duminică, 16 octombrie 2011

pasarea din mana sau… cea de pe gard ?



Stiu, se poate sa te trezesti intr-o dimineata si sa-ti zici: asta nu-i viata mea, asta nu e ce credeam si ce doream de la viata…merit altceva, vreau fericire, distractie, libertate,… trebuie sa schimb totul.
Sau… aduni zilnic in sufletul tau nemultumiri, frustrari, ce apoi se transforma in suferinta….Serviciul, banii, cel de langa tine, toti ajung sa fie sursa de nefericire si neimpliniri.  Si cand nu mai poti duce…fugi, … de toti si de toate.
Sau...ai un “prieten”, care te sfatuieste cu “iubire”si “bunavointa”, sa schimbi, iti aduce aminte ca meriti mai mult, mai bun, mai...orice, cu toate ca el nu face nimic, desi e intr-un rahat cu mult mai mare decat spune el despre situatia ta.
Situatii sunt multe, chiar daca le excludem pe cele extreme, in care esti exploatat, batut, siluit fizic sau psihic, etc.

Gandul ca meriti altceva, mai mult si mai bun, il are orice om normal. Este motorul ce te face sa lupti in viata de zi cu zi .... insa, ... de aici si pana la a lasa in urma luni sau ani petrecuti impreuna cu cineva, a sterge tot ce a fost frumos si ce te-a adus pana la urma impreuna, e un pas mare, imens chiar. Cunosc, unii vor evita sa se gandeasca in urma, altii vor evita amintirile frumoase, sau chiar mai rau, se vor minti pe ei insisi exacerband si scotand in fata lucrurile neplacute.
Cei care spun ca nu s-au certat niciodata, ca nu au avut neintelegeri, etc, …mint. Ele apar, inevitabil, dar tu ai datoria de a le rezolva armonizand cuplul, familia. Fericirea trebuie construita, castigata, vine prin lupta si efort, nu gratuit. Chiar si clipele de fericire de inceput, cand incepi sa-l cunosti pe celalalt, nu-s gratuite…. ele sunt date pe credit, nemeritat, ele sunt promisiunea a ce poti primi si simti (promisiunea… nu garantia)…. ele sunt favorul si ajutorul dat de destin. Viata insa nu iarta… si…nu trebuie sa ti se ierte decizia de a rupe, de a pleca, ci aceea de a renunta la lupta, la sansa. Viata-ti daruieste….mai bine nu lua de la inceput, decat sa renunti la mijlocul drumului….

A alege singuratatea libertatii (sau libertatea singuratatii) in locul familiei, inseamna …a da pasarea din mana pentru cea de pe gard… parerea mea.
Libertatea de a face orice cu oricine (cine vrei sau cu cine poti) in locul de a face aproape orice cu cei dragi tie…. constituie drama multor cupluri sau familii destramate.
Ma intreb…oare de  ce? Cum poate sa valoreze mai mult clipa traita singur sau cu si printre necunoscuti, fata de cea traita alaturi de cei dragi? Cum poate fi comparata tihna lipsei de griji si obligatii cu cea otinuta dupa ce l-ai facut fericit pe cel pe care-l iubesti? 

Cati din cei care au facut alegerea asta sunt cu adevarat fericiti, multumiti? Cati au profitat de aceasta libertate virtuala? Cati au primit/gasit ceva mai mult si mai bun decat au lasat “acasa”? Cati s-au distrat cu adevarat si cat de des? Cati regreta alegerea facuta, realizand in sfarsit ce-au avut si ce-au pierdut? Cati nu sufera acum de singuratate, sau, cati s-au aruncat intr-o relatie mult mai proasta decat cea dinainte, doar ca sa uite sau ca sa nu ma fie singuri?
Sunt sigur insa ca sunt foarte putini care, daca mai au loc, au curajul si se intorc la cei ce-i iubesc, la familie….

8 comentarii:

  1. Da.. ai dreptate. Cei care te iubesc, te accepta inapoi.

    De curand, sora mi-a reprosat ca m-am instrainat de familie, ca sunt ocupata si egoista, ca-mi caut diverse activitati care-mi fac mie placere, ca ies cu prieteni si uit de problemele noastre.

    Apoi, mi-am amintit si de oamenii in care am investit timp, emotii, frumos, si care au dar bir cu fugitii fara o explicatie macar. Pe deasupra mai si promisesera N actiuni ce uramu a se desfasura in timp...

    Merita sa iti vinzi sufletului oricui? NU. Ramai langa cei dragi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Natura unora este sa-si imparta sufletul in nimicuri, sa se piarda pe ei.
    Asta devine un elixir cautat...a te pierde pe tine de tine...si atunci pierzi de fapt tot ce inseamna dragoste in tine ... iar cand ceri asta, asta ti se da, elixirul singuratatii, al pustiului ce se naste inauntru.

    RăspundețiȘtergere
  3. te gandeai la cineva anume cand ai scris articolul?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ha! Scrii superb cind esti indragostit si suferi. Celelalte sunt hmm..Asta este intre.

    RăspundețiȘtergere
  5. Exista o granita fina intre libertate si libertinaj. A iesi dintr-o relatie careia ii vine vremea sa se incheie nu presupune neaparat a incepe o alta. De fapt, aici e problema: oamenii vor libertate, dar nu inteleg ce e aia. De obicei vor doar senzatii tari, care intr-adevar se obtin frecvent zburand din floare in floare.
    Sunt oameni aparent liberi...ei continua sa caute in altii fericirea. De aceea sufera de singuratate.
    Asa cum libertatea e diferita de libertinaj, la fel si solitudinea e diferita de singuratate.
    Doar cineva care intelege solitudinea poate sa relationeze cu alte persoane. Pana acolo, tot ce face e sa se amageasca cu iluzii si compromisuri care au scopul sa ii faca viata usoara si confortabila. Pretind ca fac asta din iubire, dar acolo este egoism. Stau langa "cei dragi" pentru ca au nevoie de afectiune, pentru ca nu cunosc solitudinea, pentru ca e mai usor...
    Solitudinea nu presupune sa fii nici pro, nici contra unei relatii. Ea doar aduce cu sine luciditatea si detasarea, esentiale pentru cunoasterea propriei fiinte.

    RăspundețiȘtergere
  6. Câte o dată nu poţi înţelege ce este suferinţa dacă nu treci prin ea.....

    RăspundețiȘtergere
  7. Iubire fara suferinta nu exista. Se spune ca un sut in cur, e un pas inainte. Daca asa a fost sa fie, nu este nevoie sa ne aruncam in bratele altora pentru a profita de ei, ci sa stam cu speranta, chiar daca e greu in acele momente, ca exista cineva,care asteapta sa ne intalneasca, sa ne stranga in brate si sa ne sarute si sa ne dam seama pentru ce am plans si am suferit, daca persoana care ne iubeste si o iubim cu adevarat in tot timpul acesta nu a fost langa noi ? O seara faina tuturor :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest articol mi-a placut, sincer. Motivul...poate fi faptul ca ma regasesc in el, fiind in situatia descrisa. Povestea mea, in detalii, nu cred ca intereseaza pe nimeni. Pe scurt...
    Ne-am intalnit in lumea virtuala; distanta era de cateva mii de kilometri intre noi. Dar asta e o nimica toata pe langa faptul ca eram aman2 casatoriti; EU, de 14 ani, avand la acea vreme o fetita de 10 anisori, iar EA (Oana Irina S, aka "Evereve"), 2 ani de casatorie dar proaspat separata de (inca pe atunci) sotul ei. Evenimentele au evoluat, "incingand"u-se pana in punctul in care am decis ambii sa ne rupem casniciile si sa ne unim destinele. Doar ca in viata, omul e ca o corabie pe ape involburate, caracterul fiecaruia dintre noi punandu-si amprenta ca o frana in ceea ce putea si trebuia sa fie oarecum altfel, nu stiu...trecutul producand si el niste brese teribile, astfel ca ale vietii valuri m-au facut sa esuez din aceasta relatie ce a durat aproape 4 ani (pentru Ea, cea mai de durata dintre toate, incluzand casatoria/ile, iar pentru mine cea mai scurta).
    Ajuns in situatia de a-mi pune intrebarea "Quo vadis?"...nu gasesc un raspuns. Momentan, cel putin.
    Bun, nu mai plictisesc lumea cu ai mei spini. Revin cu aprecierea mea privind articolul.

    Arrakis / Quasimodo

    RăspundețiȘtergere