Iti amintesti cum erai mereu prezenta in visele mele? Asteptand pentru un raspuns realizez ca tot ceea ce ramane acum este scrumul trairilor mele, scrum ramas in urma ta precum aerul proaspat de dupa ploaie. Si inteleg ca toate framantarile mele ajung la o singura concluzie. Am trait un vis pana acum si tot ce-mi ramane de facut este sa traiesc din amintiri. Dar oare imi pot continua viata cand stiu ca undeva, candva am trait unul pentru celalalt? Pacat ca unul dintre cele mai mari conflicte interioare din viata mea este acela dintre om si timp, caci timpul nu asteapta dupa noi, timpul este nemilos. Maine n-o sa mai fim si tot ce va ramane va fi amintirea ta.
Propria mea inchisoare, unde fiecare lucru poarta amintirea ta si povara trairilor mele copilaresti. Niciodata un moft, totdeauna iubire pura. Si cu toate acestea, nu reusesc sa inteleg ca asa a fost sa fie, ca nimic nu dureaza la nesfarsit, insa continui sa cred ca iubirea supravietuieste mortii in eternitate.
Deja am vorbit. Nici un cuvant, nici o minciuna, nici o lacrima. Nimic sa te mai salveze de privirea mea. Nu mai e nimic de spus, pleaca, inima mea e franta. Nu vreau sa mai stiu nimic, de promisiunile facute. Si ce intensifica sentimentele mai tare decat departarea? Oare nu realizezi cat de mult imi lipsesti?
Ti-e frica? Mie nu mi-a fost frica? N-am avut nevoie de intelegere? Ba da. Dar n-am gasit-o la tine. La tine gaseam doar niste scuze infantile pentru a nu mai vorbi sau cateva glume menite sa ma faca sa zambesc. Oare stii ce e in sufletul meu? In mintea mea? Stii tu ce haos ai provocat? Niciodata n-am avut nevoie de cuvinte, am avut nevoie doar de tine, sa fii langa mine.. Acum sa-ti mai zic ceva…Te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu