Raneste-ma. Ce mai conteaza o sageata in plus, pe langa sutele de sageti care stau infipte in inima mea. Ce mai conteaza un strop de sange care curge, pe langa suvoiul care deja s-a scurs. Oricum nu mai e prea mult si se va termina. Nu va mai fi nici un strop si atunci totul se va fi terminat.
Sufletul meu incearca sa iasa la lumina. Nu reuseste.. E cuprins de singuratate si e confuz, nu stie cum sa reactioneze. In jurul lui simte doar caldura flacarilor, s-au deschis rani adanci si ard fara oprire.. Simte pe obraji lacrimi fierbinti. Nu le poate stapani. Isi ridica bratele, incearca sa iasa din tristetea ce-l inconjoara. Ingenuncheaza.. se simte slabit, simte ca i-a venit sfarsitul, nu mai suporta.
Incearca sa strige, isi aude ecoul cum se pierde departe, il cuprinde disperarea, incepe sa tremure, simte de parca se imbolnaveste, de parca innebuneste de atata durere.. incearca sa se calmeze.. isi acopera urechile cu palmele si inchide ochii, sfarsind siroaiele de lacrimi.. ramane asa.. isi curata mintea de ganduri... vrea sa uite totul.. si asteapta ca timpul sa-l vindece..
In inima mea e furtuna, fiindca tu-mi lipsesti, dragostea mea tuna, si fulgera si-i viscol nebun, si plang caci iubirea se transforma in cenusa. A fost un vis frumos, acum nu mai este soare in viata mea, iar vantul ma raneste, ma doare, ploaia a inceput si ea si-mi aduce aminte ca am lacrimi care curg. Si stiu ca sunt doar un om. Si tac si astept si tot sper in zadar ca focul ce mistuie totul, sa se stinga dar nu se intampla… arde mocnit, tacut, sigur, distrugand amintiri, clipe, chipuri, lasand in urma doar un morman de cenusa Acum incerc sa zambesc, trist, dar zambesc…si o lacrima isi face loc pe obrazul meu, sapand santuri adanci, precum o apa sarata ce incearca sa ude pamantul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu