Natura moarta cu Viata...

( nu e poem… e pictura, si nu e in ulei… e in durere) 

Trec picaturi de timp, murdare de iubire,

Si bucatelele de suflet se consuma

Durerea nu mai e straina

e logodita strans in inima ta,

Culoarea amintirilor se estompeaza

Raman trairile arzand mocnit….

bun si rau laolalta, 

ingemanate pentru vesnicie

ca o pictura in cutit,

dungi fine de neimplinire,

regrete pastelate de durerea egoismului

pe fond inchis de neputinta,

si insule de strigate la cer,

Cu banuti lipiti ici colo, cu lozuri nedesfacute,

Urme de dinti scrasniti si inclestati,

2 perechi de papucei roz crosetati…,

Tablou futurist, din viitorul trecutului tau,

O vedere cu casa viselor tale, si curtea in care

se vad inca urmele ingerasului, cu  suflet atat de mare

incat trebuia sa se-mparta surori in gemene.

ramuri vestejite din copacul destinului,

crapate de gerul nesabuintei in iarna lunga a frivolitatii,

drumuri de furnica care s-au inchis pentru totdeauna,

Durerea, durerea nu se vede, ea incheaga totul,

lipita strans de moastele sperantei….

Si-un huruit imens de lume ruginita

ce-si reaseaza temelia destinelor schimbate

nu mult, pentru ca totul se va face,

in alte zari, in alte curti,

E plin cimitirul cu oameni de neinlocuit…