E deja tarziu. Doar noaptea mai sopteste de dincolo de vise, doar luna mai clipeste din pleoapele grele, imprastiind o lumina fada peste intunericul patrunzator. Vantul adie, imprastiind mirosul de toamna, mirosul de liniste si intuneric.
Linistea mi se umple de dor, de amintiri. Imi amintesc din nou de ziua and te-am vazut prima oara. Ciudat, dar in acel moment am simtit ceva, ceva ce nu simtisem niciodata, fusese indeajuns de mult sa tulbure intreg universul meu, aveai o privire atat de intensa, incat nu mai stiam sa formulez o propozitie.
Ce se intamplase oare? Stiam ca m-am indragostit, eram indragostit de tine de ani de zile, de vieti intregi....desi nu stiam ca existi in realitate. Era posibil asa ceva? Da. In clipa aceea ma chinuiam sa aflu ce se intampla cu mine, incercam sa aflu de ce ma tulburase atat de mult o simpla privire. Acea privire care inca ma tulbura cu aceeasi intensitate, acea privire care mi-a intrat in sange, in creier si ma arde.Inchid ochii. Mirosul de toamna imi patrunde simturile … si mi-e dor …de tine.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu