Ne traim gandurile, aspiratiile, nazuintele, mofturile si ambitiile. Traim dupa cum ne dicteaza mintea cea care abia asteapta sa ne aseze la locul nostru, in randul lumii cum se zice, mintea care ne supune milioanelor de reguli scrise si nescrise, limitandu-ne miscarile pe tabla de sah a vietii. Actiunile noastre sunt orchestrate de catre ceea ce gandim ca ne trebuie, este posibil, este acceptabil si dezirabil.
Dar cat de multi oameni cunoasteti suficient de nebuni sa isi traiasca sufletul? Sa faca acele mici lucruri iesite din tipar, cu care sa surprinda pe toata lumea, care sa aiba curaj sa mearga contra curentului si impotriva a ceea ce dicteaza mintea, care sa isi fi redus la tacere pretentiile egoului pentru a dansa pe muzaica sufletului, chiar daca nu au cele mai de “succes” vieti, nu au casa maturata si nici conturi in banci, regulat alimentate?
Veti recunoaste simplu acesti oameni…ei sunt altfel, ei zambesc si merg mai departe cand ceilalti se opresc tematori. Ei sunt oamenii care rad cand ceilalti plang si pand cand restul rade. Ei sunt cei care umbla desculti pe strada si care fluiera un cantecel in ploaie cu umbrela inchisa, ei sunt cei care refuza sa inteleaga ca anumite lucruri nu se fac sau nu se cade sa fie facute.
Oamenii care isi traiesc sufletul creeaza, fara a depinde de nimeni, ei se bucura fara a avea vreun motiv anume, ei au depasit si timpul si spatiul pentru ca nu vor sa traiasca in iluzie, ca in cel mai mare pacat.
Daca vezi un asemenea om incearca sa ii citesti bucuria inimii, sa ii gusti libertatea si sa vezi daca nu cumva ai putea si tu sa lasi convenientele deoparte si sa iti traiesti astfel! In fiecare dimineata cand te privesti in oglinda intreaba-te de ce nu iti traiesti sufletul, de ce nu dansezi ca un dervish in extazul simplu al fiecarei respiratii, de ce nu plutesti ca o binecuvantare printre oameni si de ce dintre toate cate stii si esti, alegi sa traiesti o viata cenusie si trista langa oameni pe care i-ai ales sa iti fie martorii rutinei si plictiselii in care te impingi singur!
Sa nu spui ca nu ai bani, ca nu ai noroc si ca nu ai pe nimeni…Nimic din toate astea nu conteaza cu adevarat…conteaza doar sa iti traiesti sufletul indiferent cat de greu ti se pare…inseamna sa razi cand esti vesel si sa plangi cand esti trist, insemna sa iubesti ca un nebun cand iubirea iti bate la usa si sa iti urmezi calea indiferent prin ce desert te poarta si pe ce munte te pune sa urci, sa nu iti fie teama de clipa caci ea este tot ceea ce ai si mai ales sa iti trasformi visul de a zbura in realitatea de zi cu zi!Cand te-ai indragostit ultima oara?…Te-ai indragostit vreodata? Ti-ai lasat sufletul sa iubeasca asa cum stie el?
Mai sunt oameni care stiu sa aprecieze darul acesta numit "viata"?Suntem luati de valul grijilor si uitam de cele mai multe ori sa traim.
RăspundețiȘtergereAfara ploua. Sunt doar eu si gandurile mele. Imi fac „bilantul” vietii. Zambesc, apoi suspin si totul se repeta...sinusoidal. In incercarea de a-mi pune ordine in viata, deschid agenda si scriu: „De maine voi fi alta. Voi face totul ca sa fiu fericita!”.
RăspundețiȘtergereHotarata sa-mi urmez agenda, o deschid si citesc in fiecare zi despre acel MAINE care de fiecare data nu e AZI. Si totul...se amana...
Daca cunosti sau intalnesti un om care prin definitia pe care i-ai dat-o e „altfel” fara sa fie actorul principal al unei povesti de dragoste care sa-l motiveze in a vedea totul in roz si a trece usor peste principiile lumii sau ale lui personale, anunta-ma! Vreau sa-l intalnesc, sa-l cunosc, pt ca vreau sa invat de la el chiar AZI!
Recunosc ca toate astea pornesc de la un mesaj primit: „vb la tel maine”.
Da, am iubit si sper sa pot iubi din nou, cu toate ca orice-i frumos dureaza prea putin (frumusete, tinerete, pasiune, dragoste, ... viata).
Imi traiesc sufletul,chiar daca nu sunt bani,chiar daca sunt greutati,chiar daca multe...nu conteaza,macar sufletul sa traiasca.Pentru mine viata nu-i nici roz,nici gri,e rogvaiv.
RăspundețiȘtergereAm lasat sufletul sa faca cam ce a vrut,i-am interzis prea putine,i-am promis ca-l schimb,ca nu va mai fi asa naiv,ca nu se va mai indragosti si multe altele,dar ce folos? L-am amagit doar.Sufletul meu face ce vrea.
Cand m-am indragostit ultima data?Acum un an, de "dracu",cand o sa-i treaca sufletului?Cand o vrea el.Dracu stie,dar nu face nimic :)
Undeva scria că, pentru a fi fericit, nu e nevoie să fii bogat ori norocos sau deştept, ci, doar, să fii ... în doi!
RăspundețiȘtergereTe asteapta o provocare la mine pe blog
RăspundețiȘtergereAi dreptate , nu te contrazic .. si da ..sufletul meu a iubit asa cum a vrut el ..de multe ori el a fost cel care m-a condus pe mine.
RăspundețiȘtergereSUFLETUL ... sufletul meu îşi face de cap. face doar ce vrea, cum vrea ... acum încearcă o combinaţie cu un alt suflet, suflet care stă ascuns în cochilia lui.
RăspundețiȘtergereeu îi fac pe plac tot timpul :)
când zâmbeşte, zâmbesc şi eu. când eu nu zâmbesc, el continuă să zâmbească. asta îmi place la sufletul meu... că zâmbeşte permanent :)
mi-e dor să mă îndrăgostesc. şi mi-e dor de libelule în stomac, dor de melci, arici şi de orice mişcări ale dragostei în stomac, în călcâie... în corp ... :)
mi-e dor de iubire. :)
"AI ZÂMBIT AZI?"
CU DRAG,
.
mie imi place cand ma conduce al meu sufelt:)
RăspundețiȘtergereDaaa..buna intrebarea de la sfarsit!si nu pot sa nu raspund!Daaaa! am lasat sufletul sa traiasca asa cum si-a dorit el...imi rasfat sufletul!
RăspundețiȘtergeresalut... acum am venit si eu pe aici si am aruncat o privire la profilul tau... ce m-a surprins a fost ca iti place matrix-ul. sunt mare fan a acestui film insa pana acum nu prea am avut parte de cunostiinte care sa considere matrix un film bun, daca nu foarte bun.
RăspundețiȘtergeredespre postari as putea sa zic multe dar rezum totul la un cuvant: frumoase... sau doua: foarte frumoase. :) voi reveni.
http://szmu-peoplebutterfly.blogspot.com/
Mi-am trait intotdeauna sufletul. Si sunt foarte mandra de asta ;)
RăspundețiȘtergereSunt atat de putini oamenii care isi traiesc sufletul si asta ma intristeaza. Mai mult de atat, sperantele mele ca imi voi trai mereu sufletul imi sunt spulberate zi de zi. De cine? De oamenii care isi traiau sufletul, dar au renuntat pentru ca viata de zi cu zi cu responsabilitati si nevoi i-a determinat sa o faca. Pe parcurs observ ca si eu uit cateodata sa imi traiesc sufletul si imi pierd spontaneitatea. Cea mai mare frica a mea este sa nu ma plafonez, sa nu devin inca o persoana obisnuita ce repeta aceleasi activitati zilnice in mod mecanic. Exista oare o cale de iesire?
RăspundețiȘtergere