Parca-s un copil....

        Parca-s un copil, fara prejudecati, cu sufletul zburand. Nu stiu exact ce se intampla... de ce scriu  si...de ce scriu acum.  Poate pentru ca nu am curajul sa-ti spun? Poate pentru ca nu vrei sa asculti? Poate pentru ca stiu ca nu vei sti sa citesti niciodata aici, e prea mare distanta dintre visul meu si pasii tai. Sau,... poate,... undeva intr-un colt ascuns de suflet, speranta ca intr-o zi vei gasi din intamplare aceste randuri, imi ghideaza degetele peste litere si imi dicteaza cuvinte pe care inca nu le inteleg. Nu vreau nimic decat  sa-ti multumesc! Sa-ti multumesc pentru ca imi dai iluzia valsului printre frunze ingalbenite de doruri arzatoare. Iti multumesc pentru zambetul de pe chipul meu. Multumesc pentru diminetile in care admir amuzat jocul complicat si somnoros al razelor de soare. Si...iti multumesc pentru ca scriu aceste ganduri, cu albastrul cerului atat de drag mie. Mi-am amintit insa de ce am inceput sa astern aceste franturi de suflet... Vroiam de fapt sa-ti soptesc: "Te iubesc, minunea mea!!!"