inceput banal...sfarsit surprinzator...

        Nu pot dormi, nu pot "lucra"....asa ca scriu si salvez in Drafts ca sa-ti trimit alta data. M-a impresionat cata iubire, multumire si recunostinta a transmis publicului Cristi Minculescu intr-o ora si jumatate de concert!   Admir dorinta lui de viata si puterea de a nu se lasa prada suferintelor.




       M-am intalnit cu o cunostinta mai veche, amica buna la care ii mutasem patul cateva nopti in trecut. M-a invitat la ea. Nu am putut accepta si i-am explicat ca inca sunt legat de cineva chiar daca nu stiu inca daca mai sunt sau nu de actualitate. M-a felicitat ca nu m-am schimbat si m-a rugat sa-i promit ca nu voi lasa pe nimeni sa ma schimbe. M-a durut ce mi-a zis: ''ce au unii, si nu stiu sa pretuiasca...altii cauta, si ar da orice sa aibe din nou!''.

       Mi-ar fi placut sa pot sa merg cu ea....m-as fi simtit razbunat poate, rational incep sa te resping, dar sufletul nu vrea sa faca la fel. N-am putut, m-am simtit murdarit si la gindul ca as incerca sa-i fac alteia ce fac cu tine ... Apoi, am cochetat cateva clipe cu ideea de a te minti. Sa-ti spun ca am facut-o. Sa incerc sa te fac sa simti, doar daca mai poti, macar o particica din iadul pe care l-am simtit de cand esti plecata la Bucuresti. Nu pot nici asta.... Nu pot sa-ti fac rau voit.

       Mi-e ciuda si sunt agitat. De ce inca te mai iubesc? De ce nu pot sa fac abstractie de ceea ce zice sufletul....asa ca tine? Am luat pozele si am inceput sa-ti gasesc defecte...fizice si nu numai... nimic de folos.




     Mai stau....salvez si vad daca ti-o trimit....




     Acum plang,... la fel ca de fiecare data inainte, in timpul si dupa ce-si face Mantuitorul Mila de mine - prostul prostilor. Acum stiu. Mi s-a deschis sufletul si am revazut momentele in care mi-ai daruit iubirea care zici ca n-o ai pentru mine. Momentele in care ai uitat de piedicile puse de ratiune si te-ai comportat asa cum esti tu cu adevarat, dand frau pornirilor sufletului tau iubitor, frumos, curat, luminos, unic. Acum stiu, stiu de ce te iubesc indiferent ce-mi faci, cum arati sau cum te comporti! Te iubesc pentru acea parte din tine pe care putini o cauta,si mai putii pot sa o vada (asta si din cauza ta- ca o tii ascunsa) si aproape nimeni nu o stie aprecia.

     Am aflat si de ce e asa de greu. Ma plangeam pentru mine. Ma intrebam ce sa fac, cum sa procedez. Mi-a descoperit apoi pe altcineva, un sufletel care sufera mai mult....esti chiar tu....ce-mi faci mie e nimic in comparatie cu ce-ti faci tie. Datoria mea e sa te scap pe tine de chinurile la care te supui, de zbuciumul pe care-l ai. Intradevar, ai simtit corect. Vreau nu vreau, voi fi baza pe care, daca vrei, te poti sprijini atat cat sa-ti poti cladi siguranta, increderea, linistea si fericirea.

     Si, deocamdata accept sa fac asta, mai usor sau mai greu, functie de locul si rolul pe care mi-l vei atribui in viata ta.....de fapt...am inceput de mult sa facem asta, doar ca n-am constientizat eu ( poate si tu) pana acum...prostul prostilor...

din nou...multumesc....

      Ai zis ca citesti tot....nu va dura mult pana cand ma vei ura, iubi sau macar te vei satura si-ti vor deveni indiferente aceste ganduri si le vei considera aberatii, fara motiv si fara vreun folos pentru tine.... pana atunci.....citeste:









       Da! Multumesc!!! Multumesc ca ma ajuti sa repar in mine si-n sufletul meu ceea ce amandoi sau doar singur am stricat...cine stie, si,... pana la urma nu mai conteaza (daca te deranjeaza in orgoliu....considera ca doar eu sunt cel ce a gresit, stricat, etc).

        Dupa ce am vorbit la telefon, a inceput sa ma doara din nou sufletelul, si, m-am intrebat: de ce...? E de bine? E de rau? Cat e de la mine si cat e de la tine simtit? Nu vreau sa iau ansa si sa masor! Ar fi usor, as avea raspunsurile, dar....ce as invata de acolo? Rezultatul il stiu, il simt: durere, tristete, neimplinire, dezamagire, disperare poate, etc. Cat din fiecare...nu mai conteaza. Conteaza ce trebuie sa stiu, sa fac sau sa nu fac, sa invat, sa nu mai gresesc fata de mine si mai ales fata de cei dragi mie...

Deci...de ce?

       Sa fie vorba de apropiere, de contact? Sunt constient ca facand eforturi, fiecare zi in care nu te vad sau/si in care nu vorbim...ma ajuta sa te scot din sufletul si mintea mea.Pot aplica principiul: nu ma vrea, nu ma apreciaza.....inseamna ca nu ma merita, nu-mi merita iubirea, devotamentul. In plus, de fiecare data cand imi apari in gand pot alege sa-mi amintesc doar lucrurile neplacute dintre noi...si...incet incet voi reusi poate, sa ma mint...poate...iar lucrurile frumoase se vor estompa, vor pierde din importanta, din stralucire, din semnificatii (psihologia caracteristica pesimistului).

Deh...poate ca ar fi fost bine sa fie asa...pt amandoi....dar nu e!

Atunci?

      Daaaa! Durerea vine in momentul cand vorbim si vad ca-ti faci planuri cu oricine ( chiar oricine...cine vrea si cine nu vrea, cine merita si cine nu merita, cine conteaza putin sau mult...oricum numai sa nu fii singura), mai putin cu mine. Faptul ca ma excluzi total din viata ta, din viitorul tau doare cel mai mult pentru ca arata faptic cat de mult conteaza in viata ta ratiunea in defavoarea sufletului...si....prin asta cat de putin insemn eu pentru tine. Ah, gresesc...a fost o vreme cand ti-ai facut planuri si cu mine....dar le uiti asa de repede incat ma gindeam ca-ti bati joc de mine...Am oameni care pentru cat de mult ajutor le-am dat si pentru cat de mult contez in viata lor, mi-au facut cadou excursie la Athos sau in Egipt. De la tine nu doream nimic cadou, doream doar sa mergem...indiferent cum...ca iubiti, ca prieteni, ca frati...sa petrecem cateva zile doar noi doi...sa impartim cateva clipe de neuitat....fara obligatii....egali in toate......sa ne cunoastem....

       Deci...multumesc pentru fiecare gest pe care-l faci, ca o lasa ce esti....si care ma indeparteaza tot mai mult si iremediabil de tine, de dragostea si respectul pe care ti-l port...Multumesc pentru ocaziile pe care mi le refuzi si pe care am inceput sa nu mi le mai doresc.....

       Te revolta ce ti-am scris, ok, treaba ta, e adevarul meu, trait si simtit de mine, platit chiar cu pretioase bucati de suflet spulberat, lacrimi si suferinta.... e lectia mea de viata pe care sper ca am invatat-o si o invat.

       Va veni si radul tau in momentul cand vei dori sa ai langa tine prieteni/prietene adevarati si nu doar profitori care trag la tine in momente de necaz ca apoi sa plece, cu/la oricine altcineva, pentru ca tu esti buna doar la necaz nu si la bucurie, pentru ca tu ai vazut momentele lui/ei de neputinta, pentru ca tot ce ai facut nu mai conteaza din moment ce a trecut greul. Biete suflete pierdute, care nu inteleg ca prietenia e o relatie in care primesti dar si dai, ca prietenul e oricand dispus sa te inteleaga, sa te ajute si sa te sustina (neconditionat din partea lui) dar pentru prietenia adevarata si durabila trebuie sa fi dispus sa faci si tu la fel, chiar daca el/ea nu ti-o cere sau pretinde...inca....

      Despre prietenie, putem vorbi mult, si, chiar ai nevoie sa-ti lamuresti subiectul......sau nu? Daca da...profita cat inca mai sunt prin preajma ta....

     Vorbeste cu oameni mai in varsta, fericiti in casnicie si-ti vor recunoaste privind retrospectiv ca sotul/sotia a fost si este in primul rand cel mai bun si de incredere prieten. Atat de bun incat au hotarat sa impartaseasca totul, maxim de intim, pentru toata viata, bune si rele. Au constientizat-o atunci sau mai tarziu...nu conteaza. Conteaza ca au reusit si ca doar asa pot fi fericiti 2 oameni. E mult de spus aici......e de fapt esenta si misterul iubirii, dragostei, a cuplului, a familiei. Daca te intereseaza....te rog sa-mi spui si vorbim.

uff...cata intelepciune si simplitate....

uff...cata intelepciune si simplitate....



aveam ochii in lacrimi si a batut fetita la usa. din obisnuinta am zis da. a intrat, m-a vazut, mi-a luat capul la pieptul ei si dupa cateva momente de tacere mi-a zis: imbraca-te si du-te la cluj! ce mai astepti? mergi de cate ori e nevoie, stai cat trebuie...daca o sa te cunoasca, o sa te iubeasca. daca stai aici...o fura altul....



m-a lasat fara vorbe......oare cat si cate mai avem de invatat de la copii??

Nu stiam......

       Cine ar fi crezut ca este atat de greu sa te prefaci ca uiti...o iubire, traita cu zgomot stins in fiecare rost al fiintei tale. Inchizi ochii timid ca sa nu-i mai vezi chipul dar ea se ascunde in spatele privirilor tale. Si-n umbra tematoare a sufletului meu, mi se face dor de tine, atat de apasator si dureros, incat de prea mult sau de prea putin, incerci sa-l alung iar cu o lacrima.

        Dar ea se aseaza, navalnic pe buze si aluneca tulburator de calda pe mana stransa in pumn. Icerc s-o alung din visele mele, din palme, din toate ale tale, dar ea se prinde de noptile albe la fel de unduitoare, rasucind in genele mele fiecare gand trecut al tau si fiecare framantare traita.

        Cine ar fi crezut ca este imposibil, sa te prefaci ca uiti...o iubire, chiar de-o pierzi atunci cand sperai sa ti se aseze tacuta la picioare la fel de arzatoare, precum soapta ei imbietoare ascultata candva. Tu nu ma lasi s-o uit niciodata, imi spui ca plingi si ma privesti in ochi si-astepti sa spun ceva, dar nu am glas si simt ca dintr-o-data e noapte-n mintea mea. S-a spart ceva, s-a rupt ceva acum, adanc la mine-n suflet. As vrea sa strig, sa spun ca recunosc cat de naiv am fost si nu stiam ca te iubesc atit de mult, ma-ntreb ce-a fost in minte mea cum de-am gresit, ce-aveam in gand.

        Si nu stiam ca te doresc atat de mult, abia acum cand tu imi spui ca vrei sa pleci desi tarziu am inteles, ca tu esti tot ce am, ca te iubesc. Abia acum cand vrei-nchizi o usa grea in urma ta, am inteles ca pierd tot ce aveam. As vrea sa strig, sa spun ca recunosc, cat de naiv am fost si nu stiam ca TE IUBESC atat de mult.

suflet....

       Ai vrut sa ma cunosti, sa stii cum sunt eu cu adevarat, curat, neprefacut si nemulat dupa tine? Ma descoperi din aceste e-mailuri! M-ai descperit acum la telefon.....



Respinge-ma, alunga-ma, arunca-ma in uitare! Merit asta! Daca nu...iubeste-ma...acum...peste un an...peste o viata!

       Pentru ca... daca as fi avut cate o bucatica din tine, de fiecare data cand am adormit cu tine in gand, acum te-as fi avut langa mine… As vrea acum sa ma trezesc cu un sarut, cu tine, sa-ti spun că te iubesc, sa ma atingi, sa nu conteze nimeni altcineva in afara de noi.

       Ma trezesc cu gandul la tine, adorm cu tine in gand… te visez… dar tot imi e dor de tine… Oare de ce? Daca as mai avea dreptul la o singura gură de aer mi-as tine respiratia pana ajung la tine sa iti spun ca te iubesc… chiar cu riscul de a muri… Fara tine viata mea ar fi cenuşie, dar cu tine… e vie dulce şi colorată. Mă rog numai la un lucru, să pot sterge o singura zi, un moment in care va trebui sa ma uit in ochii tai pentru ultima data si sa-ti spun adio… ca pe o lacrima…

       As vrea sa fiu o lacrima ce izvoraste din ochii tai frumosi. Daca ai fi o lacrimă a mea nu as mai plange niciodata de teama sa nu te pierd… Un zambet nu inseamna fericire, asa cum o lacrima nu inseamna durere. Poti plange cand esti fericita, poti sa razi cand inima iti plange!!! Tu esti alintul meu de noapte buna, esti tot ce am ...si voi pastra iubirea ta adanc ascunsa in inima mea.

      Ma gandesc la tine asa cum se gandeste un copil la viata, te doresc asa cum doreste un insetat un strop de apa, mi-e dor de tine asa cum ii este dor omului de libertate…

As vrea sa ma opresc, sa nu-ti mai scriu, sa nu-ti mai trimit porcariile astea. Dar nu pot. Prin ele ma adun, ma renasc, ma regasesc, devin eu insumi gol in fata ta asa cum sunt, suflet curat sau…suflet chinuit, dar…suflet liber..usor de citit, de judecat si de condamnat. Pe mine ma ajuta, pe tine poate sa te scarbeasca, sa te lase indiferenta sau sa te…..cine stie….ce vrei tu sau ce poti tu sa simti, oricum foloseste ca experienta pe viitor. Daca nu-ti place vei sti sa te feresti in viitor de sufletele astea romantice, slabe, care-si arata zbuciumul , suferinta, chinul. Si te inteleg. Lumea nu doreste sa vada asa ceva. Plangaciosii sa stea in banca lor, in spate (cine vrea sa tina in brate sau linga ea, unul ?...cred ca nici tie nu ti-a placut azi noapte). Acum, aici, e nevoie si sunt iubiti cei tari, puternici, indiferenti, hotarati. Nesimtiti de hotarati, care stiu ce vor si-si iau/revendica cu curaj ceea ce considera ca le apartine de drept, numai pentru ei...indiferent daca li se da de buna voie sau trebuie sa ia cu forta cu smecherie sau sa fure. Iau, poseda, se folosesc, arunca, apoi din nou....fara regrete, fara mustrari.....pentru ca....sunt imparatii lumii lor si a lumii celor ce-i accepta. Suflete jalnice !!!.....si ei plang, insa pe ascuns, miseleste, sa nu-i stie lumea. Plang insa nu de dorul, dragul, suferinta sau grija celui drag....plang pentru ei, pentru ca niciodata nu le ajunge ce au, nimic nu-i poate multumi, etc. Mai sunt si cei care nu plang...sunt prea rai si insensibili pentru asta...ei trec direct la ura, razbunare, razboi, distrugere, omor. Sunt cei mai periculosi dar si cei mai cautati, doriti, apreciati. E bine sa ai langa tine un om tare, puternic tot timpul, pe care nu-l afecteaza si nu-l doboara nimic, nicioata. Ghinion !!! Nu-l va afecta nici dorinta, nevoia, placerea sau suferinta celui de linga el. Iti va da doar ca unei masini, ceea ce ai nevoie ca sa poti functiona corect cand si cat are nevoie de tine, iar cand apare un model nou...te va schimba fara nici o ramuscare....





Dar ajunge cu asta.....



Azi dimineata, am avut parte de plecarea visata dintotdeauna, fara cuvinte complicate, fara promisiuni, fara conditii impuse. Doar privirea ce spune infinit de multe, imbratisarea scurta dar profunda ca o impartasire nemarginita.A fost o plecare ce poate insemna orice...despartire de cateva ore...zile... vieti.... vesnicii. O usa ramasa deschisa pentru orice, de la nimic.... la totul, nerestrictionat, neconditionat....asa cum e firesc. Nu produce fericire dar nici suferinta.



Faptul ca ai aparut la geam si m-ai petrecut cu privirea si sufletul.....inseamna enorm pentru mine. Au fost 20 de secunde jertfite din timpul tau pretios ca sa-mi arati ca iti pasa !!! A fost o surpriza inestimabila, venita tocmai cand nu mai asteptam asta de la tine. Am plecat de atatea ori de la tine si de fiecare data am sperat ca prostu' ca o sa o faci. M-a durut si m-a disperat de fiecare data, m-a facut sa revin cu picioarele pe pamant si sa vad cat de putin insemn pentru tine. De ce zic asta? (Stiu ca nu esti de acord) Acest gest face parte din gesturile mici, care nu costa ...dar care vin doar din suflet...nu le poti comanda si nici nu le poti cere.... le primesti sau nu. Sunt sute de gesturi de genul asta in viata de zi cu zi, ele te fac sa te simti iubit, pretuit, dorit (si asta indiferent de genul relatiei:. Oamenii nu le vad de regula tocmai pentru ca vin din suflet si sunt facute inconstient. Aflii de ele doar cand nu mai sunt...atunci iti lipsesc...atunci aflii ce-ai pierdut. Daca sufletul e destul de sensibil sa tanjeasca dupa ele ajungi sa le constentizezi si de asemenea sa le apreciezi, dar.....din acel moment.....nu te mai poti minti si nici nu te mai poate minti nimeni din cei dragi. Degeaba zice cineva ca te iubeste, ca tine la tine, ca are ceva special pentru tine...orice... prietenie, grija, etc....tu vezi ca lipsesc aceste semne si mici gesturi si-ti dai seama ca nu e adevarat. Nu trebuie sa te superi insa, poate ca persoana se minte pe el si nu o face constient....dar tu stii.....

Uff...am primit sms.. de la tine...o sa continui alta data.....sau nu....

Ganduri de iubire.....

     Ma gandesc ca daca as fi acum langa tine, m-as simti fericit, m-as simti ca apatin cuiva … dar nu sunt langa tine … sunt in camera mea, singur, cu gandul la fel de departe ca si ieri, ca si in multe alte zile cand pur si simplu nu incerc nimic altceva decat sa simt o particica din tine aproape de sufletul meu

     As vrea sa-ti pot ghici gandurile … sa-ti doresti ceva, iar eu sa pot fi langa tine si sa-ti indeplinesc dorinta … As vrea sa fiu langa tine cand dormi, sa nu las noaptea sa mi te fure, sa te privesc, sa te mangai pe frunte , sa te sarut tandru, sa respir odata cu tine, sa ma regasesc in gesturile tale marunte si calde, in zimbetul tau plin de vise frumoase …

     As vrea sa fiu langa tine dimineata cand te scoli, sa te trezesti cu urma sarutului  meu pe obraz, sa-ti zambesc, sa ma cuibaresc in bratele tale, sa-ti inmiresmez camera cu parfumul meu si in locul indoielilor sa-ti spun ca azi cred in iubirea ta  si sa nastem impreuna vise noi … As vrea ca lumea, timpul sa se opreasca in loc si sa-ti pot darui o dimineata eterna de iubire …

     Te iubesc prea mult … stiu ca voi ramane doar cu amintirea ta, insa nu am ce sa fac, ci doar sa accept alegerea ta … Pentru iubirea imensa am gasit puterea sa zambesc, sa imi infrang durerea, in timp ce degetele rasfirate abia le mai atingeau pe ale tale … dar m-am trezit si ochii imi erau inca inundati de lacrimi dureroase … fara a sti daca te-ai urcat in acel tren al iubirii spulberate …As putea sa te urasc pentru asta, insa eu nu cunosc ura.

     De multe ori dragostea se pierde printre rautati, ura  si egoisme … iar oamenii ajung sa se dezumanizeze, sa se  piarda printre regrete si pareri de rau si asta doar pentru ca trateaza cu prea mare usurinta un sentiment atat de profund, pentru ca nu inteleg ce inseamna cu adevarat dragostea, pentru ca nu sunt capabili sa dea duritate acestui sentiment, pentru ca de multe ori o confunda cu o  pasiune de moment, o cucerire  si atat. Ce pacat ca oamenii murdaresc un sentiment atat de sublim si-i dau valoare de “nimic”!

(Nu voi pune aici citatul din Biblie despre iubire, in schimb acesta mi se pare mai potrivit):

“Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.”  - Rainer Maria Rilke

Naufragiat in ganduri....

   …Si asa incepe povestea…o lacrima pe un chip de ceara, un chip  chinuit de amintiri, dar schitand un zambet fals. Lucruri marunte care nu o mai pot face sa revina la normal. Demonul-inger a disparut. Singuratatea si-a facut salasul in minte si in trup…un trup care e doar o umbra, o iluzie. Nu suntem perfecti, ci doar niste defecte inlantuite care tind spre o perfectiune perfida. Cuvinte spuse cu un ton calm, chiar prea calm…O contopire oarba de zambete si lacrimi, de fals si adevar. Poate realitatea e mai dura decat pare a fi si nu ne lasa captivi in fantezie. Un drum prafuit de vise spulberate, dar adevarate…o zi trista si singura care a gasit rostul in optimism, o cugetare care exista. Fiinte cu ratiune, oameni…dureri, priviri, iubiri,caractere…Suntem mascote uneori, ne amuzam din defecte si criticam calitatile, oare nu ar fi mai bine sa ne acceptam pur si simplu asa cum suntem… Doar vorbe care incearca sa aline un suflet, frustrari.

     Mi-e dor sa fiu altfel . As vrea sa-mi sparg vitrina si stand printre rafturile goale sa ajung sa ma cunosc pe mine ! E atat de greu.Se duce o lupta in mine si ce e mai ciudat...Inca nu stiu cine va castiga razboiul acesta...Cine am fost...Cine sunt...si Cine vreau sa fiu !..Sunt ciudat .

    O data cu primele raze de soare Dumnezeu imi zambeste si ma incurajeaza cu Iubirea lui . Accept aceasta zi ce imi ofera ea...poate un nou " EU "...mai bun , cu mai putin orgoliu si cu  mai putina iubire. 

    Zambim cuiva care ne-a ranit ca sa-i aratam ca nu ne doare. Atat de stupizi suntem incat credem ca asa ii aratam indiferenta cu toate ca suntem perfecti constienti ca e fals…ca inca ne doare. Nu e trist ca am ajuns sa apelam la asemenea gesturi pentru a ne ascunde amaraciunea din suflet? Am ajuns in incapacitatea de a oferi un zambet sincer care ofera intr-adevar o incurajare pentru cineva.

     Hai sa privim un copil care zambeste. A-ti vazut cat de sincer e zambetul pe care ni-l ofera ca recompensa atunci cand ne multumeste pentru o bucatica de ciocolata sau pentru o simpla plimbare prin parc? Mai suntem oare in stare sa revenim copii?

      Vreau sa incerc acest lucru sa fiu surprins cat de mult poate sa imi schimbe viata si ce satisfactie poate sa imi ofere un zambet oferit din inima.

De la ingerasul tau......strigatul sufletului tau in drum spre Cluj....sa stii si tu....

       Mi-e frica sa recunosc ca nu sunt atat de buna cat ma vad altii, mi-e frica sa admit ca nu sunt nici macar atat de buna cat ma vad eu cateodata…Mi-e frica sa aflu ce vreau de la viata, de teama neputintei de a imi oferi…mi-e greu sa recunosc ca el e mult mai bun, prea bun pentru mine…ca pe un altul chiar il vreau si nu il am si ma doare…mi-e frica sa recunosc ca simt, de teama sa nu par slaba…m-am obisnuit sa ma prefac ca nu imi pasa, ca nimic nu ma darama, ca sunt sigura pe mine in orice situatie si cel mai trist e ca m-am obisnuit sa ma prefac si in fata mea, nu numai in fata altora. Mi-e frica sa plang de teama ca nu ma voi mai opri niciodata.

       Sunt speriata ca un necunoscut imi poate intra in adancul gandurilor mai curios decat am incercat eu sa imi intru… un necunoscut ma poate da peste cap fara nici un fel de efort …nu stiu de unde provin si nici cum se solutioneaza…mi-e teama ca voi face ca de obicei, ma voi preface ca uit discutia , ca il uit pe el, ca zambesc fals in continuare si ma inchid in lumea mea ireala asteptand ca problemele reale sa treaca de la sine…sa se sature de ignoranta mea, sa imi faca bagajele si sa plece la cineva care le acorda un strop de atentie…

       Habar nu am ce fac, ce spun, cine sunt si totusi viata mea merge mai departe fara sa se intrebe daca eu inteleg ceva din ea…ma trezesc , ma privesc in ochi si dincolo de culoare nu-mi place nimic…mi-e teama ca nu voi face fata celei care sunt! Imi sunt mai straina decat toti cei carora le stiu macar numele…nu stiu cine sunt eu, dar le pun altora etichete si de cele mai multe ori acestea sunt corecte…Vreau sa fiu fericita fara sa stiu ce ma face fericita…deci n-am nicio sansa…Pana si  cuvintele astea le scriu cu lacrimi in ochi…dar le inghit, nu le las sa curga de teama sa nu cumva sa imi spuna ceva despre mine in timp ce curg siroaie!

Spovedania sufletului tau cand te uitai speriata la mine.......

       Mi-e frica de viata... Mi-e frica ca poate vreau prea mult, si sa nu raman la sfarsit cu nimic. Mi-e frica de Dumnezeu, ma sperie viitorul. Mi-e frica de mine, de sentimentele mele, de gandurile mele. Mi-e frica de tine.Nu vreau sa sufar Nu vreau sa ma maturizez. Nu vreau sa fiu mare.

       Vreau sa zambesc, sa rad, sa iubesc, sa traiesc, dar nu am timp. Sunt prea ocupata cu hranirea aparentelor din care sunt formata si vazuta zi de zi si cu ignorarea trairilor din pricina carora ma sufoc, care ma consuma incetul cu incetul. Deja m-am sufocat. Prea multa sinceritate. Prea multi " Mi-e frica".

      Nu vreau sa imi mai fie frica. Sunt o fricoasa. O lasa. O slaba. Nu am putere sa ies din starea asta. Nu am putere sa cred in mine, sa am incredere ca voi reusi, ca maine va fi mai bine. Simt ca ma mint singura. Nu cred ca este un gram in mine de vointa si de hotarare. Sunt indecisa de cele mai multe ori, ma las influentata de altii. Nu pot sa fiu altfel. As vrea, dar nu reusesc.

         Aprope ca pot vedea visul pe care il visez, este o voce din capul meu care imi spune "Niciodata nu o sa reusesti", fiecare pas pe care il fac, ma face sa ma simt pierduta si fara directie, dar eu...eu trebuie sa continui sa incerc. Trebuie sa imi tin capul sus.

       Mereu va fi un alt munte, mereu o sa vreau sa il fac sa se miste, mereu va fi o lupta. Cateodata va trebui sa pierd, nu este vorba despre cat de repede ajung acolo, nu despre ce asteapta in cealalta parte ci urcusul.

       Luptele pe care le infrunt, uneori ma doboara dar, nu ma dau batuta, durerea o stiu dar acestea sunt momentele pe care mi le voi aminti mereu, trebuie doar sa continui sa merg si sa fiu puternica. Nu vreau sa mai plang din cauza ta, dar totusi mi-e dor de tine