miercuri, 30 septembrie 2009

Ajuta-ma sa te uit...

       In fiecare seara savarsesc ruga gandindu-ma la tine cu sufletul invadat de vraistea amintirilor. Simt cum imi scapa printre degete un viitor ce ni s-a jucat in palma. Inchid ochii si las sa-mi cada bratele pe pamantul ud de cristale pana se vor auzi apele orbind. Te-am asteptat atata timp, inca din nebunie singuratatea ma invita sa-mi ascult umarul trecand de unul singur pe sub haina.

        Grabita mai e lacrima atunci cand se desfac iubirile, increderea mi s-a retras in alt continent, ma chinui sa inghit izolarea, sa uit milioanele de ganduri, las in urma lesul singur ca un lup in noapte, singur cu pamantul intre pleoape, imi privesc mainile, imi stapanesc intrebarile, imi fac o prapastie cadou.

        Incerc sa merg mai departe si sa te inlatur din gandul si inima mea..dar cum? Cum as putea? Doar eu stiu ce e in inima mea si cum e viata ...ai idee cum ma simt eu cu gandul la tine? Esti vinovata de nefericirea mea...si totusi de ce inca ma gandesc la tine? Nu vreau sa te mai iubesc..

        Azi reusesc sa mai atrag cu un zambet prefacut si rece lumea naiva care poate crede in mine. Pacat ca tu nu sti..si nu-ti pasa, chipul meu palid ascunde ceva ce odata era pretios, inima mea care acum e de gheata si nu mai poate sa iubeasca. In suflet mi-a ramas un gol..care arde amintirile cu noi, cu fiecare clipa care se scurge si nu esti langa mine..poate iubirea va renaste intr-o alta viata din cenusa, caci in viata asta nu ne-a fost destinat sa fim noi doi. Ajuta-ma sa te uit daca nu te mai pot avea...roaga-te sa te urasc...caci sa te iubesc mai bine m-as blestema pe mine...

luni, 28 septembrie 2009

PLECAREA BAIATULUI

de Doru Davidovici,





Pe urmă, să ştii,

Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi.

Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit

Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit

Deşi aşa s-ar părea...

Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,

Exista animale care veghează pe-un morman de gunoi

Ca pe un soclu firesc

De exemplu: falnicul vultur regesc.

Leul înghite cadavre, iar tigrul, pe-nnoptate,

Se ocupa de afaceri vărgate, nu tocmai curate.

Huiduită e hiena: că-i urâtă şi tristă

Că-i lăcrimează ochii;

Îşi şterge nasul fără batistă

Şi priveşte furiş.

Asta se potriveşte şi pentru mormanul de solzi din păpuriş

Vestitul Ale-Croco, din cântecul cu Drili.

Dar, să lăsăm hienele şi crocodilii

- Oficialii proscrişi -

Şi să venim mai aproape de noi:

După ce vei pricepe

Că lupul e bun pentru ai lui şi rău pentru oi,

După ce o să-ţi dai seama că sunt lucruri care se fac doar în doi

Pentru că - simplu - aşa suntem construiţi

Ori, dimpotrivă,

După ce o să ştii

Cât, unde şi când singur să fii

Uneori, doar singur răzbeşti sau te răzbeşti,

Doar singur afli

În ce să crezi, de ce să te-ndoieşti...

Şi încă

După ce o să vezi marea din tine cât e de adâncă

Muntele mândru cât e din lut şi cat e din stâncă,

După ce o să afli - poate plângând

(Sunt lucruri pe care le înveţi doar peste tine trecând) -

Ce medicament bun e strânsul din dinţi,

Datul capului de pereţi

Şi datul vinei pe părinţi,

După ce o să ştii cum se strâng pumnii în buzunare,

Doar atunci să te gândeşti la plecare.

duminică, 27 septembrie 2009

Metafore si meditatii

Jorge Luis Borges - Dupa un anumit timp





     “Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

     Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

     Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

       Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

       Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.







       Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

miercuri, 23 septembrie 2009

Nu sunt egoist....

        Nu sunt egoist, nu-mi doresc cerul si pamantul singura mea dorinta este sa vad persoana care o iubesc din tot sufletul. Cand rasare soarele, nu-mi doresc nici macar sa ma iubeasca sau sa fie langa mine. Nu trebuie sa fi impreuna cu o persoana ca sa o iubesti este suficient sa o iubesti. Pe tine sa te iubesc. Tu insemni totul pentru mine si cu lacrimi in ochii voi renunta indiferent ce-mi va spune sufletul.

       De unde vin lacrimile? Sa fie ingerii responsabili de stralucirea lor amara? Cu siguranta, lacrimile sunt urmele lor, pentru ca fara de ingeri, eu n-as fi aflat ca plang . Azi, toate lacrimile mele se duc in sus, de parca si-ar cauta sufletul pierdut printre stele, sau poate cerul e doar o alta treapta pentru purificarea inimii? Cu ce ar putea fi comparat atunci un suspin de inger? Nu stiu de ce, dar simt ca de multe ori nu ma intelegeti. V-ati obisnuit prea mult cu voi, incat adesea uitati... Nu intelegeti ca nu vreau sa pun dorinta inimii mele doar in inima mea?

       Privesc la mine si nu vad decat o fiinta pierduta in trecerea anilor, risipita printre multe esecuri si prea putine bucurii, respinsa de unii, ignorata de altii. Parca si bruma de valoare pe care credeam ca o mai am, s-a lasat strivita de torentele vietii si am devenit... ceva... un cameleon, totdeauna adaptat nevoilor si cerintelor celor din jur. Acest mimetism sufletesc m-a facut sa nu mai stiu cine sunt... sa ma pierd.

      Cand ma gandesc la nopti, la singuratatea visurilor mele, ma cuprinde un dor, pe drumuri necunoscut de ingeri. Incotro? Incotro? Exista abisuri si dincolo de suflet...? Adorm plangand, cautand aripi de ingeri si cand ma trezesc, nu-mi raman decat urme sarate si amare de lacrimi si uneori cate un fulg pe perna.

marți, 22 septembrie 2009

TUPEU

          Mi-a patruns adanc in minte si s-a jucat cu ea. Scriu. Ma dezgolesc si marturisesc. Scriu ca sa inteleg. Imi vine sa ma urc pe cel mai inalt acoperis, sa-mi ridic bratele in sus si sa strig, pana ma aud norii cei albi si pasarile. Sa duca in vazduh durerea, sa duca orbirea din care se naste durerea mea.

          Cat tupeu trebuie sa ai cand vezi ca cineva te iubeste, sa-l faci sa creada ca si tu il iubesti? Cum, dupa clipe, ore, zile, luni sau ani de-a randul alaturi de cineva, dupa ce au impartit atatea si si-au impartasit vise,sperante, poate spune “Doar am crezut ca te iubesc?” sau “Imi pare rau ca ti-am dat sperante false!” ?

          Mai mult rau ii faci unei persoane daca stai langa ea fara s-o iubesti, mai rau doare sa dai sperante cuiva ca apoi sa i le spulberi, dar nimic nu e mai ipocrit si mai patetic decat sa spui “Te iubesc!” cu convingere, sa simti ceea ce spui si ulterior sa renunti la tot,din lasitate, din comoditate, din orgoliu sau cine stie ce alte motive!

          Cineva a scris undeva “Niciodata nu subestima incapatanarea unui om chiar daca ti se pare uneori absurda. O gheata incapatanata se va lasa iubita,dar se va topi mai greu. Impreuna suntem apa. Iubeste si de-ar fi sa te ineci.“ Cine nu e capabil sa isi asume astfel iubirea,nu traieste cu adevarat si nici nu are dreptul sa-i faca pe altii sa sufere din cauza asta!

          O intristare de moarte imi copleseste sufletul si-mi acopera totul si n-am nici noapte, nici zi si ma ineaca intr-o mare de lacrimi. Tu mi-ai luat mai mult decat viata! Tu nu m-ai cunoscut si nu m-ai iubit si nici nu m-ai urat; dar m-ai ucis.

luni, 21 septembrie 2009

Cat de mult rau... sau... cat de mult bine poate sa-ti faca un om incat sa nu-l suni de ziua lui....

        Ieri a fost ziua mea....

        E omeneste oare sa te multumesti sa-i trimiti doar un SMS de ziua lui.... omului care te-a scos din rahat, te-a spalat, te-a pansat, te-a vindecat... apoi te-a pus pe un piedestal si s-a inchinat tie....?

        Cat de mult rau sau cat de mult bine poate sa-ti faca un om incat sa nu-l suni de ziua lui....





......azi nu pot sa ma gandesc deca la un singur clip....spune totul:



duminică, 20 septembrie 2009

Vrei să fii sotia mea?

      Ai aruncat rabdarea in malul marii, iar cu drept corect ai atins limita suferintelor mele.Ai rupt totul in calea ta, ca o furtuna napastuita si m-ai infricosat. Am intrat intr-un univers paralel cu lumea ta. Am ajuns la punctul negru al vointei mele in care imi raspund: „eu sunt inculpatul”. Vina imi apartine mie. Eu trebuie sa ma arunc in vaile orientului si sa fug de tine pentru a te scapa de blestemul meu. Pentru a fi bine.

      Te-am alungat cu sufletul zdrobit si m-am gandit la cum sa ma inalt mai rapid printre ingeri. Si mi-ai furat bataile inimii din nou, iar lacrimile au inceput sa-mi ude sufletul. „Vrei să fii sotia mea?” a fost mesajul pe care l-am rupt din rai. Si apoi tacere.  De ce a trebuit sa minti si sa ma faci sa visez mai mult de o noapte. Nu stiai ca intr-o zi va veni dimineata si ca vei vrea sa te trezesti din vis si sa pleci. N-am sa te leg de un blestem doar pentru ca te iubesc. N-am sa accept sa te leg intr-un lagar al iubirii, pentru ca sufletul doreste iubire adevarata pentru tine.

       Am sa rabd singuratatea cu gandul ca tie iti este bine, ca te vei gandi la mine, ca ma vei iubi cu sufletul. Temerea mea s-a adeverit. Soarele nu isi va arata razele, ci norii vor cutreiera intaia si ultima iubire eterna rasuflata a trupului tau. Am sa-ti spun „adio” cu speranta ca iti vei aminti de mine, un suflet care te-a iubit mai mult decat orice pe lumea asta.

        Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine” si vei afla ca „te iubesc” nu inseamna nimic in comparatie cu sufletul meu daruit tie.

Când eşti în zbor

Când eşti în zbor

Simţi un fior

Ce te străbate-adesea;

Gândeşti la cer

Şi la pământ,

Gândeşti la tot

Ce ai mai sfânt,

La Dumnezeu,

La maica ta,

La tatăl tău.

Tu crezi că eşti

Un împărat

Şi stăpâneşti

Văzduhul,

Apoi,

De lume

Nu-ţi mai este dor.

În zbor

Nu eşti nici mare

Şi nici mic,

Doar zburător.







In My Daughter's Eyes

Martina McBride - In My Daughter's Eyes (LIVE)



sâmbătă, 19 septembrie 2009

DE CE SCRIU?

      De ce scriu atat de trist ? De ce scriu ce ma doare ? Consider ca e o metoda buna pentru a sedimenta ganduri si sentimente… Nu-l scriu pentru EA, ci despre EA, despre mine…Si da, e un EA cu majuscule…

Totul a inceput frumos, asa cum incep mai toate povestile de dragoste si a continuat si mai frumos, pana cand, pe nepregatite, a inceput sa o ia pe o panta descendenta..Ce s-a intamplat ? Milioane de intrebari, niciun raspuns.





      Nu stiu…Intr-un fel am obosit sa caut raspunsuri, am obosit sa am rabdare, am obosit sa-mi fac griji, insa nu am obosit sa O iubesc. Chiar daca, asta imi poate face rau. Si totusi, mai ramane o farama de speranta, care izvoraste tocmai din faptul ca o iubesc, cum nu am iubit si nu cred ca voi iubii vreodata.





       Da, uneori, doare. Si atunci ce faci? Ai doua optiuni….Prima, incerci sa lupti cu durerea, incepi sa-ti pui intrebari, multe intrebari….si constati ca in loc sa treaca, mai tare te afunzi in durere. Pentru ca sunt intrebari la care nu ai cum sa gasesti raspunsuri….Dar mai e o varianta….Incerci sa nu lupti cu durerea…Te lasi coplesit de ea si in momentul in care simti ca nu mai poti, ca nu mai ai aer sa repiri, ca toate din jurul tau si-au pierdut sensul si logica, cand simti ca esti cu adevarat singur, chiar si inconjurat de o multime de oameni, cand toate dispar din univers……ramai doar tu cu tine…..Si, dintr-o data, simti cum durerea trece prin tine, dincolo de tine si ramai doar tu, cu sufletul usor…Atat de usor incat simti ca ai putea sa zbori…….

rugaciune...

        Citeste-mi din nou gandurile, aseaza-le in ordine, randuie-le Tu si da-le drumul sa actioneze in fapte Doamne. Caci nebunia mea, poate exprima ganduri neoranduite, oarbe, slabe, sau ganduri dincolo de realitatea vietii.





       Cufunda-ma in praf si ridica-ma iar. Scalda-mi ochii in lacrimi si sterge Tu lacrima, caci lacrima stearsa de Tine este ca susurul lin de ape intr-o seara linistita de vara. Gaseste-mi radacina rea din inima si smulge-o fara preget, chiar dureros sa fie. Du-ma pe munte ca de acolo sa vad frumuseti de nevisat. Da-mi ochii Tai sa privesc realitatea reala. Lasa-ma pe un drum de tara sa simt miros de fan proaspat cosit. Apoi…du-ma inapoi…sa traiesc si sa iubesc





      Din marginea drumului meu prafuit ma ridici. Ma iei de mana si ma vindeci. De ce vii la mine? Nu merit… Nu pot ridica privirea catre Tine. Mi-e rusine. De ce vii chiar la mine? Te urmez. Promit. Ma scutur iar de praf. Harul Tau imi este indeajuns. Ma culegi din pulbere cu Harul Tau. Ma pretuiesti ca pe un margaritar.

Ma ridici din praf. M-ai ridicat din groapa si gunoi. M-ai pus pe stanca langa Tine.

Nu merit. Sangele Tau imi vorbeste, vorbeste mai profund ca orice. Ridic privirea. Te privesc. Ma scald in lacrimi. Te vad suferind. Suferi pentru mine… in locul meu. De ce ma iubesti? Nu merit, dar ma iubesti, pentru ca ma iubesti. Atat. Fara explicatii. De buna voie.

De ce eu? Fara merit. Un pacatos salvat fara merit si un copil nascut din nou. Asta sunt. Nascut din nou la crucea Ta.

De ce nu vii cand inca te astept?

      De ce nu vii cand inca te astept? De ce te-ascunzi cand inca te mai chem? De ce nu simti ca sufletul mi-e trist? Din flori de Rai, din vesnica dumbrava, cu mana mea cununa sa-ti aleg! De ce nu vii, tu suflet nehotarnic, cat inca te mai pot ierta? Cand ma vei striga, va fi atunci zadarnic, vei plange-amar, dar poate prea tarziu!

       Mai mult de-atat, ce jertfă de iubire iti mai trebuie? Şi cui i-ar da mai mult de-atat prin gand: un fiu pierdut sa rada si-un suflet trist sa cheme lacrimand? Ca un copil, imi ridic mainile catre Tine, caci sunt ca un copil si mi-e tare dor. Vino sa ma iei in brate! Sa-ti vad fata, de aproape, sa-ti aud inima batand, sa pun mana in mainile tale, sa nu le uit niciodata!

       Imi ridic mainile catre tine si sunt atat de mic, dar tie nu iti pasa de mine. Imi ridic mainile pentru ca sa simt dragostea ta si o vad, tu ai pus-o in mine, ia-ma langa time, ca un copil ridic mainile catre tine caci sunt un copil ce se intoarce la tine. Cat timp tu inca visezi, eu stau si ma gandesc la tine, desi sunt atatia nori, incerc sa te ajut...insa tu de multe ori, te avanti mai sus de soare si nu te mai ajung.

      Insa puterile-mi slabesc…si-oricat iti spun ca te iubesc, tu iti doresti numai sa zbori dar azi cedez, ma retrag usor, te las aici asteptand sa-ti creasca aripi si zadarnic si vei zbura din nou ca un bondar, din floare in floare.

conteaza?

        Conteaza ca sufletul meu o sa doara. Si vreau sa te uit pana maine...Dar , nu pot! O sa mi fie iar dor de tine! As vrea sa plang si sa tip! Dar stiu ca nu rezolv nimic.Vreau sa alerg si sa zbier...O sa rad...si nu mi ramane decat sa sper!



        Inca o zi rea, inca o zi in care va ploua in sufletul meu. ...Daca rupi o floare , floarea plange dar daca o rupi sa o daruiesi cuiva va stii ca suferinta ei are un scop...! Vreau sa mi cer iertare pentru clipele asta ca nu sunt langa tine...as fi vrut sa te stiu fericita!



        De nu as mai fi in toata viata fericit, vreau sa-ti daruiesc toata fericirea , dragostea , bucuria , reusita si implinirea...pe toate intr-un plic cafeniu! ...Sunt cuvinte simple dar sunt cuvinte pe care eu ti le urez cu dragoste! Aici voi fi mereu sa te astept cu mult drag si dor!



       Ma evapor ...ca picaturile de apa de pe drumul pe care alergam! Ma sting ca ultimul apus de soare pe care l-am mai privit odata! Mi -as risipi visele si sperantele pt clipele de fericire cu tine!



      Tu esti motivul pentru care eu sunt omul de aici si de acum si tot tu esti cea dupa care imi voi urma pasii....mereu aici vei fi in sufletul meu si te voi iubi mereu...!

e aiurea...nu e pt tine....

E NOAPTE SI E TARZIU



         E noapte, te doresc şi te strig,sunt zile ce trec cu amar si regret, si ganduri in minte se scurg si dispar, intreb mereu....te-astept in zadar?



        Te simt aproape, te mangai....dispari, te astept, si te chem, te simt, te doresc si sper...sunt nimic fara tine, simt sufletul gol si totul se pare că fuge...



       Mii de cuvinte si soapte ascunse, ne-am soptit, ne-am dorit...ma lupt sa te uit, dar ai luat cu tine si mintea-mi si sufletul si vraja. Mi-e greu si simt ca viaţa-mi se scurge si totul este in zadar, te voi uita, nu-mi va pasa...dar lasa-ma.... hai du-te!



      Mi-am privit palma si te-am vazut, ratacind printre liniile vietii si-ale iubirii, m-am uitat in oglinda si erai in umbra deformata a imaginii mele, mi-am ascultat gandurile si te-am auzit plangand la radacina lor, ochii absorb lumina in care locuiesti, printre interstitii de disperare, ti-am vazut umbra pe strada.



       Eu te-am iertat cum iert oamenii dusmanii morti, mi-e mila de trupul tau prefacut, de sufletul strangulat de remuscari, de ochii tai caprui, de ceea ce-ai ajuns : un plans murdar taiat de-o lama de cutit in noapte, plang, gandesc la tine, cat de departe esti de mine si nu te pot privi, nici sa te-ating, nici sa te simt, nici sa-ti vorbesc, ori sa te-alint.



      A vrut sa fie chiar asa...sa ma indragosteasca, apoi pustiu de dor sa-mi lase sufletul! Iubind doar tu vei sti sperand doar eu voi sti, visand vom fi noi impreuna, razand sub un clar de luna!

duminică, 13 septembrie 2009

INCERTITUDINE

          Nimic nu se poate compara cu sentimentul de incertitudine, cand apar o serie de intrebari imature sau complexe care par sa iti macine gandurile in mod haotic, cand incepi sa te intrebi daca ai dreptate sau daca gresesti, cand ti se spune ca gresesti si faptele arata ca ai dreptate, cand incerci din rasputeri sa crezi, sa vezi lumina si te afunzi tot mai adanc in umbrele intunericului, cand te intrebi de care parte este adevarul si ce decizii ar trebui sa iei pentru a iesi din situatia in care te afli.

         Sunt momente in care ma simt singur. Nu iti poti imagina viata fara cea pe care o iubesti cu toata fiinta ta, dar nu intelegi de ce nu te poate ajuta, de ce sunt momente cand te face sa te simti singur, sa simti prezenta unei alte persoane intre voi. Poate ca iubesti prea mult si e vina ta ca astepti sa ti se raspunda in aceeasi maniera.

         Ma simteam ca o pata de culoare intr-un vis absurd si incercam sa cladesc un zid intre noi, dar mi-a fost imposibil, tot ce cladeam se darama. Oftam, sopteam cuvinte fara sens si simteam cum strang in brate absenta ta. Am renuntat sa imi mai neg iubirea, sa fug de realitate. Realitatea ma trage inapoi, ma trezeste, ca stropii de ploie. Simt ca te iubesc mai mult decat ti-ai putea imagina, te iubesc mai mult decat as fi crezut vreodata ca cineva ar putea iubi, te iubesc si ma intreb de ce? Poate doar pentru ca existi.





        Te iubesc si nu-mi mai e teama de final, pentru ca nu a fost inceput ci doar suferinta … nu-mi mai e teama de nimic … Te iubesc si-atat

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Vreau sa te uit....

         As vrea ca macar pentru o clipa sa uit totul. Totul. Cateodata mi-e frica de puterea mintii mele. Mi-e frica de ceea ce gandesc, mi-e frica pentru mine, ca nu-mi cunosc urmatorul pas. Mi-e teama ca nu am sa uit si o sa fiu bantuit o viata intreaga de un epison incheiat.

         Din toate sentimentele pe care le-am strans atata timp in mine, se revarsa acum prin ochii mei. Nici un chirurg nu-mi va putea desface inima sa o repare. As vrea, sa fac un mormant, vesnicului ‘’te iubesc’’, adanc in sufletului meu. Sa-l astup cu alge verzi care sa-i fure oxigenul in cazul in care ar putea invia vreodata.

        Lasa-ma sa te uit. Te rog. Sa dau uitarii tot ce am trait cu tine. Sa-ti sterg mesajele si numarul de telefon, sa sterg toate fotografiile si sa le pastreze doar calculatorul in memoria lui. Lasa-ma sa nu-mi mai pese ca te-am iubit. Sa ma imbratiseze perna si sa nu te . Eu nu mai stiu nici unde imi este sufletul. L-ai furat odata ce te-ai desprins din visul meu si ai aparul in chip real. Daca uneori cad in depresie, o fac doar de dorul tau.

        Tu ma vrei departe, dar tot tu ma vrei langă tine. Sa-mi distrugi epiderma sperantei. Eu te-am vrut aproape, pe cand tu te plimbai pe oceanul meu de iluzii. Tu nu ma cunosti, ma vezi caci eu te vad. Tu ma vrei, caci eu vin cu bucurie.

         De-as mai avea o singura zi la dispozitie de-a o petrece pe lumea asta, as vrea sa fiu cu tine.Te-as iubi vieti intregi, nu numai una. Nu mi-ar ajunge. Uit tot ce ne desparte si tot ceea ce ma face sa ma intristez pentru ca stiu ca nu ai sa fii langa mine niciodata. De asta te rog, ajuta-ma TU sa te uit.

vineri, 11 septembrie 2009

azi doar un motto...

       Uneori iti doresti ceva atat de chinuitor si de tare incat implinindu-ti-se nici nu te mai bucuri...te-a costat prea mult suflet...

joi, 10 septembrie 2009

Inamicul invizibil....

       Libertatea vine doar atunci cand inveti sa lasi trecutul in urma ... Ne agatam de amintiri fara ca sa mai privim in jur. Traim intr-un trecut ce nu ar trebui sa lase urme si ne incapatanam sa ne oprim pentru lucruri trecatoare. Ridicam ziduri intre noi si lume dar mai ales catre noi insine, ne incarceram sufletul undeva sa nu il mai auzim si sa nu il mai stim, ce ramane alearga in lume mintindu-se ca va stii mai bine cand va gasi ce vrea cu adevarat.

      Continuu ducem o lupta cu un inamic invizibil ce pare a lovi de peste tot, fara a ne da oportunitatea de a ne apara. Ne loveste inima, ne tortureaza gandurile, sfasie trupul intre dorinte ce nu se impaca. Ai vrea cel putin sa stii impotriva cui lupti. Sa se arate si sa iti spuna: "Haide! In lupta dreapta unul din noi sa piara! " Dar renunti ... si asta pentru ca refuzi sa accepti ca adevaratul inamic esti tu insuti. Cel care lasa loc doar tacerii, patand ce e frumos de tot cu lacrimi. Pentru ca nu elibereaza sufletul ca sa mearga spre soare, sa ii topeasca toate patimile si toate suferintele.

        Renunt pentru ca din nefericire, toate visele frumoase au un sfarsit. Nu stiu care varianta e mai buna, ca te voi uita ori ca t te voi iubi toata viata, traind pana in ultima clipa cu speranta ca simturile mele nu ma pot trada si ca tu esti acea jumatate pe care se presupune ca o avem fiecare. Unde esti?... Poate o parte din mine s-ar fi multumit sa te iubeasca in taina, fara a cere ceva in schimb, insa eu nu pot trai cu jumatati de masura si nu pot accepta un simplu "poate" pentru tot restul vietii.. Dar vei ramane mereu pasiunea mea, focul ce a ars pana nu a mai ramas nimic ..."Am nevoie de tine, nu pot sa-ti explic de ce, dar stiu ca am nevoie de tine."… mai existi oare?

miercuri, 9 septembrie 2009

Iubirea nu este o simpla nevoie

Iubirea nu este o simpla nevoie

Gabriel Balasa





        Iubirea nu este o nebunie, nu este o forma de adoratie sau un mod de a gasi fericirea, pentru ca iubirea este intregul din care venim si in care ne intoarcem.

Iubirea este adevarata noastra esenta, iar daca divinul ar putea avea o identitate atunci aceasta nu ar putea fi decit iubirea. IUBIREA NU ESTE O SIMPLA NEVOIE!… nevoia de a avea pe cineva linga tine, nevoia de a-ti descarca pasiunea asupra cuiva, nevoia de a te completa in cele ce-ti lipsesc, nevoia de a nu ramane singur, nevoia de a te simti fericit, nevoia de a te simti iubit cind tu insuti nu esti in stare sa faci acest lucru pentru tine.

      Toate aceste “nevoi” pe care noi le numim iubire, nu sunt pina la urma decat simple incercari temporare si inutile de a ne implini, de a descoperi intregul de care suntem iubiti.

      Adevarata iubire insa, nu poate fi niciodata inlocuita de aceste “nevoi”, tot ce se poate face este sa fie confundata si imediat ce nevoile noastre nu mai sunt satisfacute aceasta asa zisa iubire se transforma sub privirile noastre in minciuna si in ura, in ironie si in dusmanie, apare de fapt adevarata fata a nevoilor noastre si a mijloacelor pe care le-am folosit pentru a ni le satisface.

       Iubirea adevarata nu este o relatie ca o linie trasa ce uneste doua puncte, iubirea adevarata este doar un punct intreg ce cuprinde in el o infinitate de puncte asemenea lui.

       Pentru ca relatiile de iubire nu sunt decat iluzia ca mai exista si altceva decat clipa prezenta. Si uite asa, plecind de la iubire noi oamenii am inventat timpul. Timpul care nu este altceva decat incercarea noastra disperata de a scapa de prezent prin amintirea trecutului sau asteptarea viitorului.

       Iubirea adevarata insa, nu are timp, ea este eterna, asa ca daca vreti iubirea adevarata renuntati sa mai creati timpul din trecut sau din viitor, invatati sa traiti doar clipa prezenta, pentru ca iubirea nu este o adunare a dorintelor noastre ci doar posibilitatea de a privi dincolo de iluzia formelor, pentru ca iubirea nu alege, ea este doar inceputul si sfarsitul tuturor!

       Iubirea este simpla, gandurile noastre despre aceasta insa, sunt ingrozitor de complicate, asa ca va cer iertare pentru cuvintele pe care le-am ales pentru a vorbi despre iubire si pentru ca nu am stiut sa folosesc un limbaj al INTREGULUI pentru a spune VA IUBESC!…

marți, 8 septembrie 2009

Sa inteleg ca asta zice sufletul tau?

        Nu mai minti. Nu te mai preface ca esti ce vreau. Nu vreau nimic. Deci, esti un nimic? Unde ti-e demnitatea? Nu iti imagina ca vreau cine romantice sau plimbari sub clar de luna, caci nu le vreau. Nu schimba lumea ta pentru a o completa pe a mea. Nu desena nori colorati pe ai camerei pereti , doar pentru ca asa arata camera mea. Nu asculta pasii violonistului pe hol, doar pentru ca eu ma plimb cu el.





       Nu mai fredona refrenul ala, pentru ca imi place mie. Nu mai desena suflete de inger, doar pentru ca eu iubesc ingerii. Nu ma mai suna noaptea, sa-mi spui ca iti pare rau. Sa nu iti mai fie dor de mine. Sa nu ma mai vrei. Sa nu mai zambesti cand iti amintesti de noi. Sa nu imi mai ceri sa te vad, nici sa ma vezi.



       Te iubeam in lumea mea. Si s-a prabusit. Nu a fost iubire adevarata, doar o clipa de nebunie, aud in minte. "O clipa cam lunga...". Dar lumea mea se reconstruieste incet, ca un joc constient de Tetris si timpul va spala durerea.



       Iubirea vine intodeauna cu perfectiunea.Iar perfectiunea nu vine niciodata.Viata fara iubire nu e imposibila sau groaznica. E searbada, fara gust, gri, dar cu inima intreaga si ratiune pana la capat. Si se poate. Dar o data gustata, dulceata iubirii devine drog. Inconstient, dependenta se instituie si ajungi lovehoolic. Rezultatul? Un telefon plin de mesaje, dimineti mereu atat de pline incat par goale si multa suferinta. Pana si zambetul de dupa marul muscat ascunde viermele dupa dinti...



       Incerc sa nu ma impiedic de gandurile mele...incerc sa le transform in arta, in dans, in pasi de tango sau in grafica, in umbre care iti creaza iluzii, iluzii ca vantul sopteste, ca soarele e rece, ca frunza a ales exact acel moment ca sa se desprinda, pentru a te putea atinge..in cerul care devine deodata plumburiu.



       Se spune ca fluturii sunt liberi, se spune ca iubirea invinge totul, se spune ca un zambet sincer e mai pretios decat orice comoara, se spune ca orice fapta buna e rasplatita, se spune ca nisipul dintr-un desert intreg nu stinge iubirea, se stie ca pacatul e vechi si ca dorinta de a cadea in el e prea tentanta, ma scufund in pacat, da si nu regret nimic.

luni, 7 septembrie 2009

nu e scris de mine dar e interesant..

     Se uita ca nemernica la cei doi indragostiti. Ii ura si ar fi vrut sa le strige atat de multe lucruri. Vroia sa-i fi spus lui toate gandurile si reprosurile, sa tipe, sa-l sarute, sa arunce cu pumni inspre pieptul lui cald, sa-l alunge din casa ei. Era iubirea cu numarul 19. Ii stia pe toti, dar tipul de la mare – 2 luni de iubire, tipul de la munte – o luna, tipul de la cafenea – 6 luni – astia au fos cei mai importanti, cei care si-au lasat amprenta asupra ei. Daca facea un calcul, ii iesea 30 de luni de iubire, intrerupte. Intr-o zi de toamna a cunoscut pe cineva; si s-a lasat prinsa in valtoare unei alte relatii. Chiar vroia ceva mai mult decat o luna, doua alaturi de el. Doar ca nu stia cum sa iubeasca full-time. Era obisnuita sa faca lucrurile pe apucate, din mers, de teama sa nu prinda radacini puternice intr-un singur loc. S-a gandit ea, ca daca il iubeste cate putin in fiecare zi, nimic nu se va consuma deodata; ca vor fi rezerve pentru un drum lung. Ea, fana declarata a extremelor, a semnat un pact cu ea insasi sa accepte si calea de mijloc. Si poate ca tipetele vor fi inlocuite cu certuri/discutii lungi si aprinse. Si poate nu se va mai purta ca ultima geloasa, cerand socoteala pentru orice gest nesemnificativ. A trebuit sa-i spuna adevarul, pentru ca simte ca poate fi sincera cu el:

       - Eu nu pot sa te iubesc asa cum iti doresti. Eu pot sa iubesc putin cate putin, asa, pe apucate. Poate ca maine nu am sa te iubesc deloc si peste 3 zile te voi sufoca. Asta sunt eu; am multe defecte si uneori sunt instabila si incep sa plang. Visez cu ochii deschisi pe strada si posibilitatea de a fi calcata de masina e destul de mare. Sunt o consumatoare de oameni, le fur energia si o pastrez pentru mine. Mai dau si eu din cand in cand de la mine, ca sa nu fiu o egoista suta la suta. Dar pentru tine am sa fac un lucru : am sa incerc sa fiu sincera. Imi place sa te aud vorbind, sa te zaresc intr-o clipa dintr-o masa de oameni, sa adorm in bratele tale la film, sa primesc mesaje scurte pe parcursul zilei. Imi place cand incerci sa-ti ascunzi privirea de mine, cand pielea iti miroase a narghilea si pieptul a parfum, cand te strecori noaptea in pat, invelindu-ma cu toata patura si imi place chiar si cand incepi sa sforai usor. Nu stiu cum sa iubesc o zi intreaga, ziua si noaptea. Am nevoie de cate o pauza din cand in cand. Eu sunt cea care consuma si nu se lasa consumata.

       Dar acum vreau sa ma las consumata, macar cateva ore pe zi. Sunt curioasa sa vad cum e sa fii fericit pe deplin, cum e sa fii normal intr-o relatie, cum e sa intri in banalitate. Probabil ca imi va fi dor la un moment dat sa fiu ciudata. Probabil ca ma vei iubi suficient de mult incat sa ma tii in brate si sa-mi dai o palma ca sa-mi revin. Si probabil ca am sa te iubesc cu o ora in plus…

Zbor si lacrimi.....

       Zborul mi-a fost intrerupt in zori dintr-o nebuneasca joaca a aripilor care s-au hotarat brusc sa-si limiteze miscarile. Nu a fost o cadere lina leganata in neant… m-am prabusit in nefirescul clipei scurse si am inceput sa respir nedumerire. M-a durut revenirea si suspina amintirea plutirii printre fluturi.

      Nu vroiam sa las lacrimile sa-mi straluceasca pe obraz irosindu-se in oceanul nepasarii si, incercand sa le opresc am inchis pleoapele peste simtiri dar, picatura cu picatura, mi s-au strans in suflet si m-a imbratisat mirosul nemarginit de albastru al marii. Am pasit descult pe tarmul ei, am privit cum soarele saruta cuprinsul si am tacut.

      Oare ce s-ar întâmpla dacă lacrimile s-ar transforma dintr-o dată în diamante? Plânsul ar deveni un lux pe care cu toţii ni l-am putea permite. Dar cu ce preţ? Sunt prea puţine momentele când plângem de fericire, iar atunci când suntem trişti, căutăm în noi puterea de a nu lăsa lacrimile să ne inunde obrazul. Dar dacă lacrimile s-ar transforma dintr-o dată în diamante, ne-am lupta cu acea putere care ne ajută sa trecem cu fruntea sus peste piedicile întâlnite pe cărarea vieţii. Clipele triste s-ar transforma în prilej de bucurie pentru că, fiecare lacrimă scursă ne-ar mai îmbogaţi cu câte un diamant.

     Undeva, la umbra unei petale de suspin am vazut cum iubirea se alinta jucandu-se cu pescarusii. Mi-a zambit si mi-a spus ca a facut o punte intre zari din iluziile stranse in timp ce ma astepta. Mi s-a parut pentru o clipa ca in loc de punte e un curcubeu... si am ingenuncheat in fata infinutului. Atunci am gasit raspunsul... Era ascuns printre firicele de nisip din care copiii fac uneori castele.

     Nu stiu exact de ce scriu asta acum. Poate pentru ca stiu ca nu vei citi nicioadata aici, e prea mare distanta dintre visul meu si pasii tai. Sau, poate, undeva intr-un colt de suflet, speranta ca intr-o zi vei gasi din intamplare aceste randuri, imi ghideaza degetele peste litere si imi dicteaza cuvinte pe care inca nu le intele


Ati vazut vreodata un suflet?

Ati vazut vreodata un suflet? Nu? Puteti sa il vedeti pe al meu. Sau nu...Pentru ca poatefi molipsitor. Se ia dezolarea, singuratatea, lipsa rasaritului de soare...Nu mai am loc in suflet care, la cea mai mica atingere sa nu doara. Cui ii foloseste?Cand am intalnit-o, mi s-a parut ca tot ce se intamplase pana acum, a existat doar pentru ca intr-o zi sa apara ea, sa-mi rascoleasca viata, sa aduca-n mine suferinta si dragostea neimpartasita. Mainile mele sunt indragostite, gura mea iubeste. Stiu ca sunt diferit de toti ceilalti, fiindca asa am fost de cand m-am nascut. Simt ca sunt diferit, fiindca gandesc si actionez diferit fata de cei din jur. Nu stiu insa daca o fac inspre bine, sau inspre mai rau; asta ma sperie. Eu incerc sa fiu bun, sa ajut pe oricine, am incredere in oameni, desi...Dumnezeu stie cate lovituri am primit de la ei, incercand din rasputeri sa-mi elimin gelozia si egoismul si...il iubesc pe Dumnezeu... Cineva mi-a spus ceva ce nu am putut intelege, nu le voi uita cat traiesc: "Un om in viata trebuie sa treaca prin trei etape: apa, foc si pamant!"Acum cred ca e prea tarziu pentru a mai repara ceva, fiindca in adancul sufletului meu, nici macar mie nu-mi mai pasa. Vreau sa sper, vreau atat de mult, dar tot ce se numea optimism in inima mea pare ca s-a topit in durere. Sau poate ca mai este inca acolo? Cat de mult mi-as dori intr-o zi sa pot rade cu adevarat. Poate ca nici nu am facut-o vreodata, dar stiu ca am nevoie de asta. Zi de zi pierd cate putin din dragostea pe care o am fata de ea, fata de lume , fata de viata.Am inceput sa-mi dau seama ca mi-am pierdut increderea in viata. Ce sa fac? Sa plang? Nu. Nu cred ca are rost, mai ales cand ma gandesc ce spunea Iorga: "Pentru fiecare om e un drum catre fericire: acela pe care e chemat sa mearga. Cei mai multi nu-l gasesc niciodata. Cei cuminti incearca pana la moarte. Cei mai prosti se tarasc la pamant si plang ca sunt nenorociti." Prietenia adevarata, iubirea adevarata nu exista. Nimic din ce era uman in om nu mai exista. Totul a fost distrus treptat. De ce iubim cand nu suntem iubiti? De ce pe lume numai unii-s fericiti? De ce unii plang si altii dorm? Jumatate din oameni iubesc, jumatate din oameni urasc, si unde este locul meu intre aceste jumatati atat de bine potrivite?"

duminică, 6 septembrie 2009

SUNT TRECUT ????

        Se spune ca dragoste nu e o crima, ci criminalul e cel de care te-ai indragostit. Cel mai rau fel in care simti absenta cuiva ... este sa stai langa el... si sa ai teama ca poate nu va fi niciodata al tau... Nu am cunoscut dragostea pana cand te-am cunoscut pe tine.... Nimic nu este mai dureros decat sa vezi persoana pe care o iubesti in bratele altcuiva! Insa daca o iubesti cu adevarat....renunti la ea.....decat sa o imparti.

       Nu lasa niciodata iubirea sa piara, daca iubirea moare, nu mai e decat o pasare cu aripi rupte si nu mai poate sa zboare. Iubirea neimpartasita e asemanatoare iubirii false, de aceea am incercat sa iti demonstrez cat de mult insemni pt mine.Lumea mea este o intrebare.... iar tu esti raspunsul fara ezitare. Iarta-ma ca te iubesc....stii ca iubirea e tot ce dorim.....iar in final, ramane tot ce-am avut. In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste. Iarta-ma ca in fiecare clipa imi amintesc de tine.....ca mi-e dor de tine.....de ochii tai.....de privirea ta.

       Povestea noastra....as vrea sa vorbesc despre mine....despre tine si despre noi. stii ce este ciudat? Ca uneori dragostea seamana mai mult cu ura decat cu prietenie....iubim si totusi uram, iubim si totusi ii ranim pe oamenii apropiati noua, poate ca nu vrem sa se intample cu adevarat si totusi o facem crezand ca dragostea ne da dreptul sa gresim.

       Cand iubesti, nu ranesti, nu ceri nimic celuilalt si nu astepti sa ti se dea pentru ca dragostea vine din adancul sufletului tau. Tot ce imi doresc de la tine este sa oferi iubire, indiferent cui, sa nu mai minti, sa nu te mai joci cu inima cuiva, sa nu o mai faci sa sufere. Mi-ai spus ca te simti singura si ca nimeni nu te-a inteles. Poate ca tu ai fost cea care agresit si cea care ai alungat iubirea de langa tine, pentru ca tot timpul ai fost cea care a cerut, nu ai si daruit. Pentru ca ti se ofera numai daca oferi iar EU daca am vrut vreodata ceva de la tine, desi nu ti-am cerut niciodata nimic, nu am vrut decat iubirea ta.!

       Eu consider ca dragoste este intelegere si respect, pentru orice si oricare ar fi hotararea celui de langa tine. Iar tu ai hotarat, SUNT TRECUT.









...n-am gasit rosu destul de viu pentru gandurile de mai sus....asa ca raman.. negre..

Visez ca primesc de la EA....

UNEORI VIATA TI-O ALEGI SINGUR. IMPORTANT ESTE SA FI TREAZ







      A iubi inseamna a renunta la tine, la egoul tau, este un sacrificiu, cuvant din latinescul sacrum-facere , orice sacrificiu este o fapta sacra. Acolo, atunci apare iubirea. Între depresie si bucuria de a trai sta o singura intrebare. Cate din lucrurile pe care le faci in fiecare zi iti fac cu adevarat placere? Am invatat… ca nimeni nu este perfect… pana cand nu te indragostesti.

     Ca sa ma iubeasca, un barbat trebuie sa traga de pe pielea mea perdeaua, pana ce poate sa vada-n adancul ochilor mei si sa recunoasca: in mine isi face cuib gingasia randunicii transparente. Ca sa ma iubeasca, un barbat n-are voie sa vrea sa ma posede ca pe o marfa, sa ma prezinte ca pe un trofeu de vanatoare; el va sta de partea mea cu aceeasi iubire cum stau eu de partea lui. Ca sa ma iubeasca, iubirea unui barbat trebuie sa fie puternica precum copacii, atat de ocrotita si sigura si clara ca o dimineata de decembrie Ca sa ma iubeasca, un barbat trebuie sa vada in mine patul pentru greutate a grijilor sale, o prietena, cu care el sa-si poata impartasi secretele, un loc in care el sa pluteasca fara teama ca o ancora il impiedica, din obligatii, sa zboare, cand el are chef sa fie o pasare. Ca sa ma iubeasca, un barbat trebuie sa faca din viata lui poezie, nou plasmuita in fiecare zi, cu privirea in viitor.

     Iubirea barbatului meu nu se teme sa se daruiasca, inca-i e frica sa se descopere, pe loc viu, in vraja de-a fi indragostit. El poate sa strige tare: Te iubesc sau sa lipeasca afise pe case si sa proclame dreptul la ceea ce e mai minunat si mai omenesc din toate sentimentele. Iubirea barbatului meu nu fuge de mirosul din bucatarie, ea este un vant proaspat care poarta in nor din vis si timp obstacole ce ne-au despartit de secole ca niste fiinite diferite.

     Suntem un intreg…intre noi exista “acel ceva” care ne face sa ne gandim mereu unul la altul …si numai impreuna sa ne simtim puternici si fericiti. Si sentimentele fac parte din realitate…depinde de fiecare pe care vrea sa le aleaga. “Viata este asa cum ti-o faci!” capata o noua conotatie in aceste momente.....

ganduri adunate ...

        Ma uit din cand in cand in cont si vad ca e-mailurile-s necitite. Poate ca-i mai bine asa...cu toate ca ingerasul imi spune ca le-a citit. Oricum....sufletelele comunica....si simt momentele in care se tin in brate si-si citesc unul altuia iubirea, astfel incat sa nu ne imbolnavim din cauza ca nu le urmam indemnul....pana cand vor fi biruite prostiile din mintea noastra.

        Uff....sunt ganduri adunate in multe clipe si multe locuri.....oare de ce simt usurare dupa ce le pun aici? De ce nu tine usurarea totusi? Le duc in mintea mea...greu...framantate, invalmasite.... pana gasesc un petec de hartie si un loc retras. Le scurg prin inima, le spal de sange cu lacrimi...sau...le spal cu lacrimi de sange....le pun apoi la piept si putin mai usurat...de fapt nu usurat...golit mai degraba....astept seara ca sa le scriu ....apoi in 2 minute sa le trimit.... pana nu ma razgandesc. Oare ce sa fac cu cele pe care nu am mai crezut ca merita sa le scriu aici?... Dar...oare am dreptul sa le tin ascunse? ....suferinta e a mea si n-o impart decat cu Bunul Dumnezeu care mi-a dat-o....dar restul???

Ego....

Sunt zile, cand egoul urla maturand totul cu frigul insingurarii. Cand urla doar un ego lucrurile sunt inca in regula, cand urla amandoua atunci intre cei doi oameni vine umbra singuratatii in doi, spectrul acela ucigator de suflete si vise.





Prin ce mecanism subtil omul care ne era totul, ajunge in timp sa nu mai insemne nimic? Ce se schimba in noi si in celalalt de toata bucuria devine apatie si teama, unde fuge iubirea lasand locul judecatii? Ce se schimba in ochiul nostru de nu mai vedem lumina si nici frumusetea celuilalt suflet? ce ne face sa privim in alta parte cu dezgust, cand cu putin timp inainte ne sorbeam din priviri?



Trecem unii prin viata altora si ceea ce ieri parea certitudine, azi este indoiala, ceea ce ieri era viitor plin de lumina, azi este doar trecut indurerat? Ne schimbam atat de mult incat de la o clipa la alta mintea schimba perspectiva complet. Ne-a uimit intotdeauna cum o simpla intamplare poate sa ne smulga iubirea din piept.



Dimineata spunem si simtim acel “te iubesc” atat de firesc, apoi aflam ceva care ne schimba iubirea in ura si nepasare…aflam ca cealalalt a abuzat de increderea si iubirea noastra si a facut ceva care sa ne raneasca si gata iubireaaaaaaaaaaa! dispare ca si cum nu ar fi fost. Ne intrebam daca o iubire care dispare asa dintr-o vorba, poate fi numita iubire…Nu. Iubirea adevarata e una singura, un acer te face sa te inalti, dar sa si cobori la fel de brusc si sa te loveasca in moalele capului de nu te vezi. Sau poate ca asa a fost destinul.




Daca oamenii au destin…daca totul are un destin….oare si destinul are un destin? Are si implinirea lui este o poveste in sine. oare destinul este si el o entitate alcatuita din suma lucrurilor pe care le facem in viata?




Cum este oare sa te intalnesti cu propriul destin, sa il privesti in ochi si sa il recunosti? Sa simti ca este destinul tau si ca nimeni si nimic nu va poate desparti? Cum o fi sa nu ai nici o indoiala ca destinul tau este doar al tau si ca nimeni altcineva nu il poate implini? Va spun eu....e oribil de greu si dureros de dus....

Si totusi....

De ce oamenii sunt tentati sa-si exprime inteligenta, cunostintele, suprematia...si nu sufletul!?! De ce nu folosesc vorbe simple pentru tot ceea simt si tot ceea gandesc, fara cuvinte filosofice, fara citate... Oare nu e mai bine prin lumea asta atat de complicata, sa gasim fiecare dintre noi o oaza simpla cu iubire si liniste?!



Cimentul s-a pierdut sub ploi, sub ninsori, eu m-am pierdut sub presiunea vietii... si acum cand plec nu le mai vad, am lasat o mantie de sentimente in urma, am aruncat-o acum cativa metri, am lasat multe in noroi ingropate si am plecat mai departe.

Calc peste tot, trec peste tot, cu nepasare, ignoranta atat de imbratisata in lumea crunta si seaca a prezentului, s-au surpat lacrimile in ochi, s-au ascutit genele,ochii sunt larg deschisi, pasii fermi, nu mai am nevoie sa clipesc,eu de acum nu mai inchid ochii,nu mai plec capul, simt gropile si voi cadea, dar nu voi baga in seama ranile, fiindca pana la urmatoarea groapa sangele se coaguleaza, rana se vindeca, viata trece...culorile imi zambesc, viata imi zambeste, soarele rasare....in spectrul diminetii eu ma pierd....pe aceeasi strada merg si nu ma clintesc de pe drumul deja serpuit si complicat de o minte complexa, dezorganizata.... mi-am creat o lume undeva in adancuri, m-am pierdut in ea, unde sunt? pe o strada, mergand spre rasarit...

Valurile... nu fac decat sa risipeasca nisipul de pe tarm. Lacrimile... nu fac decat carari pentru zambetele triste ce isi cauta stralucire. Iubirea... nu face decat sa uneasca doua suflete ce s-au cautat dintotdeauna. Dar de ce nu iti pot privi ochii...oare nu mai am ce sa-ti ofer, oare e prea tarziu?!





Si totusi... caut fericirea pe pamant, fara nici o teama, doar cu tine in gand!!!

De ce mint oamenii...?

Pasesc usor, nu vreau sa mai trezesc nici un sentiment...usor inchid si ultima lumina care ardea e intuneric...sperante, vise, iubiri, dorinte toate. Pasesc usor...sunt in universul meu, aici am fost si aici voi ramane...doar eu...acum nu mai sunt plin de vise, incerc sa le sting precum am stins deja lumina...sa am vise noi? Doar atunci cand imi va fi demonstrat ca merita a avea dorinta care iti se poate si implini...in rest va ramane totul egal...si orizontal precum sta apa Christica in sticla pe biroul meu, egal precum iti pasa tie de mine. E normal, precum in Changes: Nothing stays the same.





Dezamagit si singur raman in universul meu ...fara incredere in oameni, ci doar in mine, in mine mai am incredere, ascult o muzica ce ma linisteste ...o am de la o femeie care m-a dezamagit, m-a facut sa plang....sa nu mai am vise, iar cele pe care le-am visat odata, le voi uita, si ma voi stradui sa nu-mi mai obosesc noptile ... asteptand un semn ... un raspuns la 2, 3 ganduri, gata nu-mi mai doresc nimic... pentru ca nu-mi puteti oferi chiar nimic, nimic in afara de dezamagiri. Ma voi folosi in continuare de muzica care ma linisteste, voi adormi pe ea ...imi voi petrece noptile cu piese care imi plac ...dar nimic mai mult nu-mi doresc.





Dezamagit ma retrag in singuratate, raman acolo si ma bucur de ultimele sclipiri. Poate voi continua cu amintirea clipelor trecute, cand fata isi dorea sa sarute baiatul, iar el visa la ea, sau poate ma voi opri la acest jurnal, pana cand voi avea parte de o noua dezamagire sau ideile acestui jurnal vor fii contrazise.







Oamenii mint. Mult, des, pe faţă, neruşinat, cu nonşalanţă. Oamenii mint că iubesc sau că urăsc, mint că totul e perfect sau că nimic nu e bine, mint că sunt capabili sau că sunt nişte eşecuri, mint în toate privinţele. Şi cum ar fi dacă într-o zi nu am mai minţi? N-ar mai fi pasiune, n-ar mai fi suferinţă, totul s-ar reduce la o grămadă de inşiruiri logice, deducţii - raţionamente - judecăţi, argumente, aproximări si probabilizări, poate ar fi prea static totul? Ţipete, tristeţe, extaz, veselie, anxietate, teamă, poate n-ar mai fi chiar aşa cum le ştim.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Ai venit.... ai plecat... din viata mea...

Ai aparut in viata mea atunci cand nu te mai asteptam. Ai fost neprevazutul, miracolul, pot spune divin. Ai aparut cand nu te asteptam desi te asteptasem de atat de mult timp. Sa vii. Pur si simplu sa vii si sa imi spui ca vrei sa ma imbratisezi. Atunci nu stiam ca te asteptasem, dar acum stiu asta. Ai venit...si ai plecat.



De fiecare data cand suna telefonul, tremuram. De ce? Nu stiu. Pentru ca stiu ca esti tu. Doar tu poti fi. Nimeni altcineva nu ar putea, nu ar indrazni...Te iubesc. Cred acest lucru pentru ca tremur. Ma gandesc la tine si cand ma gandesc, poate simti asta... si te gandesti inapoi, la mine.

Acum e liniste. Linistea dinaintea furtunii, nu foarte liniste in interiorul meu. Sufletul mi-e divizat si ma simt prins intre doua locuri: aici si acolo. Vantul imi vorbeste. El imi aude gandurile si ma aproba, ma intelege. Stiu asta, pentru ca imi magaie obrazul cu fiecare pala de vant.

As fi vrut sa fie altfel...oh...de-ai stii cate planuri si cate vise s-au dus...nu s-au dus...s-au sinucis.sau au fost ucise? Un pic din ambele...ai spune ca-s nebun.Un om nu poate trai in trecut...nu trebuie sa traiasca in trecut si sa se hraneasca cu amintiri...

Inca mai sper, inca astept o schimbare, inca mai sper sa cred ca m-am inselat.

maine va fi tot azi,dar nu ca azi...si nu mai e azi...azi se duce...se indreapta vertiginos spre poimaine si mai adauga inca un an...vreau soare si zapada si flori.Vreau sa ma plimb pe strada,vreau o imbratisare si un sarut, poate doua, vreau iubire...si vreau muzica si zambete si cuvinte de sprijin...vreau atat de multe azi...si nu mi le oferi. Atunci nu stiam, dar acum stiu.

vineri, 4 septembrie 2009

Mereu am asteptat....

        Mereu am asteptat cate ceva de la viata sau de la oameni, de la noi si de la Dumnezeu...





        Ne traim viata asa cum stim mai bine si incercam sa ii descoperim secretele, chiar daca de cele mai multe ori si mereu nu reusim, iar asta ne innebuneste. Avem vieti grele, suferinde, nedrepte. ne simtim singuri si ne autocompatimim. Am vrea sa fim mereu tineri, ca timpul sa nu treaca, desi eu unul il urasc deseori pentru ca fuge...

        Nu avem puterea de a ne decide soarta ci doar sa ne indreptam pasii spre carari luminoase. Moartea e o trecere, e o poarta, e o gara. nu stim unde ne va duce insa trebuie sa ne pregatim si pentru acea aventura. Ultima aventura a vietii. daca intelegem ca moartea nu este un sfarsit ci un inceput, atunci singurul lucru de care ne va mai fi frica, va fi insasi frica. moartea este o certitudine.

        Sunt lucruri si oameni care imi lipsesc si cand imi amintesc mi se umezesc ochii...am renuntat, de mult la mine...mi-am ignorat bucatile de suflet si de inima ce iubesc. Nu mai iubesc ce nu merita. Atat. Imi iubesc aerul si pamantul si zapada si tot ce tine de suflet si tot ce nu ma poate rani inapoi... iubesc animalele si iubesc florile, iubesc tot ce e bun si bland si ce nu ma poate rani inapoi...

        Ma incearca o senzatie ciudata...incep sa cobor treptele scarii care coboara exact in centrul sufletului meu...drumul pare atat de lung si greu...se strang peretii in jurul meu, pe parcurs ce ajung mai aproape de miez...in miezul inimii mele si acolo te gasesc pe TINE, cea care m-ai ranit profund.

joi, 3 septembrie 2009

Urasc....Cine ma va ajuta?

       N-am urat de ani buni pe nimeni. De cand mi s-a dat intelepciunea de a intelege de ce si ce-i face pe oameni sa actioneze intr-un anumit mod. Din perspectiva separarii lor de fapte, am reusit chiar sa-i iubesc pe fiecare dupa cum si cat merita, urand in acelasi timp faptele lor, privindu-i deseori cu mila si tristetea izvorata din intelegerea prostiei lor. Prostia, cu efecte in necunoasterea si neintelegerea legilor ce guverneaza societatea, lumea fizica, dar si cea spirituala, nu absolva pe nimeni de efectele ce decurg din incalcarea acestor legi. Am ajutat pe fiecare, cat am putut si cat a dorit si acceptat, sa scape de prostie si de necazurile aferente ei.



      Acum urasc. Ma urasc pe mine pentru ca nu reusesc sa ma inteleg, sa ma ajut, sa ma iert. Nu ma pot detasa, nu ma pot vindeca....





      Cine ma va ajuta? O data, ziceam ca-s mii de oameni gata sa sara recunoscatori la cel mai mic semn de nevoie din partea mea. Privesc in jurul meu....doar oameni orgoliosi, plini de sine si de importanta vietii si faptelor lor. Sterpi la suflet, nu se obosesc sa faca nimic daca nu le "iasa" ceva, un avantaj cat de mic. Cativa, foarte putini, cu suflet viu si curat, dar inca nedescoperit si neacceptat de ei insisi, stau si ei incorsetati de sute de prejudecati, cerc vicios de "daca", "ce ar crede", "cum as aparea" ,"ce ar zice" ....impletit cu "nu pot", "nu merita", "nu vreau", "de ce eu", "nu acum", "de ce asa", etc.



       Ma urasc pentru ca sunt si eu om si am ajuns la inevitabil....sa am nevoie de ajutor, de intelegere, de iubire manifesta din partea semenilor mei, a celor dragi in special.....nu mult...un strop din oceanul daruit...



      Ma urasc pentru ca nu mi-am invatat inca lectiile, tot acest timp cat am stat in turnul meu de fildes, impartind bunatate, sanatate, fericire, protectie si orice ajutor au avut nevoie cei in jurul meu. Oamenii vin, iau si pleaca....bucurosi ca nu trebuie sa plateasca nici macar cu simplul "multumesc", liberi de orice obligatie. Ba multi au zis la un moment dat, cu nesimtire: "ai fost fraier, ai fost prost. Trebuia sa-mi ceri ...atunci ca eram in stare sa-ti dau orice...". Dar...de ce atunci dadea si acum nu ? Probabil am daruit si m-am daruit cui nu trebuie, cui nu merita, cui nu stie sa aprecieze darul nascut din zile si luni jertfite din timpul meu si timpul pentru mine. Bieti prosti! Era usor sa cer bani....cel mai usor. In schimb, le-am cerut ce e mai greu...ca multumirile si plata sa o faca fata de ei insisi si fata de Bunul Dumnezeu, devenind mai buni pentru/prin bucatelele de suflet si iubire puse putin din putinul meu si mult din Nesfarsirea Dumnezeiasca, spre vindecare trupeasca si spirituala. Mai buni fata de ei insisi si fata de cei din jurul lor, pe care pretind ca-i iubesc.



     Ma urasc pentru ca sunt cel mai prost dintre toti. Toti cer ajutor de la mine cand nu mai pot, sunt doctorul sufletelor lor. Acum am ajuns ca ei. Nu mai pot. Unde e doctorul meu? Unde si cine e persoana care sa aiba bucuria si fericirea de a sprijini si lecui un doctor....probabil...nu exista....probabil e doar Bunul Dumnezeu....

miercuri, 2 septembrie 2009

clovn

Mi-a luat ceva vreme pana cand sa ma hotarasc daca...Magia unui zambet asteptat cu disperare in ultimele zile din viata mea a fost asemeni unor clovni intr-o casa de batrani. De ce am in suflet un amestec de stari sufletesti intre clovni? Pentru ca oricat de colorata si zambareata e masca pe care o poarta o persoana ca si clovn, nu poate ascunde in totalitate cine este cu adevarat, cu toate grijile si preocuparile ei. Sunt un clovn si am realizat asta dupa masca pe care o port.







M-a lovit ceva azi direct in ochi si-n ganduri...mi-a lasat sufletul greu si nici acum nu imi vine sa cred...nu pot spune cu voce tare, ca ar suna ciudat...cand mi s-a zis am intrebat "a murit iubirea?". Mi s-a raspuns ca da...de mult, dar a fost in coma. Nu mi-am imaginat cum ar fi sa simt o asemenea veste... mereu aveam impresia ca as reactiona altfel.





Nu am cunoscut-o atat de bine astfel incat sa pot spune ca mi se prabuseste lumea, mi-am dat seama ca mai deloc... doar ca am cunoscut-o si deja vestea mortii iubirii, ma cutremura si ma face sa ma gandesc serios la ea... chiar daca pana acum am incercat sa evit "cartea" asta de pe rafturile mintii...





E o prostie sa traiesti ca apoi in cateva secunde sa nu mai fie.. iubirea, depinde de noi insa cum o traim si cum pasim pe drum... iubirea e un pod spre eternitate... doar ca in momentele astea nu poti sa nu te gandesti si sa intrebi "de ce?"... nu sunt motive, nici raspunsuri... doar acceptare... Asa-s zilele de magie din viata unui clovn.

ritmul tau...

      Iarta-ma! Stiu ca tu vrei ca totul sa se intample dupa ritmul tau. Am ajuns la concluzia ca nu pot asa, oricat as vrea. Consider poate gresit ca e egoism . E nevoie ca ritmul sa fie armonizat dupa necesitatile ambilor parteneri intr-o relatie..indiferent de tipul relatiei. (daca scriu gresit...scuze..de suparare nu mai pot controla vederea aurei...asa ca nu vad decat in ceata tastele din jurul degetelor...si e greu sa tot corectez). Tu nu te grabesti...ok, insa eu nu cred ca pot sa astept si sa rezist sa ai inca 5-10 relatii nereusite cu diferiti altii, pana sa-ti dai seama si sa recunosti ce-ti doreste sufletelul, sau ca ma doresti, sau sa recunosti valoarea a ceea ce-ti pot oferi.





       Sunt si eu om, slab, cu dorinte, necesitati, aspiratii! Am ambitia si taria sa fac orice-mi pun in gand, doar ca, in situatia actuala, fata de tine, daca-mi mai calc in continuare pe suflet...simt ca nu mai rezist, ca ma degradez si ma dezintegrez eu, ca suflet, persoana si personalitate. Cu tot dragul, as deveni altceva decat sunt acum. Mare dreptate ai avut cand ai dorit sa fiu eu insumi. Am fost si voi fi!!! Tot ce am facut pana acum, si tot ce voi face de acum inainte face parte din ceea ce sunt si/sau ce pot face volitional, luptand pentru ceea ce doresc. Cand mi-am atins limitele, ma opresc, ai vazut. Poate pentru tine, din afara ti se pare brusc, nepotrivit, nedrept, etc, lipsit de tact sau chiar patogen. Corect. Mai am si eu de lucru cu mine, foarte mult, nu sunt deloc perfect, am lipsuri mari dar am bunavointa ca daca cineva-mi atrage atentia, sa ascult, sa rationez, compar si sa ma schimb, ajutat sau singur, cum se poate si cum am noroc.





       Pana acum ti-am aratat ce poate face dragostea din mine. Ce si cat pot lasa de la mine, in defavoarea mea sau a fericirii mele. Nu sunt insa slab, prost si nici fraier incat sa pot face asta la nesfarsit. Daca ceea ce am facut pana acum e de apreciat sau nu este hotararea ta si eu nu am de facut decat sa suport consecintele.





       Chiar daca acum nu merit si/sau nu sunt destul de ...oricum doresti....pentru tine si ma vei scoate din viata ta, din optiunile tale, sper macar ca ti-am aratat cate ceva, de bine sau de rau, astfel incat sa stii pe viitor la ce sa te astepti sau ce sa/sa nu cauti, pretinzi, primesti, daruiesti, ...etc...As fi vrut sa pot sa-ti arat mai multe, doar ca de la un moment dat ai inceput sa respingi, crezand ca tot ceea ce-ti zic face referire la mine, la situatia si calitatile mele in comparatie cu altii. Pacat. Ceea ce-ti spuneam eu in juma de ora, vei afla si singura in ani sau luni de experiente pe propria piele, cu resurse de timp, energie, bani, nervi, etc...consumate suplimentar. Dar vad ca iarasi o iau pe aratura si nu-ti place.....asa ca ma opresc.

Lamuriri....

1. Vorbeste calma...degeaba zbieri la mine indignata...tot tu...la telefon....voi fi taran si-ti voi inchide in nas, problema ta ce zici apoi despre mine, ai stilul de a arunca cu rahat in toti doar ca sa-ti poti justifica situatia si sa nu fi tu de vina, sa poti dormi linistita cu capul pe perna.... doamna imaculata si poporul se slugi idioate ce o enerveaza si profita de bunatatea ei.







2. Nu m-ai mai vrut ca iubit...ok...pierderea ta! Pentru ca-ti port o iubire adevarata mi-am calcat pe inima si am facut cum ai vrut tu.





3. Ai vrut sa fiu prietenul si confidetul tau! Asa a fost...doar ca...nu esti in stare sa folosesti si sa apreciezi nici asta. Am inteles ca nu stii ce inseamna o prietenie adevarata, curata dezinteresata si pana sa inveti.... am acceptat tot ... cum ai vrut tu, cand ai vrut tu. Doar doar vei vedea diferenta intre cacatii ce te inconjoara, pe care tu ii consideri prieteni si prietene, dar care nu sunt decat niste profitori fara suflet, care cand au nevoie de ceva de la tine sunt numai lapte si miere-cei mai buni prieteni, iar cand ai tu nevoie sunt ocupati cu o mie de alte treburi mult mai importante.Asta nu e prietenie!





4.Totul are insa o limita! Ai inceput si tu sa te comporti exact ca ei...prieteni doar cand ai tu timp si chef, cum ai tu chef si nevoie si doar daca-ti zic ce-ti place si ce-ti convine.....Nu ti-am cerut sa ma sprijini si tu, insa am si eu o coloana vertebrala ce se cere respectata iar eu, nu sunt nici sclavul nici sluga ta, ...nu m-ai cumparat cu nimic.





5. Pentru cultura ta generala un prieten adevarat e inestimabil! E in fata tuturor, a intereselor tale, a familiei, etc. E o relatie sacra si se cere respectata. E adevarat..sunt tipuri diferite de prietenii, si esti dator sa le ierarhizezi in functie de importanta. Din ce am vazut pana acum...prietenia cu mine a fost cea mai nesemnificativa.....am fost pus pe asteptare in fata oricarui reusea sa intre in raza ta de interes. Dar nu ma mir...asa a fost de la inceput, de cand m-ai cunoscut, ..ti-am facut cel mai mare bine posibil...(poate vreodata vei afla ce, cum si cat) ....si m-am ales cu cea mai mica consideratie si respect dintre toti cei care te inconjoara.





6. Tot pentru cultura ta, DEX-ul zice:





PRIETENÍE, prietenii, s.f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ** Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ** Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune. [Pr.: pri-e-. - Var.: (reg.) prietiníe s.f.] - Prieten + suf. -ie.





Sursa: DEX '98



sinonime



PRIETENÍE s. 1. amiciție, (înv. și pop.) prieteșug, (înv. și reg.) amicie, (reg.) fârtăție, ortăcie, (înv.) prietnicie. (O ~ durabilă.) 2. v. bunăvoință. 3. amabilitate, atenție, bunăvoință, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.)

Eu sunt...

     Cum faci de ma-mbeti de mii si mii de randuri. Cum faci, caci tii secret si nu imi zici. Cum de-mi alungi mereu tristetea, durerea, lacrimile care-mi curg si-apoi ... mi le pui din nou la loc. Cum faci de-mi stai mereu in gand si nu-s lucid mai niciodata. De ce nu-mi spui si tu o data, ce am facut de merit asa. De ce nu ma vrei, ce ma innebunit asa de mult.

     De ce cred oare ca te ascunzi de mine, caci ti secrete pentru tine, de ce ma faci sa cred ca nu ma vrei, de ce te porti asa cu mine, de ce ma faci sa sufar dupa tine, sa plang, sa tip singur in mine. De ce nu te intreb pe tine, poate-mi raspunzi la vreo intrebare, poate imi luminezi vreun gand, caci nu mai stiu ce e cu mine, nu te cunosc cum am crezut, incerc mereu sa-ti aflu cate-un gand,.... de-as sti ca nu e in zadar. De-as sti ca ma iubesti.

      Mereu cand ma gandesc la tine, un zambet apare timid, un tremur de placere imi umple corpul, dorinta de-a te avea langa mine, sa te strang in brate, este de nedescris, tremur cat de mult ai putut intra in sufletul meu si l-ai pustiit de atata suferinta. Incerc sa-ti explic deseori cat de mult te iubesc, cat de timid sunt in cuvinte, cat de iertator pot fi cu tine. Dar chipul tau ma face sa inteleg de ce, vorbele tale ma fac sa inteleg de ce tremur, rasul tau ma face sa inteleg de ce zambesc, ochii tai imi arata de ce te iubesc.

      Eu sunt acela ce n-are glas, eu sunt acela ce a ramas, eu sunt perechea nimanui, eu sunt acela ce nu te minte, eu sunt acela ce te aude, eu sunt acela ce iti surade, eu sunt acela care te iubeste.

      Ma simt ciudat cand iti vorbesc, atunci cand ma intrebi, cand imi vorbesti, amutesc, de ce nu spui , de ce nu-ntrebi eu cum ma simt? Ciudat sunt eu ca cer prea mult, ciudat sunt eu ca te ascult!? Zambesc? Sunt moart sau sunt viu!? As vrea sa stiu....

Azi, in zbor, mi-am dorit sa mor…..

povestea unui inger…





           A fost o data, nu demult, un inger. Cu aripi de matase care ii fosneau in vant, acesta cobora din ceruri dimineata, razand, sa imparta roua ca in fiecare zi. Si alergand descult pe iarba proaspata, o intalni pe ea. Cu ochii mari si stralucitori el se opri, iar ea veni spre el intrebandu-l ce este? Baiatul zambi si ii spuse ‘’ SUNT UN INGER ‘’. Si l-a facut sa promita ceva…..ca in fiecare seara, va cobora din cer la ea, sub lumina stravezie a lunii.

          In fiecare seara fata ii spunea povesti ingerului, iar el ii sorbea cuvintele. Sperand noi inceputuri, sperand in bun sfarsit, sperand cu bucurie, sperand in infinit, iubirea i-a dat speranta unui tarm, iubirea pamanteasca si-i promise fetei ca in fiecare seara ii va da o pana din aripile lui. Pana intr-o seara cand i-a dat si ultima pana, a observat ca nu mai poate zbura, ca nu mai are aripi. Apoi ea a disparut.

          A ramas un inger fara aripi, fara cer, fara drum...Ramas singur, ochii i s-au umplut de lacrimi si alergand toata noaptea speriat isi dorea sa se iveasca zorile, sa poata cere indurare Tatalui Ceresc, spunand ‘’POATE ASA IMI VOR CRESTE ARIPI, IARASI’’. Si isi zise singur ca nu isi doreste sa fie inger iar, el isi doreste ca ea sa il iubeasca la fel de mult cat o iubea el.

          Dimineata, cu ochii inlacrimati ingenunche in fata soarelui si spuse catre Dumnezeu ‘’As vrea sa pot sa zbor, sa prind aripi din nou, dar aripi de iubire, sa ajung la nori, sa o zaresc acolo, pe ea, sa fie in lumea mea, de inger’’.

          La care Dumnezeu ii raspuse : ‘’Eu ti-am dat aripi sa zbori, sa aduci roua pe pamant, dar tu, ai preferat neantul intunecat, lumea cea perfida, ai cautat iubirea si …si nici asta n-ai capatat. Nu ti-ajungea iubirea mea cea sfanta, ai vrut iubirea vorbita, nu dragostea mea muta. Te voi lua de acolo, in cerul infinit, ca sa te-ntorci spre mine, o!, vis neimplinit. Tu inger fugar, inger hoinar, intr-o lume gri, tu invesmantat in alb, desprins din albastru cerului, o sa ramai in ceruri cu o chitara-n mana si o sa-ti canti iubirea de om, iubirea cea pagana.’’



Ultima sansa...

        Incet vine toamna, desi in sufletul meu ea e acolo. Ma cheama padurea cuvintelor si intru in ea temator. Ma opresc din scris si ma uit, ma uit in infinit. Ce sperante desarte. Cate minciuni, intrebarea de ce imi vine in minte tot timpul. De ce ? De ce ?



        Am visat ceva ce nu a existat vreodata. Ce ai vrut ? Daca as vrea sa imi rasunzi la o intrebare, ar fi, ce ai vrut? Sufletul ? Mai bine il cereai, ti l-as fi dat, pentru ca atunci nu ar fi durut atat.



      Nu vreau decat un colt de cer, sa cada pe pamant, vreau ca visul ce l-am avut sa dispara. Ma dor ochii de plans, de durere, mi-ai terminat si ultima suflare pe care o aveam, nu vreau sa mai trag aer in plamani, as vrea ca inima sa se opreasca si sa isi ia zborul in lumea celor buni. Dar nu se poate, rolul meu e altul.



      Trec zilele una dupa alta, caut un sens in viata mea si sper ca nu au fost in zadar trairile si clipele pierdute. A venit iarasi seara si imi trimit sufletul in plimbare la tine, sa te gaseasca, pentru ca nu mai are ce sa faca in mine, nu mai are loc de suferinta care roade in interiorul meu.



       Ma chinuie un gand, suspin, ma uit spre cer si ma intreb, voi mai putea sa visez oare ? Sa iubesc din nou, sa sper ? Raspunsul? Nu-l cunosc, stiu doar ca am obosit sa alerg in cercul vietii, cercul asteptarii, al durerii. Nu as vrea sa stii cat sufar, pentru ca asa te-ai simti o invingatoare, ca ai mai reusit sa strici inca o zi din viata mea.



       N-as vrea sa stii ca eu privesc mereu prin tine, pe tine, si-as mai dori un lucru ! Doar sa te vad si-atat, apoi as putea sa ma pravalesc in lumea mea si sa raman acolo. Te-am chemat pe maine la o cafea. Te-ai eschivat extrem de elegant. Ti-am dat si ultima sansa si ai pierdut trenul, sau poate nu ai urcat acolo niciodata......

Renunt la vis....

       Am multe lacrimi din pricina sentimentelor mele interioare. Incerc sa te uit, tot ce fac este sa ajut oamenii si pe mine. Ce este fiinta umana pe pamant? Doar o respiratie! Astazi existam - maine nu. De ce asa de multa putere in inimile noastre? Este ca si cand pentru totdeauna noi putem trai, dar un accident poate sa ne distruga toate visele.

        Am ramas fara cuvinte si un fior. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat (dar am mai zis asta...candva). Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au.

       Daca mi-as putea trai din nou viata, m-as fi intins sa ma odihnesc atunci cand ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamantul se va opri daca eu te voi iubi.

       Ma rog, doar, Dumnezeului meu sa ma tina in viata si Ii aduc multumiri pentru fiecare scunda pe care o traiesc si pentru ca pot sa respect orice persoana ca si cum viata lui sau a ei este un dar de la Dumnezeu. Iubesc stralucirea soarelui peste fata mea ce imi incalzeste ochii si corpul, simt aerul proaspat după o zi ploioasa ce imi purifica corpul si celulele. Iubesc creatia din jurul nostru! Cati oameni pot intelege ca noi trebuie sa o pastram curata si proaspata.



         Ai fost un inger, care s-a prefacut in diavol, o forta puternica ce m-a manipulat usor si sigur. Nici nu a fost prea greu avand in vedere felul meu de a fi si de a sari in ajutorul oricui.



         Din dragoste pentru tine renunt la visul meu si la povestea ce-ar fi putut sa fie ... continuand-o doar in sufletul meu,... acolo unde nimeni nu va putea vreodata sa o pateaze cu egoismul propriei fericiri



P.s. azi n-am avut chef de culoarea rosu...

marți, 1 septembrie 2009

Sa nu ma-ntrebi...

       Sa nu ma-ntrebi iubirea mea, in lipsa ta daca mi-e greu sa nu ma-ntrebi daca iubesc, sa nu ma-ntrebi daca traiesc. Sa nu ma-ntrebi daca mi-e dor, sa nu ma-ntrebi de vreau sa mor, sa nu ma-ntrebi daca mai plang, sa nu ma-ntrebi ce am in gand.

       Sa nu ma-ntrebi ce-i frumusetea si suferinta si tristetea, sa nu ma-ntrebi ce-i fericirea nici dac-am cunoscut iubirea. Sa nu ma-ntrebi daca zambesc, in jur de pot sa mai privesc, sa nu ma-ntrebi daca ma doare.

       Fara sa-ntrebi am sa-ti raspund la orice-ai vrut sau vrei sa stii: in lipsa ta mi-e greu iubire, iubesc,traiesc in amintire, de chipul tau imi este dor, in noapte lacrima-mi ascund  de dragul tau iubito plang, cu tine-n gand adorm cu greu in vis apari si esti a mea.

     Ce-i suferinta? -dorul meu, ce e tristetea? -viata mea, de-ar fi s-o pierd nu mi-ar pasa. Daca zambesc o fac prin lacrimi, daca privesc nu-s ochii mei, ca nu mai au lumina inger de cand te-ai departat de ei. Nimic acum nu are rost, secunda fara tine doare, a fost frumos, frumos......a fost!

     Uneori... visam, uneori, uitam sa visam, uneori visam poate prea mult. Poate am visat prea mult, poate prea departe, poate...prea inalt nu stiu! Stiu doar ca visul meu a murit sub talpa cuvintelor ce m-au spulberat in milioane de ceruri negre, iar eu am murit impreuna cu visul meu. A durut, a durut sa mor din dragoste de vis, azi am invatat pentru prima oara sa mor!