duminică, 6 septembrie 2009

De ce mint oamenii...?

Pasesc usor, nu vreau sa mai trezesc nici un sentiment...usor inchid si ultima lumina care ardea e intuneric...sperante, vise, iubiri, dorinte toate. Pasesc usor...sunt in universul meu, aici am fost si aici voi ramane...doar eu...acum nu mai sunt plin de vise, incerc sa le sting precum am stins deja lumina...sa am vise noi? Doar atunci cand imi va fi demonstrat ca merita a avea dorinta care iti se poate si implini...in rest va ramane totul egal...si orizontal precum sta apa Christica in sticla pe biroul meu, egal precum iti pasa tie de mine. E normal, precum in Changes: Nothing stays the same.





Dezamagit si singur raman in universul meu ...fara incredere in oameni, ci doar in mine, in mine mai am incredere, ascult o muzica ce ma linisteste ...o am de la o femeie care m-a dezamagit, m-a facut sa plang....sa nu mai am vise, iar cele pe care le-am visat odata, le voi uita, si ma voi stradui sa nu-mi mai obosesc noptile ... asteptand un semn ... un raspuns la 2, 3 ganduri, gata nu-mi mai doresc nimic... pentru ca nu-mi puteti oferi chiar nimic, nimic in afara de dezamagiri. Ma voi folosi in continuare de muzica care ma linisteste, voi adormi pe ea ...imi voi petrece noptile cu piese care imi plac ...dar nimic mai mult nu-mi doresc.





Dezamagit ma retrag in singuratate, raman acolo si ma bucur de ultimele sclipiri. Poate voi continua cu amintirea clipelor trecute, cand fata isi dorea sa sarute baiatul, iar el visa la ea, sau poate ma voi opri la acest jurnal, pana cand voi avea parte de o noua dezamagire sau ideile acestui jurnal vor fii contrazise.







Oamenii mint. Mult, des, pe faţă, neruşinat, cu nonşalanţă. Oamenii mint că iubesc sau că urăsc, mint că totul e perfect sau că nimic nu e bine, mint că sunt capabili sau că sunt nişte eşecuri, mint în toate privinţele. Şi cum ar fi dacă într-o zi nu am mai minţi? N-ar mai fi pasiune, n-ar mai fi suferinţă, totul s-ar reduce la o grămadă de inşiruiri logice, deducţii - raţionamente - judecăţi, argumente, aproximări si probabilizări, poate ar fi prea static totul? Ţipete, tristeţe, extaz, veselie, anxietate, teamă, poate n-ar mai fi chiar aşa cum le ştim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu