Cand ai fost lovit atat de tare, ai tendinta de a-ti cauta farame de ceva de care sa te agati. Singurele bucati care sa-ti poata fi de ajutor sunt momentele in care-ai fost fericit. Iti zgarai prin suflet cu unghiile cum zgaraie un ingropat de viu pamantul afanat care-i soarbe viata. Si chiar daca raman doar zdrente, tu esti gata sa-l cosi pentru a mia oara la loc, pretinzand mai apoi ca e exact ca inainte. Ce-ti mai place sa te minti!
N-are timpul rabdare sa cauti tu prin sufletul meu. Asa ca destrami totul de fiecare data mai repede, de fiecare data cu mai multa iscusinta. Devii din ce in ce mai priceputa. A fost ceva ce te-a facut fericita. Numai ca n-ai observat si nu te-ai bucurat prea mult. Pacat... era chiar frumos...
Noi am fost fericiti, o data, de mult. Tu nu iti mai amintesti, in schimb eu ma hranesc cu momentele alea. Si-n vis am fost fericit, poate mai fericit decat in realitate, asta imi e sprijin pentru atunci cand sunt la pamant, fara aparare. Pana la urma toate astea-mi fac un scut pana cand ma trezesc din… agonie.
Si devin din ce in ce mai priceput la sfasiat propriu-mi suflet din dorinta disperata de a ma salva de tine. Si mi-e asa frica de urmatoarea cazatura incat aproape ca nici nu mai vreau sa ma ridic. Pentru ce? Oricum tot acolo o sa ajung. Imi sunt dator mie. Trebuie sa-mi demonstrez ca pot sa ma ridic si de data asta. Si nu sunt convins ca data viitoare o sa fiu din nou capabil sa-mi reconstruiesc sufletul.
Se zice ca unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi. Nici eu nu voi mai fi acelasi.Ti-ai lasat amprenta pe sufletul meu, precum fierul incins pe carnea frageda. Te iubesc, desi esti prea oarba sa o vezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu