Intr-o zi am invatat sa pierd oameni.....mi-au trebuit insa ani ca sa accept, ... sa invat resemnarea, sa invat cum se renunta. Am invatat si uitarea si leacurile pentru sufletul meu. In alta zi am invatat sa si pot ierta, iar din acea clipa nimic din trecut nu ma mai poate atinge. Stii, cel mai greu a fost nu sa-i iert pe ceilalti.... cel mai greu a fost sa ma iert pe mine....sa ma iert pentru ceea ce am facut si nu trebuia... apoi pentru ceea ce nu am facut si trebuia sa fac. Mai am insa de invatat, sa stiu cand sa ma opresc si cand sa merg mai departe.
Am invatat sa iubesc frumosul si uratul deopotriva, viata si moartea in egala masura, emotia si suferinta. Am invatat sa-mi iubesc singuratatea si ...intr-o zi...am sa invat sa ma iubesc si pe mine. Voi putea atunci sa ma invat pe mine despre mine. Voi sti sa imi doresc exact atat cat am nevoie, sa plang atat cat trebuie, sa rad atunci cand e cazul. Am sa invat sa rad...cu adevarat.Viata este urata sau frumoasa dupa cum invatam sa o vedem!
Multi vad doar jumatate de pahar: sunt responsabil de ceea ce fac...bun sau rau! Cati realizeaza insa, ca suntem responsabili si de ceea ce trebuia sa facem si nu am facut?
Ne punem in pat seara cu regretul ca nu ni s-a intamplat nimic deosebit in ziua ce a trecut... putini realizam ca am trecut pe langa moarte de 20 de ori... si ar trebui sa fim bucurosi ca nu s-a intamplat nimic rau, nimic ce nu mai poate fi reparat....sau... nimic din ceea ce am fi meritat....
Ai luat niste lectii pretioase.Punem pret pe lucruri fara de valoare si uitam adeseori ce este important.Pierdem timp si energie cu invidia, cu ura cu tot ceea ce este otrava pentru sufletul nostru si nu vrem sa fim responsabili pentru ceva.Cerem prea mult si nu dam nimic la schimb-totul ni se cuvine.
RăspundețiȘtergereFrumoase randuri ai asternut aici!
@miki: corect...doar ca lectiile, pana le-am invatat au produs suferinta, mie si celor dragi mie....daca eram singur, nu era asa grav...
RăspundețiȘtergereDin pacate cele mai bune lectii le invatam cu multa suferinta.Nu stiu sa spun de ce sa intampla asa, desi m-am intrebat de multe ori.
RăspundețiȘtergereAs vrea sa invat iertare de sine, iertare pentru lucrurile pe care nu am avut curajul sa le fac, sa-mi iert vocea... si ochii ...Mi-a placut mult ce ai scris, pentru mine a fost un nou semn, o aripa de inger albastra..
RăspundețiȘtergereAde (Azur la amurg)
@ade: te astept sa mai citesti...cand poti...cand simti...invata din suferinta si greselile altora...e cel mai ieftin...
RăspundețiȘtergereAngel, cuvintele tale au ajuns acolo unde erau menite, la suflet!.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca te-ai reantors, asa am aflat cata nevoie aveam de prea blandele-ti cuvinte.
De ce ma 'cauti' in Brasov cand sufletul mi-e lanaga Cluj?
Timpul este cel care le vindeca pe toate. In timp invatam sa ne iertam chiar si pe noi insine!
RăspundețiȘtergereRsemnarea?Eu cred ca resemnarea nu vine niciodata,nu mai doare ca la inceput,dar tot doare,cand amintirile revin.Viata nu-i nici urata,nici frumoasa,viata nu-i nici gri,nici roz,e rogavaiv
RăspundețiȘtergereAm ajuns la un moment in care reusesc sa vad ambee jumatati ale paharului . nu ma asteptam ca la cei 27 de ani sa reusesc sa ma gandesc ca viata trebuie traita si deciziile trebuiesc luate astfel incat sa nu ai regrete apoi . Sunt atat de impacata cu mine insumi incat mi-e cam frica :).. Chiar saptamana trecuta discutam cu cineva despre acest subiect si cred ca voi discuta despre jumatatile paharului intr-un post .Spune-mi , tu esti mai impacat cu tine acum ca ai invatat atatea ?
RăspundețiȘtergere