Aseara vorbeam cu
fiica mea. Voia sa-si faca programare la o cunostinta si am oprit-o: Nu
acum….las-o…nu e cea mai buna perioada….cred ca
va divorta. Nu comenteaza dar o vad ca se gandeste, iar dupa cateva
minute, zice: No, dar D. e fata faina, cu suflet frumos si mare, e plina de
iubire si mie mi-e draga…. baga-te pe ea! Am ramas blocat….
asta-mi mai lipsea…. sa-mi faca fata lipeli…! Cred ca s-a vazut
bine pe fata mea cat de contrariat eram. Vine langa mine, ma mangaie pe cap ca o
mamica si ma imbuna: Hai ma tati… ca tu asa bine stii sa le vindeci sufletul…
Corect. Are
dreptate fata... D. e extraordinara si merita o viata adevarata, langa cineva
care sa o iubeasca cu adevarat….dar, chiar daca ne-am potrivi… NU! Acum nu. Nu
mai vreau asa…. Prea mult timp am facut pe “mama ranitilor”…si explicatii o sa-i dau maine (adica
azi)…
Parca
vad ca vine de la lectiile de canto si nu scap pana nu-i explic… hmm… e greu
cand devine puiul mai intelept ca cioara… dar asta ma face cel mai fericit. Ea e copilul care a ajutat la nasterea tatalui sau...
