Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,
ceva parcă mă arde şi inima mă doare
şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă
ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.
ZBURĂTORUL
GEORGE IOANA - pilot, poet
Se profilează-n zare, se joacă printre raze,
lumini scânteietoare - aureole sfinte.
Sărută lin văzduhul, trăieşte în extaze,
Înalţă rugi divine aceluiaşi părinte.
Intens, absoarbe viaţa-n nemărginite zări.
Se-arată-n lumi de farmec, scânteie şi dispare,
şerpuitor, o undă pe-a' cerului cărări,
transformă viaţa toată-ntr-o zi de sărbătoare.
El cântă nemurirea şi moartea o dezminte.
Trăind, el moare-o clipă pentru un om de rând,
Se naşte-apoi din tină şi creşte din morminte,
El este zburătorul ce moare renăscând.
Un supraom, el pare un pământean mizer
când nimeni nu-nţelege menirea-i pe pământ.
Trăindu-şi vesel viaţa, între pământ şi cer,
Apare ca un fulger, dispare ca un cânt.
16 iunie 1942, Buzău
CĂDERE
GEORGE IOANA - pilot, poet
Pornit-ai săgeată spre slavă,
cu aripi de foc.
Deodată,
pământu-a simţit necuprinsul noroc
şi te-a smuls din înalt.
Văzduhul fierbea înfundat
când lavă ţi-a curs din motoare
şi moartea a-ntins braţe hâde,
cu gheare...
Sinistru mai râde
când farmece-ngână.
Pe trupul de lut e stăpână!
Din ghemul de flăcări răsar
scântei de-artificii şi jar,
scăldate-n culoare de sânge...
Simţi fierul cum plânge!
Doar sufletul scapă de rug.
În zboru-i, dureri nu-l ajung
şi bate la veşnica poartă
din lumea cealaltă!
Martie 1944, Krosno
