sâmbătă, 18 decembrie 2010

Mi-as dori...


Fluturii traiesc doar o singura zi...Mi-as dori sa fiu un fluture, sa imi petrec acea zi cu tine si apoi sa ma duc sus,in ceruri si sa le spun tuturor ingerilor ca pe Pamant exista Raiul...in bratele tale !!!!!

vineri, 10 decembrie 2010

„ARIPI PENTRU ALEXANDRA” 13.Decembrie.2010- ora 17.00

Spectacol umanitar - Galati

„ARIPI PENTRU ALEXANDRA”



„Vreau sa-mi imbratisez parintii cu amandoua mainile. Ma ajutati? ”



Spectacol realizat in colaborare cu:

- COTIDIANUL „VIATA LIBERA ” Galati

- PREFECTURA GALATI

- INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN GALATI

- CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI

- GRADINITA „PARFUMUL TEILOR” GALATI



Protagonisti ai spectacolului vor fi:

- MARIA CRACIUN- o voce de vis, premiata la Festivalul SAN REMO JUNIOR

- CORUL DE COPII „ALLEGRIA”

- PERECHI DE DANSATORI DIN CADRUL TRUPEI „ACANTA”

- ALEXANDRA SIMA- RECITAL LA PIAN

- TRUPA DE COPII „”ESTRADA COPIILOR” din cadrul CASEI DE CULTURA A SINDICATELOR

- COPIII DE LA GRUPA MARE- GRADINITA „PARFUMUL TEILOR”



SPECTACOLUL VA AVEA LOC LUNI, 13.DECEMBRIE.2010, LA TEATRUL DRAMATIC FANI TARDINI DIN GALATI, ORA 17.00.



Invitatia costa 100 RON.



Relatii suplimentare la telefon: 0755.190.470- MONALISA SIMA sau

la REDACTIA ZIARULUI VIATA LIBERA- DNA ROXANA ARTENE PENCIU.





 Povestea Alexandrei





Ingerii sunt in noi, ingerii putem fi noi!

           Ingerul din noi e ceea ce privim zilnic si vedem rar, dar cel mai bine poate fi vazut atunci cand nu vrem sa-l aratam, atunci cand intoarcem spatele pentru a sterge o lacrima stinghera sau atunci cand noi nu mai suntem noi ci devenim ingeri, mistuiti in actul creatiei daruind esenta pura din noi, lumii...

           Haideti sa fim ingerii pazitori si ajutatori ai Alexandrei!

           O suma mica donata de la noi poate fi o mare sansa pentru Alexandra, sansa de a avea din nou o viata frumoasa, de a se putea bucura din nou si juca cu fratiorul ei mic de doar 1an, de a nu-si mai intreba parintii indurerati unde este manuta si de ce acest cosmar nu se termina odata…



Exista multe povesti despre ingeri.



          Ingeri frumosi cu aripi mari, copii frumosi si bucalati cu aripi albe si frumoase in spate. Cei ce o cunosc pe Alexandra-Ecaterina in varsta de 5 ani pot spune despre ea ca este un ingeras parca desprins din poveste, cu glas cristalin si suflet pur, trimis de Dumnezeu printre noi sa ne bucure si sa ne lumineze. Insa soarta i-a pus greu viata la incercare anul acesta in a doua zi de Paste, in data de 05.aprilie.2010. Alexandra se intorcea linistita in masina cu bunicii din vacanta de Paste cand, din cauza unor probleme tehnice, masina a derapat de pe sosea si s-a rasturnat pe un drum spre Brasov. Nimeni nu a patit nimic, mai putin fetita Alexandra-Ecaterina, care dormea linistita alaturi de ingeri in scaunelul ei de copil. In socul rasturnarii, manuta stanga a Alexandrei a fost practic smulsa.

            Numai Dumnezeu a aranjat ca in minutele urmatoare sa apara un medic care sa ii opreasca hemoragia si o ambulanta care a dus-o de urgenta la Spitalul de Pediatrie din Brasov. Dupa ce starea ei a fost stabilizata, Alexandra a fost dusa rapid la Spitalul de Urgenta din Bucuresti insa manuta ei nu a mai putut fi salvata. Astfel, Alexandra a trecut intr-o saptamana prin trei operatii foarte dificile menite sa nu mai piarda sange si sa ii inchida si celelalte plagi.

            Acum starea Alexandrei este buna, ranile fizice se cicatrizeaza, insa cele sufletesti lasate ei, parintilor si bunicilor sunt vizibile in ochii lor tristi. Ochi tristi de socul ce a venit peste ei, insa plini de credinta in Dumnezeu si de speranta ca ajutorul Sau va continua si ca Alexandra va avea o copilarie si o viata frumoasa si normala, ca noi toti.

 Proteza de care Alexandra are nevoie este una bionica, foarte dificil de realizat, insa vitala pentru ca dezvoltarea Alexandrei si a coloanei sale vertebrale sa se faca normal, fara urmari fizice mari. Aceasta proteza bionica costa peste 50 000 de Euro si pentru ca fetita este in crestere, aceasta proteza va trebui inlocuita o data la cativa ani.



Cum o putem ajuta pe Alexandra?



Fiecare ocean s-a format din foarte multe picaturi mici de ploaie, asa ca orice suma de bani pe care o veti darui este importanta. Haideti sa investim in zambetul unui inger cate o picatura si cu siguranta toate eforturile noastre vor fi vazute si rasplatite de Iubirea lui Dumnezeu!



Puteti face donatii directe in contul deschis pentru proteza Alexandrei



Titular cont : SIMA ALEXANDRA -ECATERINA

Cont LEI: RO16 BTRL 0180 1201 W067 48XX

Cont EURO: RO88 BTRL 0180 4201 W067 48XX

Cont USD: RO40 BTRL 0180 2201 W067 48XX

Banca Transilvania Sucursala Galati

Cod SWIFT: BTRLRO22GLA



Mediatizati acest caz catre cunoscutii vostri intrucat fiecare donatie pentru Alexandra conteaza!



Haideti sa ajutam un inger sa aiba o viata normala!

luni, 6 decembrie 2010

O poveste frumoasa pt. saptamana asta....(primita pe e-mail)

Cand pentru aproape toata lumea conteaza doar prejudecatile legate de varsta, situatie materiala, frumusete, etc.....nu strica un moment de meditatie:
Motto: " Deciziile corecte sunt balamalele destinului" Edwin Markham

                  Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
                 Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
                 Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
                 Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
                 Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
                 Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si... era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
                Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
           - Vii cu mine soldat?
Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
           - Buna ziua, si a invitat-o la cina. 
Iar aceasta i-a spus:
           - Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Escadrila din ceruri.....

In amintirea pilotilor : Capitan Comandor Laurentiu Chirita si Locotenent Comandor Sorin Avram care au decolat spre vesnicie la 1 Noiembrie 2010

Cerul s-a deschis, iar "Kiru si Biker "au decolat catre "Escadrila din ceruri". Sa va fie zborul vesnic lin!
 


"Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus."

vineri, 15 octombrie 2010

Renunt...

           Probabil asta-i firea lor...sau caut ce nu exista....dar, pentru moment: renunt....
           Pe vremuri circula un banc rautacios si misogin ce spunea: Culmea chirurgiei = sa-i scoti unei femei p...a din cap. Vin acum si rectific: culmea e sa-i scoti banii din cap....si va provoc sa ma contraziceti!
           Am zis-o probabil si-n alte postari: cand esti tanar poti face ce vrei (mai ales pe banii parintilor)... dar vine un moment in care trebuie sa-ti asumi viata si obligatiile ei. Nu intra in discutie cei care aleg sa faca scoala multa multa multa apoi sa-si faca o familie. Dar...

De ce aleg femeile banii in locul iubirii ???

           Avand iubire si fericire ai toate motivele si suportul sa faci bani. Avand bani, poti cumpara fericirea infima a luxului dar nu poti cumpara iubirea. E asa greu de inteles?
           Iubirea nu poate fi masurata, garantata pe vesnicie,....dar nici cu banii nu e mai sigur in ziua de azi. Si... nu ma refer doar la acele femei care cauta pentru casatorie barbatii cu bani multi...ci si la cele care cauta sa faca oarece situatie materiala singure, ciupind de la unu-altu' sau chiar muncind.
           Dau un exemplu: Am fost nevoit sa-mi sterg conturile de pe cateva site-uri de socializare pt ca eram exasperat de sutele de "tinere" cu varsta de la 40 de ani in sus, care vor sa-si afle marea iubire. Majoritatea arata cu cel putin 10 ani mai in varsta (si arata de parca ar fi crescut o ciurda de copii)....si... dupa ce si-au trait ultimii 15-20 de ani - Dumnezeu stie cum, deodata au revelatia ca sunt singure, la varsta la care e mai greu sa faci copii sanatosi, si tot ce conteaza ACUM pentru ele e culmea: IUBIREA.
          Sunt poate rau gandind: Alooo..."fetelor".... ultimii 20 de ani ce ati cautat, ce ati facut? Cat ati fost tinere si sexi n-a contat iubirea... au contat banii, distractia si cum sa puneti laba definitiv pe un barbat bogat.... iar acum, cand nu va mai vrea nimeni, uzate si resetate de cateva ori....cautati marea iubire?
          Aha, sunteti cu lectiuta invatata in buzunar, ca barbatii frumosi, bogati si familisti sunt putini si de regula sunt deja "luati", iar cele ce-i poseda nu le dau drumu asa usor... Dura lectie.

          Deci: ma repet.... sau mai bine nu...e in zadar.... e imposibil de inteles care alternativa e mai buna: intr-un apartament modest in Turda, cu un opel second dar iubita, fericita cu copii frumosi si destepti sau... in Cluj, apartament lux, masina bengoasa dar singura, parasita si cu sansa infima de a mai repara ceva din viata ramasa.

          Renunt.... si promit ca nu voi  mai incerca sa pun in dilema nici o femeie de acum inainte! Dumnezeu cu mila....

luni, 20 septembrie 2010

Viata chiar incepe la 40 de ani, afirma un psiholog - nu eu....altul....

                    Un psiholog israelian, dr. Carlo Strenger, afirma ca, in societatea occidentala, mult-mediatizata criza a varstei mijlocii nu mai exista, iar dupa 40 de ani oamenii sunt “liberi sa se bucure de viata”. Pe masura ce oamenii traiesc mai mult si au un nivel de trai mai ridicat, ar trebui sa renuntam la stereotipul crizei ce marca, traditional, trecerea de la tinerete la “varsta mijlocie”, pe la 40-45 de ani, considera psihologul.
                     Progresele realizate in ceea ce priveste ingrijirea sanatatii si educatia, precum si cresterea sperantei de viata au facut din acest stereotip ceva demodat.
                    Ar trebui sa vorbim, mai degraba de “tranzitia de la mijlocul vietii” decat de criza, crede dr. Strenger.

                    Pana la varsta de 30 de ani sau putin dupa aceea, cei mai multi occidentali sunt deja casatoriti, si-au cumparat o casa si si-au inceput cariera. Odata luate aceste decizii importante, oamenii au in fata lor cateva decenii bune in care sa se bucure de viata.

                    Desi nu suntem scutiti de greutatile vietii la nici o varsta, atunci cand suntem ceva mai “copti” suntem mult mai bine echipati pentru a le face fata: invatam din greselile trecutului si luam decizii mai bine gandite.

                   Iar ideea ca in tinerete aveam o libertate mai mare si posibilitati nelimitate e o iluzie; uitam ce mari erau presiunile sociale care ne modelau viata in tinerete.

                   Concluziile dr. Strenger contrazic, in parte, un studiu recent, efectuat pe cca. 1 milion de britanici, studiu care arata ca oamenii resimt, intr-adevar, o scadere brusca a “nivelului de fericire”, in medie la varsta de 44 de ani; dar si ” se invioreaza” dupa varsta de 50 de ani.

                   Sa fim oare victimele unei conceptii-cliseu – criza varstei mijlocii – prea mult vehiculate in societatea noastra? Dr. Strenger citeaza, drept incurajare, chiar cazul psihanalistului Elliott Jaques, cel care a lansat expresia “criza varstei de mijloc (sau criza de la mijlocul vietii) in 1965, cand avea 48 de ani. De la aceasta varsta si pana la 86 de ani, cand a murit (in 2003) Elliott Jaques s-a casatorit, a scris 12 carti, a lucrat in calitate de consultant pentru Biserica Angliei si pentru Armata SUA si a produs cateva dintre ele mai originale idei ale sale. (Sursa: http://www.psihodiagnostic.ro)

sâmbătă, 11 septembrie 2010

ganduri disparate...

Lumea de acum e ciudata, agitatie mare,
totul e limitat, totul e prea putin, criza de bani, de timp, de iubire, de sinceritate,
o lume complexa care isi ascunde secretele....toti se ascund de toti... chiar daca-s de acelasi fel sau total diferiti,
totul se traduce in influenta, interese, vanitate, trufie, castig vs pierdere,
 fiecare se crede centrul universului, infailibil, intangibil, impenetrabil, axul pe care se invarte lumea...
minciuna e la ordinea zilei, multi se prefac asa de bine ca ajung sa creada si ei...
sufletul.... ce e ala, nu mai avem timp de prostii, sinceritate = slabiciune, sentimente...idem,

exista oameni indiferenti, oameni care contrazic azi ce au promis ieri, oameni care se simt singuri desi sunt inconjurati de multi, care cer mai mult decat ofera

 nu mai gasesti  "doar oameni" care sa caute "doar oameni", care surad, care plang pe dinauntru, care sufera, oameni care te iubesc si oameni care te ranesc.
 si asta-i doar inceputul...

luni, 30 august 2010

presimtire...

Marti, pe 24, mi-a tot venit obsesiv nevoia de a posta urmatorul clip..... nu intelegeam de ce....

Am inteles din pacate miercuri, joi si vineri.... n-a fost decat o presimtire.....



sâmbătă, 14 august 2010

bravo..."Anonim"! poate....vreodata....o sa aflu si cine esti....

            Azi am avut un moment mai ciudat....

            La postarea   parca-s un copil , ma trezesc cu un comment de genul:

                         Anonim spunea...

                             Si eu te iubesc!



            Prima reactie a fost: bravo..."Anonim"! poate....vreodata....o sa aflu si cine esti....  iar in gandul meu ma intrebam: ce rost are sa spui un asemenea lucru daca nu spui si cine esti?



             Apoi.....a durat 9 minute pana sa aflu, doar nu am ajuns la gradul 10 degeaba (mai uit si eu ca pot afla orice si oricand daca trebuie).

              Asa ca raspund:  Laura draga,... iubirea este de multe feluri...stii si tu...fiecare fel isi are locsorul bine stabilit intr-un suflet cladit corect, nu se amesteca, nu se intrepatrunde si doar pentru putin timp, noi oamenii, putem sa ne refugiem intr-una ca sa uitam de pierderea alteia. Fiecare locsor se cere umplut...mediteaza indelung ca sa nu le amesteci. Vrei exemple? Iubirea de Dumnezeu, Iubirea pentru copii tai, pentru sot, frati, parinti, iubirea de sine, de prieteni, iubirea aproapelui, apoi a intregii creatii. Poate ca la mine sunt intr-o ordine diferita fata de cum le vad altii...mea culpa....mai invat si eu din mers, din greseli, etc....

             O fi corect?....

marți, 6 iulie 2010

CĂDERE....

Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,

ceva parcă mă arde şi inima mă doare

şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă

ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.







ZBURĂTORUL

                             GEORGE IOANA - pilot, poet



Se profilează-n zare, se joacă printre raze,

lumini scânteietoare - aureole sfinte.

Sărută lin văzduhul, trăieşte în extaze,

Înalţă rugi divine aceluiaşi părinte.





Intens, absoarbe viaţa-n nemărginite zări.

Se-arată-n lumi de farmec, scânteie şi dispare,

şerpuitor, o undă pe-a' cerului cărări,

transformă viaţa toată-ntr-o zi de sărbătoare.





El cântă nemurirea şi moartea o dezminte.

Trăind, el moare-o clipă pentru un om de rând,

Se naşte-apoi din tină şi creşte din morminte,

El este zburătorul ce moare renăscând.





Un supraom, el pare un pământean mizer

când nimeni nu-nţelege menirea-i pe pământ.

Trăindu-şi vesel viaţa, între pământ şi cer,

Apare ca un fulger, dispare ca un cânt.





16 iunie 1942, Buzău







CĂDERE

                   GEORGE IOANA - pilot, poet



Pornit-ai săgeată spre slavă,

cu aripi de foc.

Deodată,

pământu-a simţit necuprinsul noroc

şi te-a smuls din înalt.

Văzduhul fierbea înfundat

când lavă ţi-a curs din motoare

şi moartea a-ntins braţe hâde,

cu gheare...

Sinistru mai râde

când farmece-ngână.

Pe trupul de lut e stăpână!





Din ghemul de flăcări răsar

scântei de-artificii şi jar,

scăldate-n culoare de sânge...

Simţi fierul cum plânge!





Doar sufletul scapă de rug.

În zboru-i, dureri nu-l ajung

şi bate la veşnica poartă

din lumea cealaltă!



Martie 1944, Krosno

duminică, 30 mai 2010

Tu-ti traiesti sufletul?

               Ne traim gandurile, aspiratiile, nazuintele, mofturile si ambitiile. Traim dupa cum ne dicteaza mintea cea care abia asteapta sa ne aseze la locul nostru, in randul lumii cum se zice, mintea care ne supune milioanelor de reguli scrise si nescrise, limitandu-ne miscarile pe tabla de sah a vietii. Actiunile noastre sunt orchestrate de catre ceea ce gandim ca ne trebuie, este posibil, este acceptabil si dezirabil.




               Dar cat de multi oameni cunoasteti suficient de nebuni sa isi traiasca sufletul? Sa faca acele mici lucruri iesite din tipar, cu care sa surprinda pe toata lumea, care sa aiba curaj sa mearga contra curentului si impotriva a ceea ce dicteaza mintea, care sa isi fi redus la tacere pretentiile egoului pentru a dansa pe muzaica sufletului, chiar daca nu au cele mai de “succes” vieti, nu au casa maturata si nici conturi in banci, regulat alimentate?
            Veti recunoaste simplu acesti oameni…ei sunt altfel, ei zambesc si merg mai departe cand ceilalti se opresc tematori. Ei sunt oamenii care rad cand ceilalti plang si pand cand restul rade. Ei sunt cei care umbla desculti pe strada si care fluiera un cantecel in ploaie cu umbrela inchisa, ei sunt cei care refuza sa inteleaga ca anumite lucruri nu se fac sau nu se cade sa fie facute.
             Oamenii care isi traiesc sufletul creeaza, fara a depinde de nimeni, ei se bucura fara a avea vreun motiv anume, ei au depasit si timpul si spatiul pentru ca nu vor sa traiasca in iluzie, ca in cel mai mare pacat.
             Daca vezi un asemenea om incearca sa ii citesti bucuria inimii, sa ii gusti libertatea si sa vezi daca nu cumva ai putea si tu sa lasi convenientele deoparte si sa iti traiesti astfel!



              In fiecare dimineata cand te privesti in oglinda intreaba-te de ce nu iti traiesti sufletul, de ce nu dansezi ca un dervish in extazul simplu al fiecarei respiratii, de ce nu plutesti ca o binecuvantare printre oameni si de ce dintre toate cate stii si esti, alegi sa traiesti o viata cenusie si trista langa oameni pe care i-ai ales sa iti fie martorii rutinei si plictiselii in care te impingi singur!
               Sa nu spui ca nu ai bani, ca nu ai noroc si ca nu ai pe nimeni…Nimic din toate astea nu conteaza cu adevarat…conteaza doar sa iti traiesti sufletul indiferent cat de greu ti se pare…inseamna sa razi cand esti vesel si sa plangi cand esti trist, insemna sa iubesti ca un nebun cand iubirea iti bate la usa si sa iti urmezi calea indiferent prin ce desert te poarta si pe ce munte te pune sa urci, sa nu iti fie teama de clipa caci ea este tot ceea ce ai si mai ales sa iti trasformi visul de a zbura in realitatea de zi cu zi!





             Cand te-ai indragostit ultima oara?…Te-ai indragostit vreodata? Ti-ai lasat sufletul sa iubeasca asa cum stie el?

sâmbătă, 29 mai 2010

Multumiri...(forgive but i don't forget)







          Datorita "bunavointei" unei "cunostinte" (...ca ruda nu vreau sa-i zic...), fetita mea a aflat si vazut blogurile mele. Nu doream asta, sau...nu acum,...la 13 ani, intelege si nu intelege, sunt lucruri intime ce nu trebuie sa le afle cineva pentru care esti model de viata si comportament (nu pun problema autoritatii...pt ca suntem in primul rand prieteni apoi tata si fiica)!



         La cererea fetitei am sters postarea "puiul de om...". Multumesc tuturor celor care au comentat acolo, multumesc pentru aprecieri si-mi cer scuze ca nu am putut raspunde (am fost plecat din localitate si nu am avut net). Viata merge inainte...voi merge si eu, dar mai pe burta, mai discret si mai cu grija ....

duminică, 16 mai 2010

jumatate de pahar....

               Intr-o zi am invatat sa pierd oameni.....mi-au trebuit insa ani ca sa accept, ... sa invat resemnarea, sa invat cum se renunta. Am invatat si uitarea si leacurile pentru sufletul meu.  In alta zi am invatat sa si pot ierta, iar din acea clipa nimic din trecut nu ma mai poate atinge. Stii, cel mai greu a fost nu sa-i iert pe ceilalti.... cel mai greu a fost sa ma iert pe mine....sa ma iert pentru ceea ce am facut si nu trebuia... apoi pentru ceea ce nu am facut si trebuia sa fac. Mai am insa de invatat, sa stiu cand sa ma opresc si cand sa merg mai departe.
               Am invatat sa iubesc frumosul si uratul deopotriva, viata si moartea in egala masura, emotia si suferinta. Am invatat sa-mi iubesc singuratatea si ...intr-o zi...am sa invat sa ma iubesc si pe mine. Voi putea atunci sa ma invat pe mine despre mine. Voi sti sa imi doresc exact atat cat am nevoie, sa plang atat cat trebuie, sa rad atunci cand e cazul. Am sa invat sa rad...cu adevarat.

              Viata este urata sau frumoasa dupa cum invatam sa o vedem!



                Multi vad doar jumatate de pahar: sunt responsabil de ceea ce fac...bun sau rau! Cati realizeaza insa, ca suntem responsabili si de ceea ce trebuia sa facem si nu am facut?

              Ne punem in pat seara cu regretul ca nu ni s-a intamplat nimic deosebit in ziua ce a trecut... putini realizam ca am trecut pe langa moarte de 20 de ori... si ar trebui sa fim bucurosi ca nu s-a intamplat nimic rau,  nimic ce nu mai poate fi reparat....sau... nimic din ceea ce am fi meritat....


sâmbătă, 8 mai 2010

If only - Take my heart back





Am revenit...! Promit sa raspund tuturor...si abia astept sa "va citesc".

N-am avut internet, n-am avut televizor, doar greieri si pasarele (pe langa pasaroiul meu)...si muntii plini de zapada din fundal.

Am revazut,  nu stiu a catea oara filmul If only. Il recomand celor care se recunosc cu suflet romantic ....





peisajul...

joi, 29 aprilie 2010

un om, un suflet...

 

           Absurd ma soarbe vantul, un dor imi bea din sange si sub gene-mi urla cerul. Sub talpi pamantu-mi plange, oare de cate vieti am nevoie sa-mi uit sentinta? Vand cea din urma noapte unei naluci, chiar daca iubirea-mi in chinuri ma va zdrobi de biciul dorului care rupe carne din mine. Ma dor cuvinte, lacrimi tot. Nu mai vreau o alta zi de maine. Nu fara tine. Nu mai pot privi lumina zilei fara tine. Ma arunc in gol si usor dispare fiecare rasuflare. In jos e Iadul, asta ma asteapta, atat. Sus nu m-ai gasit...ma vei cauta oare jos?

             Cine sunt EU? Eu sunt... un om, un suflet. Un nimeni. Am aceesi privire, aceleasi degete, aceeasi piele. Si totusi nu sunt eu.  Iar eu voi fi a tuturor si totusi a nimanui. Mereu voi fi totul pentru toti si nimic pentru mine.

            Intrebarea nenascuta-si asteapta raspunsul...voi ramane oare o eternitate singur, desi sunt visul tuturor ???.

duminică, 25 aprilie 2010

Ce fac, pe cine caut, pe cine astept?





              Caut sa ma pierd in timp; viata mi-e asteptare si tu nu mai vii.... Deschide putin ochii, stiu ca e prea multa lumina pentru ochii tai obisnuti cu atata intuneric, dar fa un efort, deschide-i! Vei vedea ca fluturele tau e aici, desi nu-l vezi. Dar stii, fluturii traiesc doar o zi pe pamant, in rest ei zboara, iar eu sunt prea zgribulit, culorile-mi devin fade si anoste. Vezi tu, m-am pierdut intr-un tunel, un tunel cu felinare din loc in loc, cu o lumina difuza ce ma amageste, ma ameteste si imi intersecteaza drumurile.

               Imi mai smulg o dorinta. Uneori, sunt mai linistit cand intalnesc felinarele, singurele mele ''devize'' la care ma pot raporta in viata, sunt atat de ametit de iluzii, incat te vad pe tine acolo si imbratisez felinarul asa cum te-as imbratisa pe tine, tare si strans, cu toata puterea, ca si cum ar fi prima si ultima imbratisare. Si adorm acolo, langa felinarul viselor mele. Visez, visez si mai visez, uneori eu ma joc cu visele, dar de cele mai multe ori ele cu mine.

                Nu ne-am intalnit niciodata in afara tunelului. Dar nu stiu daca m-as intalni cu aceeasi tu, nu am memorie vizuala prea buna, stiu ce am simtit atunci si acelasi lucru il simt si acum. De fiecare data cand ne intalnim in delirul inconstientului meu, mi-e prea DOR si te simt aproape, simt cum corpu-mi este asediat de catre o stafie... si sta in mine pana-mi suge toate dorurile, apoi ma lasa vestejit ...

               Nici tu nu m-ai cunoaste.... Tu nu stii cine sunt eu, eu nu stiu cine esti tu, stiu ce as vrea sa fim noi. Traim in simbioza, suntem doi licheeni prinsi de un copac ciopartit de timp. Stau cu fata in sus, ma uit la luna si incerc sa numar stelele, niciodata nu-mi iese. Ma sedezi cu picatura chinezeasca, mai rezist, dar nu stiu cat de mult. Ce sa fac? Sa mai ascult povesti sau sa rup iedera cat nu e prea tarziu.

filosofie de balta la 3 noaptea...

 Se intreba minunata  Adia la sfarsitul unei postari :



Se poate, oare, să îţi fie dor de mare dacă n-ai văzut-o niciodată ?



se poate.....

sunt lucruri despre care aflam ca exista si ne dorim si noi sa avem parte de ele ...cu cat aflam mai multe despre acele lucruri le ajungem sa le dorim mai mult....

fericirea, bucuria, chiar si supararea....sunt sentimente care se transmit de la suflet la suflet...lucrurile care le provoaca, le vei cauta sau evita...

vine apoi faza in care nu va fi de ajuns sa te bucuri doar tu de ele....vei simti nevoia sa le impartasesti cu o persoana sau mai multe...



intrand in partea mistica a subiectului.....sufletul tau a mai vazut marea, a mai simtit iubirea, fericirea, etc, in alte vieti.....si va dori din nou daca a fost "de bine".....daca nu, inexplicabil rational, vei simti teama sau nevoia de a evita acel lucru...



N-am intalnit inca "marea iubire" dar mi-e dor de ea de nu mai pot.... nu stiu exact cum "arata" jumatatea mea dar sufar de dorul ei... o caut si o astept....



Dorul, dorinta, speranta,.....sunt motoarele ce ne duc inainte spre mai bine si mai bun...principalul e sa nu avem prejudecati care sa ne faca sa trecem pe langa ceea ce ne dorim....sa nu recunoastem sau mai rau, sa respingem tocmai lucrurile dorite, asteptate....(daca n-as sti, si mi-ar spune cateva persoane ca marea e rotunda si galbena....in mod sigur ca as putea sta la malul adevaratei mari suferind de dorul celei pe care cred eu ca o doresc...)  

sâmbătă, 24 aprilie 2010

ce ai face ....?

              Lillee m-a dat pe spate cu ultima postare...Link . Mi-am adus aminte de tinerete, ce usor luam lucrurile si cat de iresponsabili suntem noi barbatii la varsta "frageda" de 20-30-40 de ani. Lasi totul in grija fetei si la sfarsit afirmi inocent: daca n-ai zis nimic...am crezut ca te-ai protejat tu ! Timpul trece....inveti din pataniile altora.... realizezi minunea... apuci sa cunosti femeile si disperarea lor de a se marita (nu sariti in sus....vb de majoritatea...nu de voi care cititi aici) apoi incepi sa te protejezi tu, exagerat chiar, ca sa nu "te incalte" vreuna. Totusi...intrebarea ramane..... incertitudinea nu dispare....
              Femeile stiu ce, cand, cum, cu cine,....ele sunt sigure ca-i copilu' lor ;) ...dar barbatii....




            Daca vrei vreodata sa vezi un grup de barbati pusi pe ganduri sau daca vrei sa-i indispui putin...e de ajuns sa arunci intrebarea: ce ai face sa te trezesti pe strada, ca vine spre tine un pusti sau o pustoaica, cu bratele deschise strigand: taataa !!!!.......

vineri, 23 aprilie 2010

SFINTII NEAMULUI ......

       La 23 aprilie, Armata României sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă.



           Sa ne amintim un moment de eroii nostrii contemporani si de familiile lor.  Chiar daca nu intelege toata lumea de ce s-au dus si de ce au luptat......trebuie sa nu-i uitam!!!



             Ei au dat tot ce-au avut ! Sa ne straduim sa meritam sacrificiul Lor! Dumnezeu Sa-i odihneasca si Sa-i rasplateasca pe Ei si pe familiile Lor !!! SUNT ACUM PRINTRE SFINTII NEAMULUI !!!



Va rog sa "pierdeti" 5 minute din minunata voastra viata privind acest clip.... EI merita macar atat din partea noastra...



joi, 22 aprilie 2010

Explicatie: de ce barbatii sunt porci ...

           Sarind din blog in blog, am ajuns pe blogul Ruxandrei . Interesant, deosebit.... o sa mai poposesc pe acolo cand am mai mult timp. Mi-au atras atentia 2 postari: De ce bărbaţii vor sex şi femeile dragoste? si Bărbaţii sunt nişte porci. Comentarii pro si contra, multe foarte corecte si pertinente, insa.... prostia din capul meu s-a revoltat.... singura jumatate de neuron care a reusit sa urce (din locul si organul cu care gandesc barbatii)  la mansarda si-a cerut dreptul la replica....Fara sa generalizez:



"Ha....oare nu anumite femei fac in asa fel incat barbatii sa ajunga asa? Nu uita....barbatul incearca iar femeia zice da sau nu....daca ati zice da doar unui anumit tip de barbat....cel Adevarat....nu s-ar stradui toti sa fie asa?"



Ce ziceti, am dreptate? E nevoie sa dezvolt sau sa explicitez subiectul?



sursa foto

miercuri, 21 aprilie 2010

mi-e dor...

mi-e dor sa mai iubesc....si cand simt asta stiu ca nu e vorba de o iubire virtuala, a unei persoane potentiale...

mi-e dor sa iubesc pe cineva cu calitati si defecte, cineva pentru care sa lupt,....

mi-e dor sa am pentru cine veni acasa....

 mi-e dor ..... si atat.....

luni, 19 aprilie 2010

Sansa ...


Ah...recunosc...folosesc blogul uneori si in scop terapeutic...
....asa ca am dat cuiva link-ul sa citeasca...(mare favor din partea unuia ce doreste sa-si pastreze anonimatul). Reactia primita la urmatoarea "intalnire" pe YM a fost:
ee: sa stii ca am citit atunci ce ai postat pe blog
je: da? 
je: mai refulez si eu..
ee: hai ca ai stiut ca am citit
je: poate te ajuta..
ee: nu stiu daca asta ma ajuta
ee: adica... ce foloase pot eu trage de aici

Intrebare: sunt batut eu cu leoca-n cap de mi se pare anormal sa nu rezonezi cu nici una din cele peste 150 de postari ? sau.....

duminică, 18 aprilie 2010

Refulare....

           Mai fetelor, chiar toate credeti ca aveti o mina de aur intre picioare si barbatii nu vor altceva decat sa ajunga sa sape acolo? Fixatia asta va caracterizeaza in mare masura si pe voi dar si pe barbatii care va fac jocul..., totul se invarte in jurul ei si nimic nu exista fara.... Cati ani tre sa ai sau cata experienta, ca sa te poti ridica deasupra acestei chestii?

         Cat de obsedata tre sa fii sa intelegi ca daca te invit la o cafea si o poveste mai directa (la cafenea, bineinteles)...deja vreau sa ti-o trag?

         Ma rogi sa fiu "tata ranitilor" (cum zicea cineva pe blog), sa te sfatuiesc cum sa iesi din buda sentimentala in care esti de cativa ani, iar cand accept, sa crezi ca am facut-o doar ca sa te calaresc...nu pot sa nu ma gandesc in scenariul tau, cand era asta: inainte, in timpul sau dupa? Chiar nu ma pot opri sa nu ma simt jignit....

         Dupa zeci de ore de sfaturi la telefon..... doar asta ai inteles? Nu m-am invitat eu...tu ai facut-o...Sau chiar nu ai inteles ca o consiliere de genul asta (indiferent ca e spirituala sau psihologica), presupune o responsabilitate imensa fata de fiecare cuvintel sau atitudine? Nu trebuie sa stii cate ore ma gandesc eu la tine, la problemele tale, cata analiza si sinteza ( sa nu zic scoala si experienta) sunt necesare pentru a ajunge la sfaturile si la solutile acceptabile, ....dar putin respect tot trebuie sa dai....

         Nu stiu ce am reprezentat eu pentru tine, dar daca ti-am raspuns la glume cu glume,  la situatii cu situatii .....a fost tot in scop terapeutic si am crezut ca ai inteles asta si ti-ai dat de la inceput seama ca nu poate fi altceva si ca nu e voie sa se amestece lucrurile.

         E vina mea.Ti-am dat respect si nu am cerut/impus putin respect. De fapt, la noi asa e....daca-i gratuit nu e bun, nu e de calitate.... e dubios....etc...

         Nu stiu ce ai inteles la telefon, asa ca ti-am scris asta ca sa intelegi poate, ca nu sunt suparat dar nu mai pot si nici nu mai doresc sa te ajut in forma de pana acum: oricand, oricum, orice....



Cu respect,

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Alt fel de rugaciune....

O, iarta-mi, Te rog Doamne, atatea rugaciuni

Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni,

Caci am facut adesea, din Tine, robul meu,

Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,

Iti cer, iti cer intr-una, sa faci Tu voia mea,

Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei

Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai,

Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc,

Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.

O, iarta-mi felu-acesta nebun de-a ma ruga,

Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta,

Nu tot cerandu-Ti Tie sa fii Tu, robul meu,

Ci Tu cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu,

Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga

E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta. AMIN

duminică, 11 aprilie 2010

Nu meritam...

         ....dar m-ai ajutat din nou! Sarutmana Sefu' ! Tie si Ingerasului trimis de Tine!

4 ore de "nimicuri", frumoase si normale intr-o crasma insipida, m-au ajutat sa-mi aduc aminte cine am fost, cine sunt si cine pot sa fiu.......





Ce conteaza acum e ca:

      Am ales sa am suflet...si asta ma ajuta sa fiu fericit si cand doresc sa pot castiga cati bani am nevoie .......altii aleg banii dar cu ei nu pot cumpara nici suflet si nici fericire...







si-n minte-mi suna in rastimpuri celebrele versuri:







"Traind in locul vostru stramt,

Norocul va petrece

Iar eu, in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece."

vineri, 9 aprilie 2010

Repostez....cui ii pasa? Cine ma va ajuta?

 A trecut juma de an si tot nu mi-am invatat lectia.....asa ca, iata-ma intors in acelasi punct:







              N-am urat de ani buni pe nimeni. De cand mi s-a dat intelepciunea de a intelege de ce si ce-i face pe oameni sa actioneze intr-un anumit mod. Din perspectiva separarii lor de fapte, am reusit chiar sa-i iubesc pe fiecare dupa cum si cat merita, urand in acelasi timp faptele lor, privindu-i deseori cu mila si tristetea izvorata din intelegerea prostiei lor. Prostia, cu efecte in necunoasterea si neintelegerea legilor ce guverneaza societatea, lumea fizica, dar si cea spirituala, nu absolva pe nimeni de efectele ce decurg din incalcarea acestor legi. Am ajutat pe fiecare, cat am putut si cat a dorit si acceptat, sa scape de prostie si de necazurile aferente ei.



             Acum urasc. Ma urasc pe mine pentru ca nu reusesc sa ma inteleg, sa ma ajut, sa ma iert. Nu ma pot detasa, nu ma pot vindeca....



             Cine ma va ajuta? O data, ziceam ca-s mii de oameni gata sa sara recunoscatori la cel mai mic semn de nevoie din partea mea. Privesc in jurul meu....doar oameni orgoliosi, plini de sine si de importanta vietii si faptelor lor. Sterpi la suflet, nu se obosesc sa faca nimic daca nu le "iasa" ceva, un avantaj cat de mic. Cativa, foarte putini, cu suflet viu si curat, dar inca nedescoperit si neacceptat de ei insisi, stau si ei incorsetati de sute de prejudecati, cerc vicios de "daca", "ce ar crede", "cum as aparea" ,"ce ar zice" ....impletit cu "nu pot", "nu merita", "nu vreau", "de ce eu", "nu acum", "de ce asa", etc.



             Ma urasc pentru ca sunt si eu om si am ajuns la inevitabil....sa am nevoie de ajutor, de intelegere, de iubire manifesta din partea semenilor mei, a celor dragi in special.....nu mult...un strop din oceanul daruit...



             Ma urasc pentru ca nu mi-am invatat inca lectiile, tot acest timp cat am stat in turnul meu de fildes, impartind bunatate, sanatate, fericire, protectie si orice ajutor au avut nevoie cei in jurul meu. Oamenii vin, iau si pleaca....bucurosi ca nu trebuie sa plateasca nici macar cu simplul "multumesc", liberi de orice obligatie. Ba multi au zis la un moment dat, cu nesimtire: "ai fost fraier, ai fost prost. Trebuia sa-mi ceri ...atunci ca eram in stare sa-ti dau orice...". Dar...de ce atunci dadea si acum nu ? Probabil am daruit si m-am daruit cui nu trebuie, cui nu merita, cui nu stie sa aprecieze darul nascut din zile si luni jertfite din timpul meu si timpul pentru mine. Bieti prosti! Era usor sa cer bani....cel mai usor. In schimb, le-am cerut ce e mai greu...ca multumirile si plata sa o faca fata de ei insisi si fata de Bunul Dumnezeu, devenind mai buni pentru/prin bucatelele de suflet si iubire puse putin din putinul meu si mult din Nesfarsirea Dumnezeiasca, spre vindecare trupeasca si spirituala. Mai buni fata de ei insisi si fata de cei din jurul lor, pe care pretind ca-i iubesc.



              Ma urasc pentru ca sunt cel mai prost dintre toti. Toti cer ajutor de la mine cand nu mai pot, sunt doctorul sufletelor lor. Acum am ajuns ca ei. Nu mai pot. Unde e doctorul meu? Unde si cine e persoana care sa aiba bucuria si fericirea de a sprijini si lecui un doctor....probabil...nu exista....probabil e doar Bunul Dumnezeu....

joi, 1 aprilie 2010

Azi m-a corectat gramatical un "Anonim".



bravo Patratel"....era o vorba a celor ce au crescut cu desene animate comuniste... multumesc pentru corectura....insa....cand am postat (si de regula cand postez) am facut-o cu inima si din inima, nu m-a interesat sa vad daca acest fragment din "Scrisoare de ramas bun" de Gabriel Garcia Marquez este corect gramatical. Nu am pretentia ca stiu sa scriu ...sau stiu gramatica....incerc dar nu ma chinui sa o fac...si cui nu-i convine sa nu citeasca...



si...inca ceva....parte din motivele pentru care postez:



Postez pentru mine, pentru sufletul meu,  pentru cei (cele) care rezoneaza cu ceea ce transmit, pentru care conteaza continutul nu forma, postez ca sa demonstrez ca exista si barbati cu suflet sensibil,......

Postez pt ca sunt zburator, si cand stii ca oricand poti sa cazi din cer, altfel si la alta intensitate gusti fiecare clipa din viata... cu cele bune sau rele....







Recidivez acum:



Scrisoare de ramas bun" de Gabriel Garcia Marquez





Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.



As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza,ci pentru ceea ce semnifica.



As dormi mai putin,dar as visa mai mult,intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.



As merge cand ceilati se opresc,m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!



Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata,m-as imbraca foarte modest,m-as intinde la soare,lasand la vederea tuturor nu numai corpul,ci si sufletul meu.



Dumnezeul meu,daca as avea o bucatica de viata…



N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.



As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.



Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!



Unui copil i-as da aripi,dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.



Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea.



Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui,insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.



Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut,pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.



Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul,doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice.



Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.



Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.



Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.



Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit.



Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea,as spune te iubesc. Nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.



Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita!



Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui,tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti.

De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata,in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta.



Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui imi pare rau, iarta-ma, te rog si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.

Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.

Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.

marți, 30 martie 2010

drumuri fara cruce...

    

           Sunt lucruri care ma omoara lent, mai incet decat cea mai ingrozitoare otrava si cel mai cumplit drog, iar cand ma gandesc la ele imi dau seama ca e vorba de tine. Port drumuri fara cruce, dar nu ma pot opri sa te iubesc. Te cern prin mine asemenea unui cautator de diamante, iar cand moartea isi va face efectul, ca un drog luat in supradoza, sa ramana ceva in palma, fie si-o atingere.Cuvintele ticaie in ritm cu inima mea, este pe punctul de a exploda si nu mai ai timp decat pentru parerile de rau, insa ele nu ma ajuta sa ma linistesc. Am ramas sa te iubesc, si toate noptile nu mi par suficiente pentru asta. Vroiam sa-ti cant, dar nu m-ai invatat nici un cantec, asa am fredonat in sinea mea, pentru amandoi.

           Vise putrezesc în vanitatea durerii, iar ingerii imi simt flacarile din ochi. Dorinta imbatraneste privindu-ma, trupul mi-e strain si cauta gustul pacatului. Ingenunchez fara sa ating pamantul, iar sufletul asculta linistea noptii. E un deja vu ce ameteste inocenta, vad norii din tine cum ma vaneaza si mana rece imi atinge respiratia calda, inca. Insipida anecdota a provocat duelul din mine si m-am ales cu o inima sfaramata de pronosticuri hazardate.Intr-un ritm ametitor al dorului, totul apare si dispare.

vineri, 19 martie 2010

Atat pot sa spun....

        Am vrut sa ma cunosti, sa stii cum sunt eu cu adevarat, cum plang de dorul tau si cum nu vreau sa mai vorbesc cu tine, nu vreau sa te mai aud pentru ca sunt in stare sa izbucnesc in plans si sa iti spun cat ma ranesc vorbele tale si cat imi e de dor de tine. Nu realizezi ca, daca as fi avut cate o bucatica din tine, de fiecare data cand am adormit cu tine in gand acum tu nu ai mai exista acolo, ci langa mine. Numai perna mea stie cat te plang. As vrea sa ma trezesc cu un sarut, cu tine, sa-ti spun ca te iubesc, sa ma trezesc cu gandul la tine, sa adorm cu tine in gand... te visez... dar tot imi e dor de tine...

           Ma gandesc la tine asa cum se gandeste un copil la viata, te doresc asa cum doreste un insetat un strop de apa, mi-e dor de tine asa cum ii este dor omului de libertate. Mi-e dor. Ai intrat pana in adancul sufletului, unde nimeni n-a intrat niciodata, te-ai cuibarit acolo si ai ramas aici si nu vrei sa mai pleci. Doar tu, atat. Si iar mi-e dor si iar te strig. Si astept sa vii.

          Stiu atat de bine cum e dorul, te simt, te respire, iti ating fruntea, iti mangai tamplele in vis, te astept, ma incred in tine, te presar sa-mi ajungi ca nu esti cu mine, imi lipsesti. Si maine imi vei lipsi mai mult...oare voi atinge vreodata visul? E asa de indepartat si asa de aproape incat doare. Atat pot sa spun, restul il simt. Si iar mi-e dor...si iar te strig...si astept sa vii si atat......

marți, 16 martie 2010

Ce ciudat…

            Am invatat sa merg pe la varsta de 1 an si ceva. Am mers drept, fara sa ma abat, fara sa cad sau sa ma lovesc. Mi-a fost usor sa merg pe doua picioare. Dar nu stiam cat de greu e mersul in doi, patru picioare pentru o dragoste noua, dar e de ajuns un pas gresit si raman doar doua!

             

            Ce ciudat…e sa iti doresti din suflet sa gasesti iubirea, iar atunci cand o gasesti sa ti se taie dreptul la ea, atunci cand in sfarsit simti cu adevarat ca exista, cand in sfarsit iubirea devine reala, ea sa devina concomitent si imposibila. Si de ce? Pentru ca TU sau EU, sau altcineva, nu avem puterea si taria sa acceptam intensitatea emotiilor. Pentru ca noi, suntem niste simpli oameni care ne temem sa iubim, ne temem, ne este frica pana si de noi.....

duminică, 14 martie 2010

Mi-e asa de dor....

          De dorul tau strang norii dulci in brate, cerul compune muzica din picaturi de miere si curg pe clape de pian dorinte ce saruta valsul noptilor cand te astept. Sunt prizonier in lanturi de secunde, noptile inghit toate partile cu tine, ma apuc sa despletesc oceanul de matase pur-albastru, cerul in franjuri de noapte, sa carpesc dorurile inecate in praf de stele.

          Imi esti poza de colectie ce-mi mangaie ranile timpului. Existi in fiecare gura de aer pe care o inspir, in fiecare por de suflet, uit sa respir si ma intreb daca esti, dar stiu ca esti, esti acolo in mine cu toata fiinta ta, dar taci, tu nu vorbesti, doar existi, e liniste si aud venind din suflet o melodie. E melodia mea preferata, e sunetul vocii tale, imi vad toate zambetele ridicandu-se incet in fata mea, danseaza inlantuite intr-un sarut salbatic si cald asemeni unui vis, alteori, cand linistea parca ar vrea sa ma sufoce te aud murmurandu-ma ca pe o chemare.

          Am visat ca voi asculta inima ta cum bate ca-mi voi ridica privirea si va intalni cu a ta si o sa iti tii promisiunea de a-mi darui RAIUL. In linistea din visul meu e asa de bine, iubirea mea, imi rasuna din nou si din nou ecoul, te iubesc... Mi-e dor... asa de dor...