Ce fac, pe cine caut, pe cine astept?

              Caut sa ma pierd in timp; viata mi-e asteptare si tu nu mai vii.... Deschide putin ochii, stiu ca e prea multa lumina pentru ochii tai obisnuti cu atata intuneric, dar fa un efort, deschide-i! Vei vedea ca fluturele tau e aici, desi nu-l vezi. Dar stii, fluturii traiesc doar o zi pe pamant, in rest ei zboara, iar eu sunt prea zgribulit, culorile-mi devin fade si anoste. Vezi tu, m-am pierdut intr-un tunel, un tunel cu felinare din loc in loc, cu o lumina difuza ce ma amageste, ma ameteste si imi intersecteaza drumurile.

               Imi mai smulg o dorinta. Uneori, sunt mai linistit cand intalnesc felinarele, singurele mele ''devize'' la care ma pot raporta in viata, sunt atat de ametit de iluzii, incat te vad pe tine acolo si imbratisez felinarul asa cum te-as imbratisa pe tine, tare si strans, cu toata puterea, ca si cum ar fi prima si ultima imbratisare. Si adorm acolo, langa felinarul viselor mele. Visez, visez si mai visez, uneori eu ma joc cu visele, dar de cele mai multe ori ele cu mine.

                Nu ne-am intalnit niciodata in afara tunelului. Dar nu stiu daca m-as intalni cu aceeasi tu, nu am memorie vizuala prea buna, stiu ce am simtit atunci si acelasi lucru il simt si acum. De fiecare data cand ne intalnim in delirul inconstientului meu, mi-e prea DOR si te simt aproape, simt cum corpu-mi este asediat de catre o stafie... si sta in mine pana-mi suge toate dorurile, apoi ma lasa vestejit ...

               Nici tu nu m-ai cunoaste.... Tu nu stii cine sunt eu, eu nu stiu cine esti tu, stiu ce as vrea sa fim noi. Traim in simbioza, suntem doi licheeni prinsi de un copac ciopartit de timp. Stau cu fata in sus, ma uit la luna si incerc sa numar stelele, niciodata nu-mi iese. Ma sedezi cu picatura chinezeasca, mai rezist, dar nu stiu cat de mult. Ce sa fac? Sa mai ascult povesti sau sa rup iedera cat nu e prea tarziu.