Cuvintele....Tot ce spui imi ramane gravat inauntru. Asa cum graveaza un bijutier priceput o bucatica de aur. Doar ca, uneori ma zgarie atat de rau ca am impresia ca bijutierul si-a uitat instrumentele de gravat la mine in suflet. Cateodata insa ma incalzesc ca o patura pufoasa in mijlocul unei nopti de iarna. Pentru ca sunt ale tale, pentru ca le-ai rostit si nu mi le poate lua nimeni, chiar daca nu au fost pe deplin simtite de tine.
As vrea sa pot sa ma expediez ca o scrisoare. Pe o adresa cunoscuta. Sa am un p.s tremurator si plin de intelesuri si sa sper, printre randuri ca voi ajunge in palmele tale si ca vei sti sa descifrezi cuvintele, taieturile sau greselile. Iar daca nu, sper sa fiu expediata din nou si din nou, pana le vei intelege si vei pastra in buzunarul stang de la piept, aproape de inima, acolo unde ar trebui pastrate toate lucrurile importante.
As mai vrea sa urc in trenul in care esti tu. Sa am bilet pana acolo unde mergi tu. Sa te intalnesc intr-un vagon cu miros greu, intr-un balans sacadat si un sunet tendentios de metal pe metal. Te-as iubi cu puterea cu care izbeste trenul un obstacol. As vrea sa ma iubesti si tu. Ar fi frumos.
La fel, as vrea sa fiu una din sticlele acelea pe care le lanseaza naufragiatii pe mare. Care odata ajunse undeva, este imposibil sa fie tratate cu indiferenta. Care, la fel ca scrisoarea fara destinatar se avantă in brate necunoscute si-si daruieste intensitatea la intamplare. Pentru ca nu stie ce altceva ar putea face cu ea. Si sa te iubesc la intamplare...
http://www.youtube.com/watch?v=ZsukB39t6eA&feature=related
RăspundețiȘtergere....xx