E inca prea devreme, am deschis larg ferestra, miroase a toamna si vantul adie usor, privesc dansul a celor cateva frunze ingalbenite cazute parca mult prea timpuriu. Ma simt incatusat, simt nevoia sa evadez, inchid ochii, trag aer in piept si incerc sa-mi pastrez calmul, sa nu ma pierd, strang pleoapele si incerc sa nu plang.
Las adierea sa ma cuprinda si sa ma poarte spre lumi diferite, las mirosul de toamna proaspata sa-mi patrunda simturile. Deschid brusc ochii, unde sunt? Cine sunt? Cine este cu mine? Locurile imi sunt necunoscute privirii, dar, sufletul meu le recunoaste, de parca ar trai vesnic aici. Inchid din nou ochii si ma departez de fereastra, ma ameteste aroma restului de cafea din cana. Imi este dor, imi este somn si tot ce-mi doresc acum este sa dorm, caci in visele mele ma trezesc langa tine, esti doar cu mine, traiesc doar pentru tine. In vis, suntem doar noi, tu si eu, si nu cunoastem alt sentiment decat iubirea. Adorm … visez …
Privesc in gol si ma afund in ganduri, la tot ce-a fost, la tot ce este si la tot ce ar putea sa fie. Demult, am vrut sa neg ca te iubesc, imi era teama cand lacrimi de durere imi siroiau pe obraji, imi era teama cand simteam cat te iubesc de mult, imi era teama de iubire, sau poate frica de suferinta, suferinta care ma gandeam ca o voi simti la gandul ca tu ma vei parasi. Stiam ca aici se va ajunge, dar am negat, nu am vrut sa vad adevarul, ca tu nu ai simtit niciodata ce simt eu si dovada e vie, suferinta mea si nepasarea ta.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu