N-ai sa mai simti niciodata incorsetarea iubirii mele nici macar in vise…de aici au aparut multe dintre greselile mele, din dorinta de lucruri concrete, ori acestea de la tine nu le pot avea niciodata. Poate ca e mult spus greseli, pentru ca nu-mi pare rau decat de ceea ce n-am putut trai cu tine. Este mult prea multa durere si nici un suflet de om nu merita sa o suporte.
Elibereaza-te tu, asa cum cred ca ai facut-o de multa vreme si traieste fiecare clipa si fiecare secunda ca si pana acum, cu forta si pasiune. Traieste tu si pentru mine…chiar si acolo unde toate s-au transformat in jumatati de masura, acceptabile doar din dorinta de supravietuire si de a trece demn prin existenta asta. Dar sa nu ma mai intrebi vreodata ce ma anume doare ca n-as stii sa-ti raspund exact…si nici ce ma mai tine legat de tine…Atat de mult a trecut de cand am scris primul poem…despre ploi si toamna …si despre tone de iubire, toxica, ametitoare, magnetizanta…
Imi este atat de dor de tine, de gandurile tale ascunse in vorbe ascutite. Da, mi-e cumplit de dor de tine si te doresc la fel de tare cum tanjeste pamantul asta pustiit dupa un strop de ploaie sau dupa o raza de soare. Mi-e dor de stangaciile tale si de zambetul tau strengaresc. Mi-as da jumatate din viata sa stau o data la tine in brate si sa iti simt inima batand langa a mea si sa respir in mine fiecare sarutare si atingere. Sa tii minte ca asa voi simti mereu, indiferent in ce timp, anotimp sau dimensiune ne-am afla.
E tarziu si vine vremea plecarii. Noapte buna, iubirea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu