Plecarea....

  de Doru Davidovici





Plecarea în care rămâi, cea mai tristă plecare -

Nu ajungi nicăieri înainte şi privind înapoi

Plecând pe veci miercuri şi întorcându-te joi

Ca un vapor uitându-şi parâma legată la chei

Lucrurile sunt aşa cum sunt ele, nu cum vrei să le iei.

Învaţă când se trânteşte o uşă, chiar dacă-ţi pierzi mâna în ea.





E mult mai bine aşa

Decât o uşă întredeschisă, prin care trece un curent de aer subţire

Înroşindu-ţi nasul

Lăcrimându-ţi ochii

Şi schimbând întreaga ta fire

(Neîmblânzită).

Răsuceşte-te brusc şi du-te călcând apăsat cu un zâmbet pe fată,

Chiar dacă fiece pas te costă un an ori doi ani de viaţă,

Învaţă să fii faţă de tine însuţi cinstit

Face parte din lucrurile de neclintit,

Chiar între munţii care se bat cap în cap.

Mâna întinsă nu se refuză, ştii bine,

Dar, înainte de a strânge o mână întinsă, întoarce-te-n tine,

Priveşte

Cântăreşte

Gândeşte

O legătură nicicând începută mai uşor se sfârşeşte,

Chiar dacă doare.

Orice mână întinsă şi strânsă e un pact încheiat.

Pentru mult timp.

(Uneori, pentru personala vecie.)

Totdeauna se ştie

Cum începe dragostea sau o prietenie,

Cum se termină - e mai greu de aflat.

Un lucru e sigur: să pleci atunci când e de plecat,

Fără să priveşti înapoi,

Din nou singur cu tine.





… Aţi fost doi.