Numele meu este Nimeni.....

         Numele meu este Nimeni. M-am nascut ca orice muritor, aici pe Pamant...dintr-un pantece cald unde nici grijile si nici frustrarile nu exista. Poate ca sunt oameni cu adevarat tristi in lume, poate ca sunt griji mult mai apasatoare decat banala inima... poate! Dar de unde stiu ei ca sufletul meu nu e la fel de amarat precum al celor care n-au un dram de paine... De ce ma judeca? Cu ce gresesc daca-mi exprim liber gandurile?

           Am gustat din aroma iubirii si m-am lasat purtat de iluzia ei. La inceput era perfect:cu fluturasi in stomac, cu aceleasi emotii la fiecare intalnire, cu fiorii primului sarut, cu aripile care atingeau cerul infinit.Am crezut ca am atins absolutul, ca lumea e a mea. O singura inima batea pentru amandoi si acelasi zambet ne unea si mai mult. Cu ea am cunoscut fericirea, chiar si pentru putin timp, prin ea mi-am trait visele, ea mi-a implinit dorintele si am plans cand sufletul ei mi-a zis “te iubesc”, chiar daca inca verbal nu mi-a zis ca pentru ea iubirea sunt eu.

         Au ramas doar simple amintiri, promisiuni uitate si lacrimi care nu-si mai au rostul. Imaginea ei imi va ramane mereu intiparita in minte, chiar daca ranile nu se vor inchide niciodata, dar cel putin stiu ca atunci cand rasare soarele, gandul ei e al meu…

          N-am sa incerc sa ma schimb... nu am de ce! Schimbarea nu-mi va aduce ce-mi doresc... si ciudat...nici nu cer prea mult! Acum simt cum ard in mine mii de ganduri cu 1000 de baieti si ma prefac ca nu aud. Inchid ochii, dar le vad! Sunt acolo si ma chinuie, nu-mi dau voie sa respir. Ma prefac ca nu le vad...si zbier! Le aud si simt cum haosul din mine macina...si ganduri si simturi... Dar ţie nu-ţi pasă!