CĂDERE....

Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,

ceva parcă mă arde şi inima mă doare

şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă

ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.







ZBURĂTORUL

                             GEORGE IOANA - pilot, poet



Se profilează-n zare, se joacă printre raze,

lumini scânteietoare - aureole sfinte.

Sărută lin văzduhul, trăieşte în extaze,

Înalţă rugi divine aceluiaşi părinte.





Intens, absoarbe viaţa-n nemărginite zări.

Se-arată-n lumi de farmec, scânteie şi dispare,

şerpuitor, o undă pe-a' cerului cărări,

transformă viaţa toată-ntr-o zi de sărbătoare.





El cântă nemurirea şi moartea o dezminte.

Trăind, el moare-o clipă pentru un om de rând,

Se naşte-apoi din tină şi creşte din morminte,

El este zburătorul ce moare renăscând.





Un supraom, el pare un pământean mizer

când nimeni nu-nţelege menirea-i pe pământ.

Trăindu-şi vesel viaţa, între pământ şi cer,

Apare ca un fulger, dispare ca un cânt.





16 iunie 1942, Buzău







CĂDERE

                   GEORGE IOANA - pilot, poet



Pornit-ai săgeată spre slavă,

cu aripi de foc.

Deodată,

pământu-a simţit necuprinsul noroc

şi te-a smuls din înalt.

Văzduhul fierbea înfundat

când lavă ţi-a curs din motoare

şi moartea a-ntins braţe hâde,

cu gheare...

Sinistru mai râde

când farmece-ngână.

Pe trupul de lut e stăpână!





Din ghemul de flăcări răsar

scântei de-artificii şi jar,

scăldate-n culoare de sânge...

Simţi fierul cum plânge!





Doar sufletul scapă de rug.

În zboru-i, dureri nu-l ajung

şi bate la veşnica poartă

din lumea cealaltă!



Martie 1944, Krosno