Ai aruncat rabdarea in malul marii, iar cu drept corect ai atins limita suferintelor mele.Ai rupt totul in calea ta, ca o furtuna napastuita si m-ai infricosat. Am intrat intr-un univers paralel cu lumea ta. Am ajuns la punctul negru al vointei mele in care imi raspund: „eu sunt inculpatul”. Vina imi apartine mie. Eu trebuie sa ma arunc in vaile orientului si sa fug de tine pentru a te scapa de blestemul meu. Pentru a fi bine.
Te-am alungat cu sufletul zdrobit si m-am gandit la cum sa ma inalt mai rapid printre ingeri. Si mi-ai furat bataile inimii din nou, iar lacrimile au inceput sa-mi ude sufletul. „Vrei să fii sotia mea?” a fost mesajul pe care l-am rupt din rai. Si apoi tacere. De ce a trebuit sa minti si sa ma faci sa visez mai mult de o noapte. Nu stiai ca intr-o zi va veni dimineata si ca vei vrea sa te trezesti din vis si sa pleci. N-am sa te leg de un blestem doar pentru ca te iubesc. N-am sa accept sa te leg intr-un lagar al iubirii, pentru ca sufletul doreste iubire adevarata pentru tine.
Am sa rabd singuratatea cu gandul ca tie iti este bine, ca te vei gandi la mine, ca ma vei iubi cu sufletul. Temerea mea s-a adeverit. Soarele nu isi va arata razele, ci norii vor cutreiera intaia si ultima iubire eterna rasuflata a trupului tau. Am sa-ti spun „adio” cu speranta ca iti vei aminti de mine, un suflet care te-a iubit mai mult decat orice pe lumea asta.
Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine” si vei afla ca „te iubesc” nu inseamna nimic in comparatie cu sufletul meu daruit tie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu