Cantarind iubirea pe care ti-o port, am ajuns deseori sa simt si sa-mi spun ca mi-as da viata pentru tine…. Instant si neconditionat!!! Corect dar… cat de eronat…..
Da! Teoretic as renunta in orice moment la viata mea pentru tine, pentru ca tu sa traiesti si/sau sa ai o viata adevarata, frumoasa si fericita. Ma amageam (si ma mandream in sinea mea) ca asta inseamna intradevar o iubire adevarata…. Prostii…
Practic,... nu o sa-ti ceara nimeni sa-ti dai viata „instant” pentru cineva!
In schimb, e nevoie de minute, ore, zile pe care sa le dedici cu rabdare persoanei iubite… sa o intelegi si sa o ajuti sa te inteleaga, sa o schimbi daca nu-ti place ceva sau sa te schimbi pe tine, etc. De fapt asta inseamna sa aplici si sa dezvolti iubirea....
Astea sunt momentele de jertfa, cand, chiar daca nu e placut, chiar daca nu esti fericit pe moment, construiesti acea relatie, care sa te ajute ca restul intregii voastre vieti, sa aveti parte de cat mai multe clipe castigate si nu pierdute, unul pentru altul si impreuna. Ajungand aici realizezi ca de fapt nu ai jertfit nimic, nu ai pierdut nimic, .... in afara poate de putin orgoliu, sau nerabdare, chestii care oricum nu-si au locul intr-o relatie adevarata, intr-o iubire corecta...
Privind in urma, realizez ca n-am fost in stare sa dau nici macar cateva zile, nu luni sau ani din viata, pentru tine …. De fapt (am fost atat de prost incat nu am realizat) ca nu le-am dat nici macar pentru mine…
Stiu ca am pierdut totul, ca acum e poate prea tarziu.....
Intrebarea ce ramane: Pe viitor, va fi o lectie invatata? ...sau orbit tocmai de prea multa pasiune si dragoste,.... voi face aceleasi greseli.....
Pari dispus sa crezi ca oamenii se schimba :) ca cel de langa tine vrea modelat, vrea sa-si sacrifice acel "ceva" pentru .... .
RăspundețiȘtergerePoate ca da, pe un fond de dorinte al fiecaruia, pe un aluat fraged modelat de palme calde, dar cel mai des unii nu sunt conceputi decat pentru a fi asa cum sunt. Si atunci apare acceptarea.
Iar cel mai des vei auzi:"Il/o iubesc tocmai pentru ca este asa cum este, tocmai pentru ca e zuza/zuz... visatoare/visator ... ocupata/ocupat... s.a.m.d." :)
@Brandusa: o sa-ti raspund printr-o postare...
RăspundețiȘtergereIn timp invatam sa acceptam parti ce un timp ne'ar fi displacut la persoana iubita, dar cand totul devine acceptare si chiar iubire pentru defectele acelea inseamna ca ne dorim cu disperare ca acea persoana sa nu plece de langa noi, si da, suntem dispusi la multe sacrificii.. Insa inainte de ale face trebuie sa ne gandim ca ne dam sufletul pe mana altcuiva, si e riscul sa ramanem fara el...
RăspundețiȘtergerela intrebarea finala: depinde de amandoi intotdeauna-poate aici ai gresit:credeai ca depinde in primul rand de tine si daca tu te zbateai era suficient pentru amandoi?
RăspundețiȘtergere„Când Iubirea vă face semn, urmaţi i îndemnul,
RăspundețiȘtergereChiar dacă drumurile i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile i vă cuprind, supuneţi vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă n penaju i v ar putea răni,
Iar dacă vocea i vă vorbeşte, daţi i crezare,
Chiar dacă vocea i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.
Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.
Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.
Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte şi cântă,
Să cunoşti durerea prea marii duioşii,
Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându te,
Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”
Kahlil Gibran - Despre iubire
"Minte-ma ca ma iubesti si te voi minti ca sunt fericit"
RăspundețiȘtergere