In fiecare seara savarsesc ruga gandindu-ma la tine cu sufletul invadat de vraistea amintirilor. Simt cum imi scapa printre degete un viitor ce ni s-a jucat in palma. Inchid ochii si las sa-mi cada bratele pe pamantul ud de cristale pana se vor auzi apele orbind. Te-am asteptat atata timp, inca din nebunie singuratatea ma invita sa-mi ascult umarul trecand de unul singur pe sub haina.
Grabita mai e lacrima atunci cand se desfac iubirile, increderea mi s-a retras in alt continent, ma chinui sa inghit izolarea, sa uit milioanele de ganduri, las in urma lesul singur ca un lup in noapte, singur cu pamantul intre pleoape, imi privesc mainile, imi stapanesc intrebarile, imi fac o prapastie cadou.
Incerc sa merg mai departe si sa te inlatur din gandul si inima mea..dar cum? Cum as putea? Doar eu stiu ce e in inima mea si cum e viata ...ai idee cum ma simt eu cu gandul la tine? Esti vinovata de nefericirea mea...si totusi de ce inca ma gandesc la tine? Nu vreau sa te mai iubesc..
Azi reusesc sa mai atrag cu un zambet prefacut si rece lumea naiva care poate crede in mine. Pacat ca tu nu sti..si nu-ti pasa, chipul meu palid ascunde ceva ce odata era pretios, inima mea care acum e de gheata si nu mai poate sa iubeasca. In suflet mi-a ramas un gol..care arde amintirile cu noi, cu fiecare clipa care se scurge si nu esti langa mine..poate iubirea va renaste intr-o alta viata din cenusa, caci in viata asta nu ne-a fost destinat sa fim noi doi. Ajuta-ma sa te uit daca nu te mai pot avea...roaga-te sa te urasc...caci sa te iubesc mai bine m-as blestema pe mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu