duminică, 23 august 2009

Naufragiat in ganduri....



   …Si asa incepe povestea…o lacrima pe un chip de ceara, un chip  chinuit de amintiri, dar schitand un zambet fals. Lucruri marunte care nu o mai pot face sa revina la normal. Demonul-inger a disparut. Singuratatea si-a facut salasul in minte si in trup…un trup care e doar o umbra, o iluzie. Nu suntem perfecti, ci doar niste defecte inlantuite care tind spre o perfectiune perfida. Cuvinte spuse cu un ton calm, chiar prea calm…O contopire oarba de zambete si lacrimi, de fals si adevar. Poate realitatea e mai dura decat pare a fi si nu ne lasa captivi in fantezie. Un drum prafuit de vise spulberate, dar adevarate…o zi trista si singura care a gasit rostul in optimism, o cugetare care exista. Fiinte cu ratiune, oameni…dureri, priviri, iubiri,caractere…Suntem mascote uneori, ne amuzam din defecte si criticam calitatile, oare nu ar fi mai bine sa ne acceptam pur si simplu asa cum suntem… Doar vorbe care incearca sa aline un suflet, frustrari.

     Mi-e dor sa fiu altfel . As vrea sa-mi sparg vitrina si stand printre rafturile goale sa ajung sa ma cunosc pe mine ! E atat de greu.Se duce o lupta in mine si ce e mai ciudat...Inca nu stiu cine va castiga razboiul acesta...Cine am fost...Cine sunt...si Cine vreau sa fiu !..Sunt ciudat .

    O data cu primele raze de soare Dumnezeu imi zambeste si ma incurajeaza cu Iubirea lui . Accept aceasta zi ce imi ofera ea...poate un nou " EU "...mai bun , cu mai putin orgoliu si cu  mai putina iubire. 

    Zambim cuiva care ne-a ranit ca sa-i aratam ca nu ne doare. Atat de stupizi suntem incat credem ca asa ii aratam indiferenta cu toate ca suntem perfecti constienti ca e fals…ca inca ne doare. Nu e trist ca am ajuns sa apelam la asemenea gesturi pentru a ne ascunde amaraciunea din suflet? Am ajuns in incapacitatea de a oferi un zambet sincer care ofera intr-adevar o incurajare pentru cineva.

     Hai sa privim un copil care zambeste. A-ti vazut cat de sincer e zambetul pe care ni-l ofera ca recompensa atunci cand ne multumeste pentru o bucatica de ciocolata sau pentru o simpla plimbare prin parc? Mai suntem oare in stare sa revenim copii?


      Vreau sa incerc acest lucru sa fiu surprins cat de mult poate sa imi schimbe viata si ce satisfactie poate sa imi ofere un zambet oferit din inima.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu