Iubirea noastra e asemeni unei pesteri in care nu se ascund decat ramasitele unor zile care nici macar n-au indraznit sa existe. Iluzii. De prea mult intuneric simt ca ma descompun bucata cu bucata, simt cu simt.
Tremurand, am ridicat mana dreapta si-am inceput sa-ti desenez in gol, chipul. Mi-am apropiat buzele dar ai dispărut...si n-a ramas decat golul si frigul din mine. Ca sa nu te pierd ti-am adunat mirosul in palme si l-am presarat peste trup, peste suflet... ca sa-mi fi mereu aproape. Si m-am ascuns in soaptele unei nopti lungi. Visez. Aud valuri cum se sparg nervos de peretii pesterii, aud ecoul pescarusilor, le simt zborul haotic...respir si simt cum fata-mi e imbratisata de-un val racoros cu miros de alge...briza...Mi-e dor de mare!
Doar ea stie cum sunt...atunci cand incetez sa mai fiu! Doar ea stie sa-mi potoleasca valurile si sa ma salveze cand am obosit sa mai înot. Doar ea stie sa ma inveleasca dimineata in nisipul fin din care nu vreau sa ma mai desprind. Doar marea stie sa-mi incalzeasca sufletul... cu soare. Am devenit la randu-mi o mare...sufletul e pestera in care n-a ramas decat scrumul dorintelor mele...si simt ca m-am ratacit in ochiuri adanci, din care nu ma mai pot salva. Dar nu mi-e teama... e o amagire care-mi dezmorteste simturile. O privesc... ma priveste...ne-am unit intr-un sarut sarat... mi-e dor de tine.
Tremurand, am ridicat mana dreapta si-am inceput sa-ti desenez in gol, chipul. Mi-am apropiat buzele dar ai dispărut...si n-a ramas decat golul si frigul din mine. Ca sa nu te pierd ti-am adunat mirosul in palme si l-am presarat peste trup, peste suflet... ca sa-mi fi mereu aproape. Si m-am ascuns in soaptele unei nopti lungi. Visez. Aud valuri cum se sparg nervos de peretii pesterii, aud ecoul pescarusilor, le simt zborul haotic...respir si simt cum fata-mi e imbratisata de-un val racoros cu miros de alge...briza...Mi-e dor de mare!
Doar ea stie cum sunt...atunci cand incetez sa mai fiu! Doar ea stie sa-mi potoleasca valurile si sa ma salveze cand am obosit sa mai înot. Doar ea stie sa ma inveleasca dimineata in nisipul fin din care nu vreau sa ma mai desprind. Doar marea stie sa-mi incalzeasca sufletul... cu soare. Am devenit la randu-mi o mare...sufletul e pestera in care n-a ramas decat scrumul dorintelor mele...si simt ca m-am ratacit in ochiuri adanci, din care nu ma mai pot salva. Dar nu mi-e teama... e o amagire care-mi dezmorteste simturile. O privesc... ma priveste...ne-am unit intr-un sarut sarat... mi-e dor de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu