Cine ar fi crezut ca este atat de greu sa te prefaci ca uiti...o iubire, traita cu zgomot stins in fiecare rost al fiintei tale. Inchizi ochii timid ca sa nu-i mai vezi chipul dar ea se ascunde in spatele privirilor tale. Si-n umbra tematoare a sufletului meu, mi se face dor de tine, atat de apasator si dureros, incat de prea mult sau de prea putin, incerci sa-l alung iar cu o lacrima.
Dar ea se aseaza, navalnic pe buze si aluneca tulburator de calda pe mana stransa in pumn. Icerc s-o alung din visele mele, din palme, din toate ale tale, dar ea se prinde de noptile albe la fel de unduitoare, rasucind in genele mele fiecare gand trecut al tau si fiecare framantare traita.
Cine ar fi crezut ca este imposibil, sa te prefaci ca uiti...o iubire, chiar de-o pierzi atunci cand sperai sa ti se aseze tacuta la picioare la fel de arzatoare, precum soapta ei imbietoare ascultata candva. Tu nu ma lasi s-o uit niciodata, imi spui ca plingi si ma privesti in ochi si-astepti sa spun ceva, dar nu am glas si simt ca dintr-o-data e noapte-n mintea mea. S-a spart ceva, s-a rupt ceva acum, adanc la mine-n suflet. As vrea sa strig, sa spun ca recunosc cat de naiv am fost si nu stiam ca te iubesc atit de mult, ma-ntreb ce-a fost in minte mea cum de-am gresit, ce-aveam in gand.
Si nu stiam ca te doresc atat de mult, abia acum cand tu imi spui ca vrei sa pleci desi tarziu am inteles, ca tu esti tot ce am, ca te iubesc. Abia acum cand vrei-nchizi o usa grea in urma ta, am inteles ca pierd tot ce aveam. As vrea sa strig, sa spun ca recunosc, cat de naiv am fost si nu stiam ca TE IUBESC atat de mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu