Sa ma adapostesc in tine, nu mai pot, nu mai am loc, pot doar sa stau in umbra ta si sa te privesc cum faci greseli in continuare. Daca as putea, as fugi prin ploaie o noapte intreaga, sa ma pot imuniza de iluzia ta. M-as avanta sa inot prin mare. Sa-mi confund marea cu picaturile de dor canceros scurse din ochi.
Nu mai am stampila, parafa mea s-a-nvechit de atatia ani-dor lumina. Sa-ti scriu, nu am adresa, am harta din irisii tai si un pretext anonim, fara casa, fara nume, fara mine, fara destin. Sa-ti scriu, de mi-ar rugini penita si hartia s-ar termina, tot ti-as scrie in stele si-n zapada poezii de dor. Sa-ti scriu poeme, nu e greu deloc, am mana usoara si sufletul greu, inchistat c-un necronometrabil dor.
In inima: mi-e frig, mi-e frig de mine ... trebuie sa ma obisnuiesc cu frigul asta morbid si sa fac de acum focul in mine. Maestrul Shakespeare spunea: ''Daca stii, ia spune, spune: Unde, unde sade dorul? Oare sade el in piept? Oare sade-n crestet, drept? Si cum naste si cum creste puisorul? Dorul naste din ochi galesi si, cand moare, el, in leagan, isi meneste un mormant, piept la piept, cu vantul marii si cu-al clopotelor cant!...Vantul marii il alina, clopotele il inchina! ...''
Pana atunci, o sa traiesc tacand iubirea, fiindca restul e tacere ...Iar tu Iubito continua, nu te opri in cautarea de pietricele fara valoare, poate ca o sa strangi un munte de bolovani asezati unul peste altul si care la prima pala de vant se vor rasturna peste tine. Acum, tu doar taci, iar eu o sa cant de dor, de suspin, de noi, de restul, de ce nu suntem si mai ales de ce nu vom fi, cant de dor si de amor. Voi trece apa Raiului si-mi las ingerii pe pamant sa descurce un ghem de umbre. Imi voi desface palmele si voi bate din aripi continuu in inima ta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu