Spovedania sufletului tau cand te uitai speriata la mine.......

       Mi-e frica de viata... Mi-e frica ca poate vreau prea mult, si sa nu raman la sfarsit cu nimic. Mi-e frica de Dumnezeu, ma sperie viitorul. Mi-e frica de mine, de sentimentele mele, de gandurile mele. Mi-e frica de tine.Nu vreau sa sufar Nu vreau sa ma maturizez. Nu vreau sa fiu mare.

       Vreau sa zambesc, sa rad, sa iubesc, sa traiesc, dar nu am timp. Sunt prea ocupata cu hranirea aparentelor din care sunt formata si vazuta zi de zi si cu ignorarea trairilor din pricina carora ma sufoc, care ma consuma incetul cu incetul. Deja m-am sufocat. Prea multa sinceritate. Prea multi " Mi-e frica".

      Nu vreau sa imi mai fie frica. Sunt o fricoasa. O lasa. O slaba. Nu am putere sa ies din starea asta. Nu am putere sa cred in mine, sa am incredere ca voi reusi, ca maine va fi mai bine. Simt ca ma mint singura. Nu cred ca este un gram in mine de vointa si de hotarare. Sunt indecisa de cele mai multe ori, ma las influentata de altii. Nu pot sa fiu altfel. As vrea, dar nu reusesc.

         Aprope ca pot vedea visul pe care il visez, este o voce din capul meu care imi spune "Niciodata nu o sa reusesti", fiecare pas pe care il fac, ma face sa ma simt pierduta si fara directie, dar eu...eu trebuie sa continui sa incerc. Trebuie sa imi tin capul sus.

       Mereu va fi un alt munte, mereu o sa vreau sa il fac sa se miste, mereu va fi o lupta. Cateodata va trebui sa pierd, nu este vorba despre cat de repede ajung acolo, nu despre ce asteapta in cealalta parte ci urcusul.

       Luptele pe care le infrunt, uneori ma doboara dar, nu ma dau batuta, durerea o stiu dar acestea sunt momentele pe care mi le voi aminti mereu, trebuie doar sa continui sa merg si sa fiu puternica. Nu vreau sa mai plang din cauza ta, dar totusi mi-e dor de tine