dreaming...

Visez...

               Parca a trecut o eternitate, inca un pas spre nebunie si stiu unde-as vrea sa fiu, dar nu-s..... Nu te-am visat noaptea trecuta si stii de ce? Nu am dormit. Ma tot feresc sa mai adorm gandindu-ma la tine, caci dimineata ma trezesc si ma gandesc cat de bine-ar fi daca as putea sa fac macar o data, transplant de suflet, doar pentru o zi. Sau sa il dau de tot. Nu am nevoie, de-un suflet gol si gaurit.

               A mai trecut inc-o secunda, inca o raza de lumina, inca o zi. In ce pustiu uitat de lume sunt acum, nu stiu, stiu doar ca as vrea sa fiu in visul meu, langa tine. Dar, ca si-acum o vesnicie, simt cu durerea ma inunda, nu sunt in vis, este realitatea asta cruda.

              Am visat prea mult? Se poate,... dar se poate sa fi fost real, nu stiu. Nu stiu daca e zi sau noapte si nici macar daca sunt viu. Am visat, dar m-am trezit si voi inceta sa cred in vise si sa mai sarut ingeri de fum. Crezand ca e aievea, suspinam, iti mangaiam parul de fum, imbratisam trupul tau de vant si nu vroiam sa-l las nicicum.

              M-ai inundat cu privirea aceea, ce putea inmuia si-o stanca si-am fost cuprins incet, de-un calm aparent si nebunesc. Cand m-am trezit, m-am intrebat: „A fost aievea? Am visat?” Nu stiu, dar poate mai visez, caci inca te sarut, iar tu ma tii in brate in mintea mea.

Visez din nou....

              Ce e ciudat acum? E mirosul puternic imbibat adanc in suflet, in simtire, in aerul pe care il respir si care nu si-a pierdut intensitatea nici acum. Si nu stiu de ce, dar gandul imi zboara la trecut. Acel joc de priviri, acel zambet furat totul parca intamplator, natural si pe fuga. Mereu in graba, in trenul vietii uitam sa surprindem intensitatea momentelor cu adevarat importante. Si ma intreb daca acum am devenit si eu amintirea ei, sau daca inca exist undeva. E ciudat cum poate o persoana sa te faca sa te gandesti la ea. O persoana complicata. Un personaj nehotarat, un personaj de care nu stii prea multe, caruia nu ii poti citi gandurile, care te vede si te uita, care te observa si te evita, care iti e aproape dar in acelasi timp departe. Un personaj, din romanul meu. Roman in care eu sunt personajul principal, dar altul e naratorul.

              Cateodata mi-as dori sa intru in mintea ta. Sa aflu ce gandesti si sa iti coordonez visele. Sa fiu unul dintre ele. Sau poate nu. Alteori as vrea doar sa ma pot bucura de zambetul tau zilnic. M-as multumi cu asta. Dar oare, te voi mai vedea vreodata? Pe tine fata din vis? Care nu ai o destinatie anume, ai doar un scop enigmatic pentru mine, ai doar un rol nestiut de mine? Acela de a colectiona suflete.

             Imi doresc sa dispar si sa apar, sa ma vezi si sa imi zambesti iar. Sa fiu pentru o zi un fluture, poate asa voi invata sa ma bucur de fiecare moment al acestui nesfarsit film, nesfarsit roman, care pare ca nu are o ultima fila. De ce tot ce construiesc azi, maine se darama, de ce acum ma hranesc traind in ruinele trecutului? Al zilei de ieri, sau chiar si al timpului de acum cateva ore? De ce trebuie sa dispari?

            Pari o iluzie, o fantoma care nu imi da pace si ma urmareste asigurandu-se ca nu voi reusi sa uit nimic, NIMIC. Aseara mi-ai spus ca dormi si ca visezi deja si ca speri sa ma visezi pe mine. Tu nu stii sa visezi, nu ai cum. Trebuie doar sa inchizi ochii, nu neaparat sa dormi. Tu ai avut cadoul, dar nu i-ai rupt ambalajul. Nu cutia era frumoasa, ci interiorul.