As vrea sa-ti spun ceva care poate sa te schimbe sau nu,

 insa nu asta e important, ci faptul ca sunt contemporan cu tine si asta imi da posibilitatea sa te intalnesc, sa te vad, sa te cunosc, sa te iubesc, sa iti ascult povestea. Daca ai ceva sa-mi spui, ai face bine sa imi spui acum, pentru ca cei ce vor veni peste o suta de ani nu vor mai fi interesati de tine si poate nici tu de ei. In trecut nu te mai poti intoarce, la viitor poti doar spera, de aceea nu pierde clipa prezenta, nu-i pierde pe cei care traiesc in acelasi timp cu tine. Priveste-i in ochi, ia-i de mana, incearca sa-i descoperi. Tu alegi daca viata ta se va pierde in istorie sau va ramane in eternitate, dar pana atunci traieste in prezent...

Ce as putea sa spun acum...?

Daca as simti ca totul s-a terminat, ar fi ok, m-as resemna! Dar nu e....nu e nici pe departe terminat...

Mi-e foarte foarte dor de tine,....mi-e asa de dor de simt ca mor. 

Stau si ma gandesc ce as putea sa fac....as putea multe…la fel cum puteam si pana acum....chestii comode, placute si usoare pe moment...dar nu pot, m-as dezice de ceea ce sunt ca fiinta. Aleg atunci ceea ce te-ar putea face fericita…si nu acum, ...ci pe viitor. 

Ma uit la blogul tau sa vad ca-ti pare rau, ca regreti, ca vrei sa te schimbi... nimic. Nimic care sa ne dea vreo sansa.  Nu spun ca nu iubesti, nici ca nu esti in stare sa iubesti, dar spun ca ai ajuns sa nu mai iubesti.... sau, poate,... sa nu mai manifesti....Ciudata combinatia de mandrie imensa cu lasitate extrema....de fapt cred ca e mai corect infatuare, nu mandrie... 
 
Si ma intreb, pana la urma ce ar fi trebuit sa schimbi la tine... raspunsul gasit e invariabil: NIMIC ...ce ciudat....de fapt, ar fi trebuit sa adaugi, sa acumulezi, sa "cresti"..... asa incat sa ai dreptul legitim de a te purta asa cu mine si/sau restul lumii...(cu mine, e alta poveste...alta postare...poate...)

Rascruce....

        Ce faci cand nu stii ce sa faci, desi stii ce ai de facut? Desigur lucrurile sunt atat de simple sau de complicate pe cat le facem noi insine. Dar oare le facem intr-un fel sau altul din nevoie, din nestiinta, din inertie? E mana destinului? Nu conteaza prea mult, dupa cum imi imaginez.

       Ma aflu la o rascruce de drumuri. Rascrucea asta imi seamana cu o sfera, in care eu ma aflu in centrul ei, din lipsa de alta aproximare mai potrivita. Nu stiu in ce directie sa apuc, desi stiu ca orice directie ma duce in acelasi loc. Cel mai simplu ar fi sa fac un pas, oriunde, numai sa il fac. Ce este alegerea? De ce alegi ceea ce alegi si ce alegi cu adevarat? De ce ne punem atatea intrebari cand stim noi insine ca tot noi vom raspunde la ele?