Adesea sunt intrebat daca sunt real si ce sunt.....
Sunt un barbat obisnuit. Ochii mei nu se scalda in vreo culoare deosebita, sunt de culoare caprui spre negru. Trupul meu arata ca al celorlalti barbati si nu ne despart ca infatisare decat niste fasii de materiale, niste vise, un univers interior.
Nu pot schimba lumea asa cum as vrea, pot doar sa o las sa ma schimbe dupa cum vrea ea. Nu mai pot sa redevin copil si nici sa fiu naiv ca sufletul sau. Nu stiu sa fac o femeie sa ma considere viata ei, dar o iubesc si o pun in centrul propriului univers. Am inceput sa ma maturizez si mi-a disparut dorinta de a schimba lumea. Imi doresc doar de a-mi gasi locul in lumea aceasta. Nu sa ma iubeasca toti, ci cei pe care ii iubesc eu. Nu sa ma planga posteritatea, sa ma planga cei pe care ii iubesc. M-am nascut sa nu vreau sa fiu mai mult decat ceea ce sunt.
Am regrete... mii. Regrete mari, regrete mici. Exista regrete pe care le-am ingropat, regrete pe care le-am depasit, regrete pe care le-am uitat si regrete care ma vor urmari toata viata. Regretele ascund lucruri pe care am vrut sa le fac, visuri pe care am indraznit sa le tes, imprejurari in care nu am putut lupta, amintiri de care nu am putut scapa. Sunt toate acolo, pierdute prin fire impletite de memorie, intensificate cu sentimente si suflet, in fata unui univers intreg... Uneori imi doresc ca curga vreun potop sa-mi curete si sa-mi spele sufletul de regrete, ca sa pot atunci zambi senin ca un curcubeu. Suntem oameni si nu ne e dat prea mult timp sa-l irosim. Sunt pe un drum al meu, neales de nimeni, doar de mine, nestiut de nimeni, doar de mine. Las in urma toate amintirile si privesc ce sunt si ce vreau sa fiu... si plec fara regrete, fara nimic… eu, drumul si privirea mea spre ce va fi. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu