marți, 30 martie 2010

drumuri fara cruce...

    

           Sunt lucruri care ma omoara lent, mai incet decat cea mai ingrozitoare otrava si cel mai cumplit drog, iar cand ma gandesc la ele imi dau seama ca e vorba de tine. Port drumuri fara cruce, dar nu ma pot opri sa te iubesc. Te cern prin mine asemenea unui cautator de diamante, iar cand moartea isi va face efectul, ca un drog luat in supradoza, sa ramana ceva in palma, fie si-o atingere.Cuvintele ticaie in ritm cu inima mea, este pe punctul de a exploda si nu mai ai timp decat pentru parerile de rau, insa ele nu ma ajuta sa ma linistesc. Am ramas sa te iubesc, si toate noptile nu mi par suficiente pentru asta. Vroiam sa-ti cant, dar nu m-ai invatat nici un cantec, asa am fredonat in sinea mea, pentru amandoi.

           Vise putrezesc în vanitatea durerii, iar ingerii imi simt flacarile din ochi. Dorinta imbatraneste privindu-ma, trupul mi-e strain si cauta gustul pacatului. Ingenunchez fara sa ating pamantul, iar sufletul asculta linistea noptii. E un deja vu ce ameteste inocenta, vad norii din tine cum ma vaneaza si mana rece imi atinge respiratia calda, inca. Insipida anecdota a provocat duelul din mine si m-am ales cu o inima sfaramata de pronosticuri hazardate.Intr-un ritm ametitor al dorului, totul apare si dispare.

Un comentariu: